Supreme Court Incompetence to Review Tribunal Appeal in Civil Cases: Hierarchy of Jurisdiction for Recourse

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2018

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România şi B., a solicitat obligarea pârâţilor să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie comunicate de presă privitoare la reclamant, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON daune morale, obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată în cauză pe cheltuiala lor într-un ziar central de largă circulaţie, în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere. A solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349-1395 C. civ., art. 451-455 C. proc. civ., art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 15 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 s-a admis cererea formulată de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România şi B. privind strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al judecătoriei Roman şi s-a dispus trimiterea cauzei spre judecată Judecătoriei Bacău, cu păstrarea actelor de procedură efectuate până la această dată.

Prin sentinţa civilă nr. 4451 din 28 iunie 2016, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a respins ca nefondate atât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul B. în instanţă, cât şi acţiunea introductivă de instanţă

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul x/2014, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia propriei necompetenţe materiale funcţionale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile din cadrul aceluiaşi tribunal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2014*.

Prin decizia civilă nr. 830/A/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4451 din 28 iunie 2016 a Judecătoriei Bacău.

A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea, au fost obligaţii pârâţii la plata, în solidar, a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie comunicate de presă referitoare la reclamant şi capătul de cerere privind publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză pe cheltuiala pârâţilor într-un ziar local de largă circulaţie şi într-un ziar central de largă circulaţie; au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă (100 RON taxa de timbru şi 600 RON onorariu de avocat, ca urmare a reducerii acestuia), fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantului a sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (50 RON taxa de timbru şi 600 RON onorariu de avocat, ca urmare a reducerii acestuia).

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, şi 8 C. proc. civ. au declarat recurs pârâţii Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România şi B., solicitând casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 7 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 494, coroborat cu art. 482, raportat la art. 132 Cod procedură reţine următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunţate de tribunal ca instanţă de apel într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate, ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bacău, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia cauza urmează să fie declinată în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România şi B. împotriva deciziei civile nr. 830/A/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2018.