Material incompetence of supreme court for appeal against county court decision in real estate sale in satisfaction proceedings under Law No. 77/2016

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad la data de 26.09.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei să constate stinse obligaţiile născute din contractul de credit nr. x din data de 16.10.2007, precum şi a actelor adiţionale încheiate cu B. S.A., obligarea pârâtei să calculeze şi să restituie sumele de bani încasate în plus faţă de contravaloarea imobilului ipotecat şi vândut prin licitaţie publică, situat în municipiul Arad, str. x, imobil aflat la data vânzării în proprietatea reclamantei şi a soţului acesteia, înscris în CF nr. x 7-C 1-Ul Arad (CF vechi x), nr. top. x 1-2048/9/XXX, în suprafaţă de 88 mp, compus din 3 camere, baie, bucătărie, cam. alimente, debara, antreu, grup sanitar, balcon), sume recuperate pe calea executării silite prin poprire asupra veniturilor acesteia, cât şi ale soţului său, numitul C., decedat la data de 05.01.2016, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 4, 5 şi 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul stingerii datoriilor născute din contractul nr. x/16.10.2007 cu actele adiţionale ce fac parte integranta din acesta; respingerea petitului privind calcularea si restituirea sumelor încasate şi distribuite creditorului în procedura execuţională, după valorificarea imobilului situat in mun. Arad, str. x. bl. 56. sc. C. jud. Arad, precum şi al capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimata arată că cererea de chemare în judecată, deşi a fost calificată în acţiune în constatarea dării în plată, conform art. 5 din Legea nr. 77/2016 este o acţiune în stingere//remitere datorie, întemeiată pe art. 8 alin. 5 din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa civilă nr. 426 din data de 27.01.2017 pronunţată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Arad a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată şi, în consecinţă: a constatat stinse obligaţiile izvorâte din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din data de 16.10.2007, precum şi a actelor adiţionale care fac parte integrantă din acesta; a respins în rest cererea reclamantei.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatoarea A. cât şi intimata B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 4 din 17.01.2018, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a respins ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar, în consecinţă, admiterea cererii de chemare in judecată şi în ce priveşte capătul 2 din cerere.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Timişoara, pentru următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Arad, în apel, într-o cerere având ca obiect o contestaţie în baza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, respectiv o decizie pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţia în baza Legii nr. 77/2016, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 4 din 17 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.