Jurisdiction for cassation of tribunal appeals in civil disputes under 200,000 RON following Constitutional Court Declaration 369/2017

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A. şi B., cheamă în judecată pe pârâta C. S.A., cu sediul in Bucureşti, Cod Unic de înregistrare x şi Cod de înregistrare fiscala x, nr. de ordine la Registrul Comerţului Bucureşti x, prin Sucursala/Agenţia Ştefan cel Mare Iaşi, cu sediul in str. x, Mun. Iaşi, jud. Iaşi, pentru ca în baza probelor ce se vor administra, să se dispună:

1.constatarea nulităţii absolute a clauzei de risc valutar inserate la pt. 4,1 si 4,6 din contractul de credit menţionat mai sus, raportat la faptul ca acestea sunt abuzive şi contravin prevederilor Legii nr. 193/2000; să se dispună stabilizarea şi aplicarea, pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs EURO-LEU egal cu cel existent la momentul semnării contractului. Ca urmare, solicită să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, raportat la valoarea EURO-LEU din ziua încheierii contractului, care sa prevadă restituirea creditului în RON;

2.constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzută la art. 3, pct. 3.3 din Contractul de credit nr. x/16.08.2006. privind perceperea dobânzii aplicabile creditului, având în vedere caracterul abuziv al acesteia;

3.obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza art. 3 pct. 3.3. precum şi la plata dobânzii legale aplicate sumelor percepute în mod abuziv de la data plaţii până la restituirea efectivă:

4.constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute la art. 3.5 privind comisionul de procesare de 2%. raportat la faptul ca este abuziv, nu a fost negociat cu reclamanţii, încălcând prevederile Legii nr. 193/2000;

5.obligarea pârâtei la restituirea comisionului de procesare cu dobânda legală până momentul plaţii efective;

6.constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzută la art. 3, pct. 3.6 din Contractul de credit nr. x/16.08.2006, privind perceperea comisionului de plata anticipata de 3%. având în vedere caracterul abuziv al acesteia;

7.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11962 din 31.10.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. prin Sucursala Iaşi - Agenţia Ştefan cel Mare, s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei contractuale 4.1 si 4.6 din contractul de credit nr. x/16.08.2006, s-a hotărât stabilizarea si conversia monedei contractului - euro - in raport cu moneda naţională - leul - şi cu momentul încheierii contractului - 16.08.2006 iar pârâta a fost obligată la emiterea unui grafic de rambursare in raport cu dispoziţia anterioara, privitor la restituirea sumei datorate de reclamanţi.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale art. 3 pct. 3.3 din Contractul de credit nr. x din 16.08.2006 iar banca a fost obligată să restituie sumele încasate in temeiul clauzei anulate precum si a sumei datorate cu titlu de dobânda legală, de la momentul plăţii si pana la momentul restituirii efective. De asemenea, s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei contractuale art. 3.5 din Convenţia de credit nr. x din 16.08.2006 iar banca a fost obligată să restituie sumele plătite de reclamanţi in temeiul clauzei anulate precum si a sumei datorate cu titlu de dobânda legala calculata de la momentul plăţii si pană la momentul restituirii efective.

În final, s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei contractuale art. 3 pct. 3.6 din Contractul de credit nr. x din 16.08.2006.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.A., considerând-o netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 1159 din 26.10.2017 pronunţata de Tribunalul Iaşi a fost admis apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 11962 din 31.10.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă ce a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-au respins capetele de cerere formulate de reclamanţii A. si B. in contradictoriu cu pârâta C. S.A., cu privire la:

- Constatarea nulităţii absolute a clauzei de risc valutar cuprinse in art. 4.1 si 4.6 din contractul de credit nr. x/16.08.2006 si stabilizarea si aplicarea pe tot parcursul derulării contractului de credit a unui curs euro/leu egal cu cel de la data semnării contractului;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, raportat la valoarea euro/leu din ziua încheierii contractului, care să prevadă rambursarea creditului in RON;

- constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 3.5 din contractul de credit, referitoare la comisionul de procesare si obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu acest titlu si a dobânzii legale aferente;

- constatarea nulităţii a clauzei contractuale prevăzute la art. 3 pct. 3.6 din Contractul de credit nr. x din 16.08.2006

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin prezentei.

Au fost obligaţi intimaţii să plătească apelantei suma de 82 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs C. S.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 81/2018 din 13.03.2018, Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 25 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Iaşi, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a pronunţat următoarea soluţie:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1159/2017 civ din 26 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.