Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4037/2018 AI generated

Cassation appeal inadmissible due to lack of material jurisdiction; case referred to Court of Appeal, leaving partial dismissal of heating service claim in force

Case Number Decizia nr. 4037/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined competence, referring the case to the Galați Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal’s decision upholding the partial dismissal of the plaintiff's claim in force. The dispute concerned a civil action for the payment of heating services and late fees initiated by a utility company against a homeowners' association, which was first tried at the court of first instance (Judecătoria Galați) due to the claim value being under 200,000 RON; after the appellate court rejected the plaintiff's appeal, the plaintiff filed a cassation appeal that was initially accepted by the Court of Appeal based on a prior Constitutional Court ruling but subsequently challenged regarding jurisdiction. The decisive legal basis rests on the interpretation of Article 96(3), Article 97(1), and Article 483 of the Code of Civil Procedure, read in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017, which established that for claims under 200,000 RON originating from lower courts, the right of cassation lies with the immediately superior court (the Court of Appeal) rather than the Supreme Court, as confirmed by the Supreme Court’s own unitary interpretation decision no. 18/2018.

Legislator headnote

AI generated

art. 1768 C. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ; Cassation appeal inadmissible due to lack of material jurisdiction; case referred to Court of Appeal, leaving partial dismissal of heating service claim in force: The dispute concerned a civil action for the payment of heating services and late fees initiated by a utility company against a homeowners' association, which was first tried at the court of first instance (Judecătoria Galați) due to the claim value being under 200,000 RON; after the appellate court rejected the plaintiff's appeal, the plaintiff filed a cassation appeal that was initially accepted by the Court of Appeal based on a prior Constitutional Court ruling but subsequently challenged regarding jurisdiction. The decisive legal basis rests on the interpretation of Article 96(3), Article 97(1), and Article 483 of the Code of Civil Procedure, read in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017, which established that for claims under 200,000 RON originating from lower courts, the right of cassation lies with the immediately superior court (the Court of Appeal) rather than the Supreme Court, as confirmed by the Supreme Court’s own unitary interpretation decision no. 18/2018.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction partial claim civil dispute legal fees grounds for cassation action for payment

Cited Legislation

AI generated
art. 1768 C. civ
1766, ale art. 1768 C. civ., ale Legii nr.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr.
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ
XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct.
art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ
1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 483 C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the exception of lack of material jurisdiction and declining competence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 11.10.2016, sub nr. x/2016, societatea A. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat obligarea Asociaţiei de proprietari nr. 365 Galaţi la plata sumei de 16.650,63 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare prestate şi facturate în perioada 12.02.2016-11.04.2016 şi a sumei de 630,18 RON reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere, calculate în perioada 05.02.2016-30.06.2016, pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată a serviciilor de termoficare prestate şi facturate în perioada 31.12.2015-11.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1166, ale art. 1169, ale art. 1178, ale art. 1766, ale art. 1768 C. civ., ale Legii nr. 51/2006 privind gospodăria comunală şi ale contractului încheiat cu pârâta.

Prin sentinţa civilă nr. 1931/14.03.2017 a Judecătoriei Galaţi, a fost admisă cererea şi obligată pârâta la plata sumei de 8.180,63 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare prestate în perioada 02.01.2016-01.02.2016 respectiv 02.03.2016-01.04.2016 şi a sumei de 630,18 RON reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere, calculate în perioada 05.02.2016-30.06.2016, pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată a serviciilor de termoficare facturate în intervalul 31.12.2015 (factura nr. x)-11.04.2016 (factura nr. x). De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 563,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel, in termen legal, reclamanta S.C. A. S.A., arătând în motivare că, apreciază ca nelegala sentinţa civila nr. 1931/14.03.2017 a Judecătoriei Galaţi.

Prin decizia civila nr. 306/4.10.2018 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu intimata-parata B., împotriva sentinţei civile nr. 1931/14.03.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2016, având ca obiect, pretenţii".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. GALATI.

Prin decizia civilă nr. 127/R din 28.03.2018, Curtea de Apel Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de instanţă din oficiu şi a a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere disp. art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale (paragraful 26 din decizie).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 20 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a pronunţat următoarea soluţie:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 306/A/2017 din 4 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.