Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 415/2018 AI generated

Appeal over abandoned credit-clause challenge referred to Court of Appeal due to High Court's material incompetence.

Case Number Decizia nr. 415/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the claimants' appeal against the Bucharest Tribunal's decision that had found their previous appeal abandoned (perimare); the case was referred to the Bucharest Court of Appeal, which is the hierarchically superior court to the Tribunal and therefore the competent forum for the appeal under Article 421(2) of the Civil Procedure Code. The underlying dispute concerned borrowers' claims that several clauses in a 2006 foreign-currency credit contract were abusive under Law No. 193/2000, Law No. 296/2004, Directive 93/13/EEC, and Law No. 363/2007, seeking removal of the clauses, set-off of amounts paid, and currency-rate differences; the first-instance court had dismissed the action, and the appeal was declared abandoned, prompting this procedural appeal. The decision rests on the mandatory public-order rules of Article 129(2) point 2 and Article 132(1) of the Civil Procedure Code, which require the court to establish the competent forum when its own material competence is at issue, as jurisdiction over an appeal against a perimare ruling lies with the immediate superior court, not the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Appeal over abandoned credit-clause challenge referred to Court of Appeal due to High Court's material incompetence: The underlying dispute concerned borrowers' claims that several clauses in a 2006 foreign-currency credit contract were abusive under Law No. 193/2000, Law No. 296/2004, Directive 93/13/EEC, and Law No. 363/2007, seeking removal of the clauses, set-off of amounts paid, and currency-rate differences; the first-instance court had dismissed the action, and the appeal was declared abandoned, prompting this procedural appeal. The decision rests on the mandatory public-order rules of Article 129(2) point 2 and Article 132(1) of the Civil Procedure Code, which require the court to establish the competent forum when its own material competence is at issue, as jurisdiction over an appeal against a perimare ruling lies with the immediate superior court, not the High Court.

Keywords

AI generated
article of civil procedure foreign law declining of jurisdiction procedural orders set-off of claims action for removal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Basis for admitting the exception of material incompetence of the High Court, because the dispute falls within the competence of a court of different level.

Art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Used to determine the court competent to hear the appeal against the decision finding the application for appeal perimed, namely the hierarchically superior court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 16 mai 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze inserate în contractul de credit nr. x/14.12.2006 încheiat între părţi, obligarea pârâtei la înlăturarea acestora din contract, compensarea sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, compensarea sumelor plătite ca rate lunare, constând în diferenţa de curs valutar din ziua plăţii şi cursul de referinţă de la data contractării împrumutului, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Directivei 93/13/CEE, Legii nr. 363/2007.

2. Prin sentinţa civilă nr. 13446 din 4 decembrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 6648 din 10 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor A. şi B..

4. Apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 6648 din 10 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost constatat perimat de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 3779 din 18 octombrie 2017.

Totodată, reclamanţii A. şi B. au fost obligaţi la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2017.

6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 421 alin. (2) din acelaşi cod, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Raportând evocatele texte legale la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod, care dispun că:

"Necompetenţa este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad", şi, totodată, văzând şi dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, de ordine publică, potrivit cărora, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluţioneze cererea de recurs pendinte.

Dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

În cauză, obiectul cererii de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. îl reprezintă decizia nr. 3779 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost constatat perimat apelul reclamanţilor A. şi B. declarat împotriva sentinţei civile nr. 6648 din 10 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus invocate, se constată că competentă a soluţiona calea extraordinară de atac este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa ierarhic superioară Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 421 alin. (2) din acelaşi cod, dispoziţii legale cu caracter imperativ, se va admite excepţia privind necompetenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu, şi se va declina competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 3779 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2018.