Supreme Court’s lack of jurisdiction over appeals against Tribunal decisions in property nullity disputes

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Gurahonţ sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să constate nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr.

92/2002, emis în favoarea pârâţilor B. şi C. de fostul Birou Notarial Public Gurahonţ, în temeiul căruia s-au făcut înscrierile de sub x din C.F. nr. x Sebiş, cu număr top x, transcrisă în C.F. x cu număr top x-1544/b în favoarea pârâţilor E. şi D.;

- să constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de fostul Birou Notarial Public Gurahonţ;

- să constate nulitatea încheierilor de carte funciară nr. x/2004 din

C.F. nr. 2013 Sebiş cu număr top x şi nr. 104/2003 din C.F. x cu număr top x-1544/b şi să se dispună radierea înscrierilor de sub x din C.F. nr. x Sebiş cu număr top x şi de sub x din C.F. x Sebiş cu număr top x-1544/b şi de sub B1 din cartea funciară convertită x Sebiş cu număr top x;

- să înscrie în Cartea funciară nr. x Sebiş cu număr top x-1544 pe pârâţii E. şi D. cu suprafaţa de 800 mp şi supraedificatele "casa cu numărul x din strada x", cu cheltuieli de judecată dacă pârâţii se opun.

În drept, au fost invocate prevederile art. 650, art. 685-691 şi art. 907-911 din vechiul C. civ., art. 22-28 din Legea nr. 7/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 31 mai 2017, Judecătoria Gurahonţ a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi, în consecinţă:

A constatat nulitatea absolută parţială a Certificatul de moştenitor nr. x/31.07.2002, emis de B.N.P. Gurahonţ, în sensul că din masa succesorală a defunctului B. face parte cota de 1/2 părţi din imobilul intabulat în C.F. x Sebiş, fostă C.F. x Sebiş, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcţii anexă şi teren în suprafaţă de 2918 mp (800 mp + 2118 mp) din suprafaţa de 7945 mp, situat în str. x, Sebiş, în loc de teren în suprafaţă de 3955 mp din suprafaţa de 7910 mp, situat în str. x, Sebiş.

A constatat nulitatea absolută parţială a Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/7 februarie 2003 de către B.N.P. Gurahonţ, prin care pârâţii C. şi pârâtul B. au vândut pârâţilor E. şi D. imobilul intabulat în C.F. x Sebiş, fostă C.F. x Sebiş, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcţii anexă şi teren în suprafaţă de 7910 mp, situat în str. x, Sebiş, în sensul că primii au înstrăinat ultimilor imobilul intabulat în C.F. x Sebiş, fostă C.F. x Sebiş, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcţii anexă şi teren în suprafaţă de 2918 mp (800 mp + 2118 mp), situat în str. x, corespunzător lotului 1.

A dispus parcelarea imobilului nr. top. x prin formarea a două loturi:

- lotul x compus din teren intravilan cu casă situat în str. x, în suprafaţă de 2918 mp, determinat de conturul format din punctele 32-34-31-38-33-23-22-15-35-16 în anexele 1.36 a şi 1.35a, care să fie atribuit pârâţilor E. şi D.;

- lotul x compus din teren extravilan, în suprafaţă de 5027 mp, determinat de conturul format din punctele 38-30-29-23-33 în anexa 1.36 a şi 1.35a, lot care corespunde parcelei cu nr. top. x din Titlul de proprietate nr. x/19.07.2002, emis de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, care să fie atribuit reclamantului.

A constatat nulitatea parţială a încheierilor de carte funciară nr. x/2004 din C.F. nr. x Sebiş cu număr top x-1544/b şi nr. 104/2003 din C.F. xSebiş (fostă C.F. x Sebiş) cu număr top x-1544/b, în ceea ce priveşte suprafaţa imobilului, conform celor arătate anterior şi a dispus înscrierea în C.F., conform celor arătate anterior.

I-a obligat pe pârâţii E. şi D. la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâţii E. şi D..

Prin decizia civilă nr. 1113/A din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul A. şi a fost admis apelul declarat de pârâţii E. şi D., schimbându-se în parte sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii E. şi D.. Au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe doar în ce priveşte modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de calitate de moştenitor nr. 92/2002.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17 mai 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, într-o cerere în care competenţa de primă instanţă a judecătoriei a fost stabilită şi necontestată în raport de dispoziţiile art. 94, art. 98 şi art. 117 C. proc. civ., aşa cum reiese din încheierea de şedinţă de la 28 septembrie 2016 .

Competenţa tribunalului ca instanţă de apel se determină conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Cea de-a doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată".

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziţie în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Arad, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia urmează să fie declinată cauza în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1113/A din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2018.