Subrogation claim against County: ICCJ lacks jurisdiction to review Tribunal appeal where subject matter under 200,000 RON; competence rests with Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 17 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani, prin Preşedintele Consiliului Judeţean, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la: plata sumei de 6171 RON (reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate persoanei păgubite din vina pârâtului); plata dobânzii legale, începând cu data promovării prezentei şi până la data restituirii efective a întregului debit; plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8983 din 29 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Botoşani a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de către pârât.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judeţului Botoşani, invocată de către pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani, prin Preşedintele Consiliului Judeţean, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intervenientul forţat Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani.

A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului şi a intervenientului forţat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

A respins ca neîntemeiată cererea intervenientului forţat de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 989A din 26 septembrie 2018, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 8983 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Botoşani, precum şi acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Botoşani, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul UAT Judeţul Botoşani, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii excepţie lipsei calităţii procesual pasive a judeţului Botoşani şi menţinerii ca respinsă a acţiunii formulate în contradictoriu cu Judeţul Botoşani.

La termenul de judecată din 18 mai 2018, Curte de Apel Suceava, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea recursului, iar prin decizia civilă nr. 81 din 18 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul UAT Judeţul Botoşani în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin adresa emisă la 23 mai 2018, Curtea de Apel Suceava a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâtul UAT Judeţul Botoşani împotriva deciziei civile nr. 989A din 26 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 iunie 2018.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Suceava.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Tot aceleaşi concluzii rezultă şi din minuta Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nepublicată în Monitorul Oficial, care a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Astfel, competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoşani.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Botoşani prin Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani împotriva deciziei nr. 989 A din 26 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2018.