Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4189/2018 AI generated

Exclusion of company partner: appeal inadmissible where prior decision fixed finality of appeal as sole remedy under special commercial law

Case Number Decizia nr. 4189/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal for inadmissibility, thereby upholding the appellate court’s rejection of the plaintiff's claims and awarding the defendant and the company's special curator legal costs of 11,900 RON and 500 RON respectively; the core dispute concerned the exclusion of a partner from a limited liability company for fraud, where the defendant partner transferred their social shares to another associate via a transfer agreement after the initial trial court ordered their exclusion but before the appeal was decided, leading the lower courts to find the exclusion action moot and the transfer valid. The Supreme Court ruled that the appeal was inadmissible based on Article 223(3^1) of Law No. 31/1990, which restricts judicial decisions on partner exclusion to the appeal remedy only, making the decision final and irrebuttable; furthermore, the court held that a prior Supreme Court decision had already established the inadmissibility of this procedural path, and this res judicata effect barred the plaintiff from re-litigating the admissibility of the appeal in the second cycle of proceedings, rendering the challenge to the transfer's validity and the mootness of the exclusion claim legally closed.

Legislator headnote

AI generated

art. 294 alin. (1) C. proc. civ, art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, articolul 223 din Legea nr. 31/1990, art. 223 alin. (31) din Legea nr. 31/1990, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Exclusion of company partner: appeal inadmissible where prior decision fixed finality of appeal as sole remedy under special commercial law: Înalta Curte de reţinut că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispoziţiilor art. 223 alin. (31) din Legea nr. 31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 126 şi art. 129 din Constituţie.

Keywords

AI generated
partner liability company limited by shares exclusion order commercial company procedural costs commercial fraud

Cited Legislation

AI generated
art. 294 alin. (1) C. proc. civ
La termenul din 14.09.2015 instanţa de apel, în raport de motivul repunerii cauzei pe rol, de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., şi de dispoziţiile legii speciale nr.
art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990
În motivarea deciziei, s-a reţinut că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 222 alin.
articolul 223 din Legea nr. 31/1990
Înalta Curte a constatat că articolul 223 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art.
art. 223 alin. (31) din Legea nr. 31/1990
Înalta Curte de reţinut că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispoziţiilor art. 223 alin.
art. 299 C. proc. civ
31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art.
art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ
299 şi art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
art. 223 din Legea nr. 31/1990
222 şi art. 223 din Legea nr. 31/1990, solicitând excluderea asociatului B.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 03 octombrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., cerere de excludere a asociatului pârât B. din cadrul societăţii C. S.R.L., solicitând redistribuirea în mod egal între asociaţii rămaşi a părţilor-sociale ce au aparţinut asociatului pârât, continuarea activităţii societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu doi asociaţi, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6800 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală şi a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul D. ca neîntemeiată. A dispus excluderea pârâtului din societatea C. S.R.L. După excludere, structura capitalului social urma a fi: A. - 50% şi D. - 50%. A obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 14.660,33 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel B., S.C. C. S.R.L. şi D..

La termenul din 14.09.2015 instanţa de apel, în raport de motivul repunerii cauzei pe rol, de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., şi de dispoziţiile legii speciale nr. 31/1990 care prevăd căi specifice de atac a hotărârilor AGA, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de intimata-reclamantă referitoare la nulitatea hotărârii AGA din 4.05.2015 şi a celorlalte înscrisuri în faza procesuală a soluţionării apelului.

Prin decizia civilă nr. 1455 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile declarate de apelanţii- pârâţi B. şi S.C. C. S.R.L. şi de apelantul-intervenient accesoriu D. împotriva sentinţei civile nr. 6800 din 28.11.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a anulat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 şi deciziei nr. 1455/2015 din data de 5 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 1284 din 30 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 şi a deciziei nr. 1455/2015 din 5 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

În motivarea deciziei, s-a reţinut că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale potrivit căruia poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se foloseşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Înalta Curte a constatat că articolul 223 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. 18 pct. 19 şi pct. 20 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012 şi prevede:

"(1) Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat.

(2) Când excluderea se cere de către un asociat se vor cita societatea şi asociatul pârât.

(3) Ca urmare a excluderii, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

(31) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului.

(4) Hotărârea definitivă de excludere se depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă în registru, iar dispozitivul hotărârii se publică, la cererea societăţii, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus-enunţate, rezultă, fără echivoc, că, pentru asemenea hotărâri pronunţate în cererea de excludere a asociatului, se prevede posibilitatea atacării numai cu apel, acestea fiind supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.

Înalta Curte de reţinut că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispoziţiilor art. 223 alin. (31) din Legea nr. 31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 126 şi art. 129 din Constituţie.

În speţă s-a declarat recurs împotriva încheierii din 14 septembrie 2015, încheiere de amânare a pronunţării, prin care curtea de apel, printre alte măsuri procesuale, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de intimata-reclamantă referitoare la nulitatea hotărârii AGA din 4.05.2015 şi a celorlalte înscrisuri în faza procesuală a soluţionării apelului, care constituie o încheiere premergătoare şi, prin urmare, poate fi atacată cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea prin care cauza a fost soluţionată.

Aşadar, cum în cauză, s-a atacat o încheiere dată în cursul soluţionării apelului, fază procesuală ce se finalizează, potrivit legii, prin pronunţarea unei decizii supuse numai apelului, ce nu mai poate fi atacată cu recurs şi încheierea din 14 septembrie 2015 are, din acest punct de vedere, acelaşi regim juridic cu decizia, iar recursul exercitat împotriva acesteia este inadmisibil.

Prin urmare, atât încheierea, cât şi decizia recurate în cauză sunt hotărâri care pot fi atacate numai cu apel, în raport de dispoziţiile art. 223 alin. (3)1 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 19 şi 20 din Legea nr. 76/2012, nefiind susceptibile de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs faţă de o hotărâre care este supusă numai apelului ceea ce nu este permis, faţă de dispoziţiile art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. care reglementează condiţiile exercitării acestei căi de atac.

În raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamanta A., a fost respins ca inadmisibil.

Prin sentinţa civilă nr. 7652 din 06 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, s-a respins excepţia nulităţii contractului de cesiune de părţi-sociale atestat sub nr. x din 3 aprilie 2015 ca neîntemeiată, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. de a se lua act de transmiterea calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea ca rămasă fără obiect şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu.

A reţinut prima instanţă că reclamanta a învestit instanţele cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 222 şi art. 223 din Legea nr. 31/1990, solicitând excluderea asociatului B. din societatea C. S.R.L.

Astfel, la momentul sesizării, în cadrul societăţii pârâte existau 3 asociaţi, respectiv reclamanta, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social, pârâtul cu o cotă de participare de 30% din capitalul social şi intervenientul accesoriu, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social.

Ulterior pronunţării hotărârii de către prima instanţă, în primul ciclu procesual, în faţa instanţei de apel a fost depus la termenul de la 06 aprilie 2015 contractul de cesiune părţi-sociale încheiat la 03 aprilie 2015, prin care pârâtul a transmis intervenientului accesoriu toate părţile sociale deţinute în cadrul societăţii C. S.R.L., în număr de 73, pentru preţul de 100.000 USD.

În aceste condiţii, prin concluziile scrise depuse după reţinerea cauzei spre soluţionare, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că nu poate fi avut în vedere contractul de cesiune părţi-sociale întrucât nu există o hotărâre a adunării generale care să ia act de cesiunea intervenită, cesiunea nu a fost înregistrată în registrul comerţului, scadenţa unei rate din preţ este la 31 decembrie 2015, iar contractul nu menţionează nimic cu privire la impozitul pe câştigurile rezultate din cesiune, arătând totodată că este incidentă sancţiunea nulităţii absolute pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală, contractul fiind încheiat cu intenţia evidentă de a ocoli consecinţele excluderii asociatului pârât din societate. Totodată, a susţinut că prin decizia de apel s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea analizării condiţiilor de validitate a cesiunii şi excepţiei nulităţii invocate de reclamantă.

Analizând în rejudecare apărările reclamantei, tribunalul a reţinut că, prin rezoluţia nr. 91738 din 17 iunie 2015, s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii privind transmisiunea părţilor-sociale, conform Hotărârii AGA C. S.R.L. nr. 6 din 18 mai 2015, astfel încât, în prezent, potrivit extrasului Recom, au calitatea de asociaţi în cadrul societăţii pârâte reclamanta, cu o cotă de participare de 35% din capitalul social şi intervenientul accesoriu, cu o cotă de participare de 65% din capitalul social; reclamanta nu a administrat nicio dovadă în sensul că hotărârea adunării generale a asociaţilor de aprobare a cesiunii intervenite ar fi fost anulată prin hotărâre judecătorească în condiţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul a apreciat că nu subzistă motivele de nelegalitate referitoare la nemenţionarea în Registrul Comerţului a cesiunii intervenite, respectiv la lipsa unei hotărâri a adunării generale de aprobare a cesiunii, iar împrejurarea că s-a convenit plata preţului cesiunii în două tranşe, dintre care una scadentă la 31 decembrie 2015, nu se circumscrie niciunui motiv de nulitate de natură să afecteze cesiunea; data intervenirii cesiunii în raport cu data pronunţării hotărârii de excludere, în primul ciclu procesual, nu prezintă relevanţă, ţinând cont că asociatul exclus păstrează această calitate până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere; că, oricum, părţile-sociale pot fi transmise liber între asociaţi, conform art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar legea nu instituie o interdicţie a transmiterii părţilor-sociale în ipoteza în care s-a formulat o acţiune în excludere împotriva asociatului cedent; o astfel de interdicţie ar constitui o îngrădire a prerogativelor dreptului de proprietate asupra părţilor-sociale, astfel încât aceasta nu poate fi presupusă, ci trebuie expres reglementată de lege, pentru cazuri temeinic justificate; totodată, împrejurarea că în contract nu se menţionează nimic cu privire la impozitul pe câştigurile rezultate din cesiune nu este de natură să atragă nulitatea contractului, aceasta fiind o sancţiune aplicabilă pentru nerespectarea condiţiilor de validitate prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a unui act juridic, ci poate determina, cel mult, consecinţe în plan fiscal pentru persoana în culpă.

Analizând susţinerea reclamantei în sensul că cesiunea este lovită de nulitate pentru fraudă la lege, respectiv cauză ilicită şi imorală, fiind încheiată cu intenţia de eludare de către pârât a consecinţelor excluderii din societate, tribunalul a reţinut că existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară, conform art. 1239 C. civ., iar reclamanta nu arată care este norma legală imperativă pe care părţile cesiunii au urmărit să o eludeze prin încheierea contractului.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii contractului de cesiune părţi-sociale atestat sub nr. x din 03 aprilie 2015.

În acelaşi timp, ţinând cont de natura specifică a acţiunii în excludere, aceea de sancţiune aplicabilă asociatului din societatea cu răspundere limitată, în cazurile reglementate de art. 222 din Legea nr. 31/1990, tribunalul a considerat că transmisiunea părţilor-sociale intervenită pe parcursul procesului nu poate avea ca afect şi transmisiunea calităţii procesuale pasive în raportul juridic dedus judecăţii.

Constatând că la momentul pronunţării sentinţei pârâtul nu mai are calitatea de asociat în cadrul societăţii C. S.R.L., ca urmare a transmisiunii părţilor-sociale intervenite ulterior sesizării instanţei, precum şi faptul că în cauză nu a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive, tribunalul a respins cererea de excludere ca rămasă fără obiect şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului.

Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 27 aprilie 2017, tribunalul a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 7652 din 06 decembrie 2016.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel reclamanta A. şi curatorul special al pârâtei C. S.R.L.

Prin decizia nr. 787/2018 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins apelul formulat de apelantul curator special al S.C. C. S.R.L., avocat E., împotriva sentinţei civile nr. 1564 din 27 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, ca tardiv formulat.

S-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 7652 din 06 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L., prin curator special avocat E., cu intimatul pârât B. şi cu intimatul intervenient D., ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a respins cererea intimatului intervenient de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a înlăturat critica privind nemotivarea de către instanţa de apel a soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei nulităţii contractului de cesiune.

S-a reţinut că, pronunţând hotărârea atacată, judecătorul a prezentat în considerentele acesteia în mod pertinent motivele de fapt şi de drept avute în vedere, care i-au format convingerea şi care au condus la soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, exigenţe ale motivării impuse de prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

S-a constatat că instanţa a analizat susţinerile reclamantei referitoare la cauza ilicită şi imorală a contractului de cesiune de părţi-sociale, precizând, cu privire la întregul acestora şi raportat la temeiul de drept incident, motivul pentru care aceste cauze de nulitate nu au fost considerate întemeiate.

În consecinţă, apreciind că hotărârea îndeplineşte cerinţele motivării, curtea de apel a înlăturat criticile apelantei reclamante cuprinse în primul motiv de apel.

Referitor la aspectul înregistrării în Registrul Comerţului a cesiunii părţilor-sociale, instanţa de apel a apreciat că menţiunile primei instanţe sunt corecte. La acest moment, potrivit informaţiilor furnizate de ORCTB, intimatul pârât B. nu mai figurează ca asociat al societăţii C. S.R.L., fiind înregistrată operaţiunea de cesiune a părţilor-sociale. Aşa cum arată însăşi apelanta reclamantă, deşi a formulat acţiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 6 din 18 mai 2015, prin care s-a aprobat cesiunea, judecata acesteia a fost suspendată până la soluţionarea dosarului de faţă, prin urmare nu se mai putea pune în discuţie o suspendare a prezentei judecăţi până la soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii AGA. Cum nu s-a făcut dovada suspendării executării acestei hotărâri AGA, în baza căreia s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii privind transmisiunea părţilor-sociale, nu se poate considera că transmisiunea părţilor-sociale înscrisă în Registrul Comerţului nu produce efecte, motiv pentru care s-a constatat că nu sunt întemeiate criticile apelantei reclamante sub acest aspect.

S-a mai reţinut şi faptul că, în situaţia în care se solicită excluderea şi asociatul, la rândul său, solicită retragerea, prima cerere care se va analiza va fi cea a asociatului, pentru că se recunoaşte prioritatea manifestării unilaterale de voinţă. Caracterul esenţialmente voluntar al retragerii nu poate fi negat pe motiv că, simultan, ar exista motive de excludere, pentru că scopul procedurilor nu este acela al sancţionării persoanei, ci al protecţiei patrimoniului şi societăţii, a cărei situaţie şi existenţă se discută în procedurile de retragere sau excludere, nicidecum nepunându-se în discuţie ceilalţi asociaţi, societatea păstrând, fără îndoială, dreptul de a fi despăgubită pentru prejudiciile cauzate de asociatul retras anterior retragerii.

Tocmai în sensul identificării unui mecanism de echilibrare a raportului între interesul personal al asociaţilor şi interesul social, legiuitorul a reglementat anumite instituţii juridice, precum cesiunea de părţi-sociale, excluderea sau retragerea. Nu mai puţin adevărat este că legiuitorul a prevăzut şi situaţia extremă, anume dizolvarea societăţii.

Pe fondul contrarietăţii de interese, trebuie reţinută intenţia legiuitorului: legiuitorul a dat prioritate soluţiilor ce conduc la menţinerea structurii asociative. Soluţia nu se regăseşte în dizolvarea persoanei juridice. Graniţa dintre situaţiile ce atrag excluderea, retragerea ori dizolvarea este de cele mai multe ori fragilă, însă raportarea nu se face la interesele asociaţilor, cu nesocotirea totală a societăţii ca şi subiect de drept, pentru că societatea are ea însăşi drepturi şi interese legitime. Prioritate vor avea, indiferent de probele ce ar susţine poziţiile unuia ori altuia dintre asociaţi, soluţiile convenabile pentru protejarea societăţii.

Protejarea societăţii se face prin eliminarea asociatului care, cumulând calitatea de administrator, a fraudat societatea. Pierderea calităţii de asociat, indiferent că ar fi generată de admiterea unei acţiuni în retragere ori în excludere, generează pierderea drepturilor societare patrimoniale şi nepatrimoniale, precum şi naşterea dreptului de creanţă al asociatului respectiv pentru o parte proporţională din patrimoniul societăţii.

La cesiunea părţilor-sociale, preţul cesiunii este stabilit de părţi prin convenţia lor, respectiv de asociatul cedent şi asociatul cesionar.

Cea mai importantă distincţie între cele două cazuri de pierdere a calităţii de asociat al societăţii rezultă din faptul că raporturile juridice născute din cele două operaţiuni juridice au persoane diferite sub aspectul debitorului costului retragerii. Astfel, vânzarea părţilor-sociale intervine între asociatul cedent şi asociatul cesionar, în timp ce la retragere sau excludere, părţile raportului juridic sunt asociatul retras sau exclus şi societatea din care acesta se retrage sau este exclus. Prin înstrăinarea părţilor-sociale prin cesiune, asociatul nu are un drept de creanţă împotriva societăţii, ci împotriva cesionarului, în privinţa societăţii asociatul cedent având numai un eventual drept de creanţă ce are ca obiect dividendele cuvenite din profitul distribuibil, dacă acesta există, în condiţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 republicată. Aşadar, când retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată intervine prin cesiunea părţilor-sociale, debitorul preţului cesiunii este numai cesionarul, inclusiv atunci când părţile stabilesc drepturile patrimoniale ale asociatului cedent prin raportare la valoarea activului net al societăţii. Societatea, neobligată, e ca atare protejată în cazul cesiunii de părţi-sociale.

Prin urmare, în măsura în care se doreşte excluderea unui asociat care, la rândul său, vrea să se retragă şi reuşeşte să obţină acordul altui asociat de preluare a părţilor-sociale, cesiunea va avea prioritate şi, în consecinţă, acţiunea în excludere va fi respinsă ca rămasă fără obiect, aşa cum în mod corect a dispus şi prima instanţă.

Scopul reglementării procedurii de excludere nu este acela de a reaşeza în mod convenabil pentru asociatul reclamant capitalul social, ci acela de a înlătura asociatul care acţionează în contra interesului societar or, câtă vreme acesta a părăsit de bună-voie societatea, prin cesiunea părţilor-sociale, scopul legii a fost atins.

Împrejurarea că, pentru reclamantă, consecinţele adiacente acestei măsuri sunt altele decât cele din cazul excluderii, respectiv noua structură a capitalului social, nu este de natură a impune concluzia urmăririi unui scop ilicit şi imoral de către ceilalţi asociaţi prin încheierea contractului de cesiune a părţilor-sociale. După cum s-a precizat, scopul procedurii de excludere nu constă în obţinerea unor avantaje de către ceilalţi asociaţi, prin consolidarea poziţiei lor societare, ci în protejarea societăţii de acţiunile prejudiciabile ale asociatului administrator.

Faptul că fostului asociat i se permite de către asociatul cesionar administrarea în continuare a societăţii este un aspect care excede prezentei acţiuni, întrucât fostul asociat cedent nu mai are calitatea de asociat. Nu este afectată în acest fel nici valabilitatea contractului de cesiune de părţi-sociale, neputându-se deduce din această împrejurare caracterul fictiv al cesiunii, irelevante fiind din această perspectivă şi plata preţului în rate sau verificarea plăţii impozitului aferent câştigului rezultat din cesiune.

În mod corect prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine cauza ilicită şi imorală şi nici frauda la lege, astfel cum aceasta este definită de art. 1237 C. civ., nefiind identificată norma legală imperativă a cărei aplicare a fost eludată.

Art. 1179 alin. (1) pct. 4, art. 1236, 1237, 1238 alin. (2) C. civ. stabilesc regimul juridic general al cauzei contractului, iar art. 14 şi art. 15 din acelaşi cod reglementează buna-credinţă şi abuzul de drept; nu se poate considera că prin încheierea actului de cesiune s-ar fi încălcat sau s-ar fi eludat aplicarea acestora, asociatul pârât având posibilitatea de a se retrage benevol din societate.

Art. 239 C. pen. reglementează infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, reclamanta neprecizând însă modul în care cesiunea de părţi-sociale putea eluda aplicarea acestor dispoziţii de drept penal, cu menţiunea că reclamanta nici nu este creditor al intimatului pârât.

Art. 222 din Legea nr. 31/1990 prevede cazurile de excludere a asociaţilor din societate, însă nicio dispoziţie legală nu îngrădeşte dreptul de a vinde părţile-sociale pe parcursul soluţionării unei asemenea acţiuni, prin urmare nu se poate reţine că cesiunea a avut drept scop eludarea aplicării acestei norme. Chiar dacă cesiunea a intervenit în apel, după ce acţiunea a fost admisă în fond şi se dispusese excluderea asociatului cesionar, în condiţiile în care sentinţa respectivă a fost anulată, aceasta nu mai poate produce niciun efect.

Declanşarea litigiului în excludere în considerarea unor argumente susţinute de probe şi, cu toate acestea, a tranşării litigiului fără a i se da satisfacţie reclamantei, în considerarea probelor administrate, pe motiv că a intervenit ulterior propria voinţă a asociatului supus excluderii în sensul retragerii (amiabil, prin cesiunea părţilor-sociale), nu pune în discuţie, faţă de cele mai sus arătate, fraudarea reclamantei.

Instanţa de apel a reţinut că această situaţie nu are legătură nici cu transmiterea dreptului litigios. În cazul cererii în excludere nu se poate afirma că asociatul pârât, abandonându-şi calitatea anterior pronunţării hotărârii, ar frauda, procesual, interesele reclamantei. Preluarea calităţii procesuale înseamnă că terţul devine, în consecinţa unui raport juridic intervenit pe parcursul judecăţii, titularul drepturilor supuse judecăţii. Acţiunea în excludere întemeiată pe dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 nu pune însă în discuţie drepturi transmisibile procesual, ci drepturi strâns legate de o persoană care, cumulând calitatea de asociat celei de administrator, este acuzată că ar fi "comis fraudă în dauna societăţii sau s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul ei sau al altora" printr-o cesiune a părţilor-sociale nu se transmite şi calitatea de administrator, astfel încât, chiar şi pentru acest unic motiv, continuarea procesului în contradictoriu cu cesionarul este exclusă.

Pentru aceste considerente, constatând soluţia reţinută de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011 ca fiind temeinică şi legală în raport de criticile formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., curtea a respins apelul declarat de apelanta reclamantă.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a apelantei reclamante A. prin respingerea apelului declarat de aceasta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul pârât B., în cuantum redus la suma de 5.000 RON.

În ce priveşte cererea intimatului intervenient de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a respins-o ca neîntemeiată, la dosarul de apel nefiind ataşată nicio dovadă a acestor cheltuieli.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii atacate cu privire la soluţia dată privid excepţiile invocate de reclamantă şi a excepţiei rămânerii fără obiect a cauzei invocate de pârâtă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. întrucât hotărârea instanţei de fond nu a fost motivată în niciun fel cu privire la cauza ilicită, cauza imorală şi raportarea acestor motive de nulitate la prevederile art. 14 (obligaţia de exercitare cu bună credinţă a drepturilor, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri), art. 15 (obligaţia de a nu exercita drepturile în mod abuziv), art. 222 din Legea nr. 31/1990 care prevede sancţiunea excluderii pentru asociatul care comite fraudă în dauna societăţii şi art. 239 C. pen., care sancţionează penal fapta debitorului de a înstrăina bunuri în frauda creditorilor.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în legătură cu nulitatea contractului de cesiune de părţi sociale, recurenta-reclamantă consideră că hotărârea instanţei de apel este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) şi este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a art. 223 (3) din Legea nr. 31/1990 atunci, când se consideră că cesiunea are prioritate faţă de sancţiunea excluderii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.) şi este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1236, 1237, 1238 alin. (2) cu raportare la prevederile art. 14 şi 15 C. civ., art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi 239 C. pen. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.).

Referitor la soluţia pronunţată în legătura cu transmisiunea calităţii procesuale pasive, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 223 alin. (3)1 din Legea nr. 31/1990. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1284 din 30 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2015 şi a deciziei nr. 1455/2015 din 5 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. art. 223 alin. (3)1 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 19 şi 20 din Legea nr. 76/2012, conform cărora "hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra excluderii este supusă numai apelului", constatându-se că nu este admisibilă calea de atac a recursului.

Având în vedere că aceste considerente sprijină şi explică soluţia din dispozitiv, de respingere ca inadmisibil a recursului, rezultă că în speţă îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 315 C. proc. civ. de la 1865.

Întrucât admisibilitatea căii de atac s-a tranşat jurisdicţional, printr-o decizie irevocabilă pronunţată în primul ciclu procesual, acest aspect nu mai poate fi repus în discuţie în al doilea ciclu procesual de părţile litigiului, cărora hotărârea li se opune cu valoare normativă, nesusceptibilă de dovadă contrară.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca inadmisibil.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii, astfel că fiind întrunite cerinţele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 11.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B. conform dovezii de la dosarul de recurs şi la 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către curatorul special al S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 787/2018 din 4 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 11.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B. şi la 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către curatorul special al S.C. C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2018.