Military material liability dispute: jurisdiction conflict resolved in favor of labor disputes tribunal

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/20.01.2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Deciziei de Impunere înregistrată sub nr. x/29.08.2016, emisă de UM 0575 - Bucureşti, suspendarea executării menţionatei decizii până la soluţionarea cauzei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile dispoziţiile art. 7, 10, 11 din Legea nr. 554/2004, art. 30 raportat la art. 1, 2 din O.G. nr. 121/1998.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9.02.2017 s-a dispus înaintarea cauzei secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare, iar aceasta, la rândul său, şi-a declinat competenţa, prin încheierea din 11.10.2017.

Sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit că aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, cu motivarea că litigiul ce priveşte răspunderea materială pentru pagubele în legătură cu atribuţiile de serviciu ale militarilor este supus jurisdicţiei instanţelor de drept comun în materia litigiilor de muncă.

Prin sentinţa nr. 2034 din 08 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Olt competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, UM 0575 Bucureşti si Direcţia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Astfel, art. 210 din legea nr. 62/2011 reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cum domiciliul reclamantului este situat în judeţul Olt, în baza art. 131 şi următoarele C. proc. civ., instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 367/2018 din 11 iunie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia sa de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată, iar potrivit alin. (2) contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă funcţională, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a statuat că litigiul ce priveşte răspunderea materială pentru pagubele în legătură cu atribuţiile de serviciu ale militarilor este supus jurisdicţiei instanţelor de drept comun în materia litigiilor de muncă, stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din intepretarea acestor texte de lege, Înalta Curte reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

În speţă, reclamantul şi-a exprimat opţiunea şi a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa locului de derulare a raporturilor de muncă.

Având în vedere obiectul litigiului raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, competenţa teritorială este una alternativă, de ordine privată, reclamantului revenindu-i alegerea dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, opţiunea acestuia fiind, în speţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale

Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.