Jurisdictional conflict over nullity of public authority lease addenda: administrative vs. civil competence for state railway infrastructure contracts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by ruling in favor of the Bucharest Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, ordering the case to be referred back to that court for substantive adjudication. The dispute involved a private company challenging the nullity of addenda to railway infrastructure lease contracts with a state-controlled railway company, with the competing courts being the Administrative/Fiscal section of the Court of Appeal, the Civil section of the Bucharest County Court, and the Bucharest Court of Appeals Civil Section. The ICCJ determined that the railway company is assimilated to a central public authority under Article 2(1)(f) of Law No. 554/2004, as it performs a public service in a regime of public power, and that the contracts involve the exploitation of public property, thereby constituting administrative acts. Consequently, applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the court held that the appropriate jurisdiction lies with the appellate-level administrative and fiscal court for disputes concerning central public authorities, rather than the ordinary civil courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over nullity of public authority lease addenda: administrative vs. civil competence for state railway infrastructure contracts: The dispute involved a private company challenging the nullity of addenda to railway infrastructure lease contracts with a state-controlled railway company, with the competing courts being the Administrative/Fiscal section of the Court of Appeal, the Civil section of the Bucharest County Court, and the Bucharest Court of Appeals Civil Section. The ICCJ determined that the railway company is assimilated to a central public authority under Article 2(1)(f) of Law No. 554/2004, as it performs a public service in a regime of public power, and that the contracts involve the exploitation of public property, thereby constituting administrative acts. Consequently, applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the court held that the appropriate jurisdiction lies with the appellate-level administrative and fiscal court for disputes concerning central public authorities, rather than the ordinary civil courts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction and referring the case file to that court.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 12.05.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulităţii Actelor adiţionale nr. x/24.02.2017 la Contractul x/12.07.2010, AA nr. 4/24.02.2017 la Contractul nr. x/12.07.2010, AA nr. 2/15.11.2016 la Contractul nr. x/15.11.2011, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară semnării acestor acte adiţionale şi obligarea pârâtei la recalcularea preţului Contractelor de închiriere a secţiilor neinteroperabile, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 4.2 din Contracte, cu consecinţa semnării unor noi acte adiţionale care să ateste preţul calculat în mod corect, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4144 din 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1094/2018 din 22 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 15 iunie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulităţii Actelor adiţionale nr. x/24.02.2017 la Contractul x/12.07.2010, AA nr. 4/24.02.2017 la Contractul nr. x/12.07.2010, AA nr. 2/15.11.2016 la Contractul nr. x/15.11.2011, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară semnării acestor acte adiţionale şi obligarea pârâtei la recalcularea preţului Contractelor de închiriere a secţiilor neinteroperabile, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 4.2 din Contracte, cu consecinţa semnării unor noi acte adiţionale care să ateste preţul calculat în mod corect.
În speţă, chestiunea ce se impune a fi lămurită în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale, este cea a incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, defineşte contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care, privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Aşadar, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile legale aflate în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric al actului administrativ.
Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Înalta Curte constată că pârâta CFR S.A este o entitate ce poate fi încadrată în prevederile art. 2 alin1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
În susţinerea celor reţinute anterior sunt şi dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 581/1998 potrivit cărora C.F.R. desfăşoară activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului feroviar public şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării şi are, în principal, ca obiect de activitate: a) gestionarea infrastructurii feroviare şi punerea acesteia la dispoziţie operatorilor de transport feroviar, în condiţiile legii".
Cu privire la condiţia ca respectivele contracte să aibă ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, Înalta Curte reţine că între părţi s-au încheiat contractele nr. x/2010 de închiriere a secţiei de circulaţie Năvodari - P1 CAP Midia, nr. 36/2010 de închiriere a secţiei de circulaţie B. şi contractul nr. x/2011 de închiriere a secţiei de circulaţie P1 Capu Midia - Capu Midia.
De asemenea, în anexele 1 şi 2 depuse de reclamantă în dosarul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, alăturate răspunsului la adresa emisă de instanţă, se regăsesc evidenţiate şi bunuri aparţinând proprietăţii publice, motiv pentru care se constată că respectivele contracte îndeplinesc condiţia referitoare la punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
În consecinţă, constatând că actele juridice a căror nulitate se solicită a fi constatată sunt acte administrative încheiate cu o autoritate publică asimilată de nivel central, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa competentă în soluţionarea prezentului litigiu este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2018.