Inadmissibility of cassation appeal against final Court of Appeal decision in insolvency liability action

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 508, pronunţată la data de 27 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a admis acţiunea promovată de apelanta reclamantă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi- prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Tulcea, în contradictoriu cu intimatul- pârât A.- în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. B. şi Turism S.R.L. şi cu lichidatorul judiciar C.I.I. C. - actualmente D. Constanţa, şi a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru suma de 151.633,36 RON reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei B. şi Turism S.R.L.; a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, conform art. 169 alin. (9) din Legea nr. 85/2014.

Obiectul cauzei poartă asupra atragerii răspunderii civile în sensul ca plata întregului pasiv datorat de către debitoarea S.C. B. şi Turism S.R.L., în cuantum de 151.633,36 RON, reprezentând cuantumul total al debitelor cu care figurează debitoarea conform tabelului definitiv al creanţelor publicat în data de 06.09.2016, să fie suportat de fostele organe de conducere, respectiv, fostul administrator/asociat, A.; în drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, art. 169 alin. (3).

Pârâtul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, prin raportare la art. 9 teza I şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 508 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a fost admisă acţiunea promovată de apelanta reclamantă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi- prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Tulcea, în contradictoriu cu intimatul- pârât A.- în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. B. şi Turism S.R.L. şi cu lichidatorul judiciar C.I.I. C. - actualmente D. Constanţa, şi s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru suma de 151.633,36 RON reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei B. şi Turism S.R.L., dispunându-se, totodată, comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, conform art. 169 alin. (9) din Legea nr. 85/2014.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, şi nu pentru menţinerea acestuia.

În cauză, obiectul dosarului îl constituie o cerere pentru angajarea răspunderii administratorului statutar al societăţii S.C. B. ŞI TURISM S.R.L. Maliuc, în baza art. 169 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol, hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Aşa fiind, faţă de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 28.10.2016, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborat cu art. 169 din aceeaşi lege.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiţii, în speţă, văzând şi prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în cauză nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din acelaşi cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noţiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului, şi nici recursului".

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 508 din 27 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.