Pension recalculations upheld as revision over alleged conflicting judgments is inadmissible for lack of triple identity.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the national and county pension houses, thereby upholding the prior decisions (the pension annulment and recalculation order) in favor of the pensioner; the court also rejected the pensioner's objections regarding functional/material jurisdiction and timeliness. The underlying dispute concerned a pension recalculation challenge, where the pensioner had successfully obtained annulment of a 2017 pension decision and an order to issue a new decision using income from an "acord global" (global wage agreement) stated in a 2017 employer certificate. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging conflicting definitive judgments that breached res judicata, specifically a 2009 appellate decision in a prior pension dispute. The court held the revision inadmissible because the triple identity requirement (parties, object, and cause) was not met: the two proceedings involved different pension decisions, different employer certificates, and different time periods, so the cases were not contradictory within the meaning of the statute.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ; Pension recalculations upheld as revision over alleged conflicting judgments is inadmissible for lack of triple identity: The underlying dispute concerned a pension recalculation challenge, where the pensioner had successfully obtained annulment of a 2017 pension decision and an order to issue a new decision using income from an "acord global" (global wage agreement) stated in a 2017 employer certificate. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging conflicting definitive judgments that breached res judicata, specifically a 2009 appellate decision in a prior pension dispute. The court held the revision inadmissible because the triple identity requirement (parties, object, and cause) was not met: the two proceedings involved different pension decisions, different employer certificates, and different time periods, so the cases were not contradictory within the meaning of the statute.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the application for review, as the triple identity requirement was not met.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2018
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 534 din 08 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, s-a admis acţiunea precizată, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE; s-a anulat Decizia de pensie nr. x/20.03.2017 a Casei Judeţene de Pensii Dolj şi Hotărârea nr. 22949/8.01.2018 a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a fost obligată Casa Judeţeană de Pensii Dolj la emiterea unei noi decizii cu valorificarea elementelor din Adeverinţa nr. x/17.01.2017, emisă de S.C. B.-SA Craiova, referitoare la veniturile reprezentând "acord global" a fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat apel CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE.
Prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, împotriva sentinţei civile nr. 534/08.03.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul contestator A..
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Revizuentele consideră că este întemeiată anularea sentinţei nr. 534 din 08 martie 2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova, întrucât este încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 3252 din 22 mai 2009 pronunţată de aceeaşi curte de apel în dosarul nr. x/2008, deoarece prin ambele cereri de chemare în judecată s-a solicitat recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea sumelor încasate pentru munca în acord, temeiul legal şi sumele atestate pentru perioada 1973-1991 inclusiv, prin ambele adeverinţe, fiind identice.
Susţin revizuentele că există puterea de lucru judecat, întrucât fondul cererii de chemare în judecată este acelaşi, respectiv stabilirea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a sumelor încasate în acord global, în sensul existenţei puterii de lucru judecat fiind şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 4160 din 15 decembrie 2011, Decizia nr. 4525 din 30 mai 2005 şi Decizia nr. 4915 din 29 noiembrie 2007.
Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire; pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate în cauză de intimatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că din punctul de vedere al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 (1) din Legea nr. 71/2011 au impus, începând cu 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secţii comerciale ale tuturor instanţelor judecătoreşti "ca secţii civile ori, după caz, unificarea acestora cu secţiile civile".
Reorganizarea a vizat şi secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 224 alin. (1) din lege statuând în sensul că "Secţia civilă şi de proprietate intelectuală şi secţia comercială ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reorganizează ca secţia I civilă şi secţia a II-a civilă".
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: secţia I-a civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, 4 complete de 5 judecători şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
Normele de organizare judecătorească au prevăzut că secţiile civile judecă litigiile civile indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor (art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 71/2011 şi ale Legii nr. 76/2012).
Aceleaşi norme de drept au statuat, totodată, cu privire la posibilitatea înfiinţării în cadrul secţiilor civile, în raport de numărul şi natura cauzelor civile înregistrate, de complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului sau naturii acestora, nu şi în considerarea calităţii părţilor litigante.
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea nr. 99/20 septembrie 2018, a statuat cu privire la adoptarea unor măsuri privind echilibrarea activităţii de judecată la nivelul secţiei I Civilă şi a secţiei a II-a Civilă.
Astfel, secţiei a II-a Civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele Litigii cu profesionişti, Faliment, Asigurărilor Sociale, Litigii de muncă, Drept maritim şi fluvial şi Insolvenţa persoanei fizice.
Or, în speţa de faţă, se constată că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de revizuire formulată într-un litigiu de asigurări sociale şi se circumscrie competenţelor specializate alocate completelor de judecată ale secţiei a II-a Civile, identificate în hotărârea mai sus menţionată.
Prin urmare, competenţa funcţională de soluţionare a cererii de revizuire revine secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie, pe rolul căreia cauza a şi fost înregistrată.
Excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimatul A. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, faţă de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., raportat la temeiul juridic al cererii, respectiv art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi având în vedere că cele două hotărâri pretins potrivnice sunt reprezentate de o decizie a Curţii de Apel Craiova (decizia nr. 3252 din 22 mai 2009) şi o sentinţă a Tribunalului Dolj (sentinţa nr. 534 din 8 martie 2018), rămasă definitivă prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va respinge pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 1836/2018 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a fost comunicată revizuentelor la data de 5 iulie 2018.
Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În speţă, în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire a fost depusă la 25 iulie 2018, conform plicului existent la fila x şi înregistrată la Serviciul Registratură al acestei instanţe la 27 iulie 2018, cererea fiind depusă în cadrul termenului de o lună de la data comunicării deciziei atacate.
Examinând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Conform art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar lucrul anterior judecat într-un alt litigiu poate fi opus de părţile acelui litigiu.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, bazată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, în speţe având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Deşi revizuentele susţin că prin sentinţa nr. 534 din 08 martie 2018 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, pronunţate în dosarul nr. x/2017 se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 3252 din 22 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Litigiul soluţionat definitiv prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018 la Curtea de Apel Craiova, a avut ca obiect contestaţia formulată de A. prin care a solicitat anularea deciziei nr. x din data de 20 martie 2017 emisă de intimata Casa Teritorială de Pensii Dolj şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, cu valorificarea adeverinţei nr. x din 17 ianuarie 2017, emisă de S.C. B.-SA Craiova, începând cu data de 1.03.2017, precum şi acordarea drepturilor solicitate, iar litigiul soluţionat prin decizia nr. 3252 din 22 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2008 a avut ca obiect contestaţia formulată de A. împotriva deciziei nr. x din 30 noiembrie 2005 emisă Casa Teritorială de Pensii Dolj, solicitând revizuirea drepturilor de pensie, prin recalcularea acesteia cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinţei nr. x din 29 mai 2008 emisă de S.C. B.-SA Craiova şi obligarea intimatei la plata diferenţelor de pensie ce se cuvin ca urmare a revizuirii începând cu 01.12.2005.
Din examinarea hotărârilor pretins potrivnice reiese faptul că ele privesc dosare diferite, cu obiect diferit, fiind vorba de valorificarea în cadrul calculului pensiei a unor adeverinţe de venit diferite (avederinţa nr. 132 din 17 ianuarie 2017 şi adeverinţa nr. x din 29 mai 2008), pentru perioade de timp diferite, situaţie în care tripla identitate impusă de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca premisă pentru exercitarea căii de atac a revizuirii nu este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ împotriva sentinţei nr. 534 din 8 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimatul A..
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimatul A..
Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire invocată de intimatul A..
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ împotriva sentinţei nr. 534 din 8 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1836 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.