Competence for cassation of tribunal decisions in claims up to 200,000 RON following constitutional unconstitutionality of appeal limits.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction to the Court of Appeal, leaving the Tribunal's appeal decision in force, which had reversed the lower court's partial dismissal and established that specific clauses in a credit facility contract (management commission and interest rate revision) were abusive, ordering the bank to remove these clauses and return collected sums plus legal interest. The dispute involved a consumer's challenge to abusive clauses in a bank loan agreement, where the key procedural issue was whether the Supreme Court or the Court of Appeal had competence to hear the cassation appeal following a Constitutional Court ruling that declared unconstitutionally the provision excluding appeals for monetary claims up to 1 million RON. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), 97(1), and 483 of the Code of Civil Procedure, in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017 and the uniform jurisprudence established by Decision No. 18/2018 of the Complete for Appeals in the Public Interest, which clarified that cassation appeals against tribunal decisions in cases with a value up to 200,000 RON fall within the competence of the courts of appeal, as the Supreme Court only handles appeals from cases initiated at the tribunal level for amounts exceeding that threshold.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Competence for cassation of tribunal decisions in claims up to 200,000 RON following constitutional unconstitutionality of appeal limits: The dispute involved a consumer's challenge to abusive clauses in a bank loan agreement, where the key procedural issue was whether the Supreme Court or the Court of Appeal had competence to hear the cassation appeal following a Constitutional Court ruling that declared unconstitutionally the provision excluding appeals for monetary claims up to 1 million RON. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), 97(1), and 483 of the Code of Civil Procedure, in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017 and the uniform jurisprudence established by Decision No. 18/2018 of the Complete for Appeals in the Public Interest, which clarified that cassation appeals against tribunal decisions in cases with a value up to 200,000 RON fall within the competence of the courts of appeal, as the Supreme Court only handles appeals from cases initiated at the tribunal level for amounts exceeding that threshold.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final decision to admit the exception of material incompetence and decline jurisdiction in favor of the Court of Appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr. x/2015 din data de 02.02.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.1, lit. c) din contract de facilitate de credit şi garanţie nr. x/27.02.2008, cu privire la instituirea comisionului de administrare credit, cu obligarea pârâtelor să modifice convenţia de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive şi să întocmească un nou plan de rambursare având în vedere aceste modificări, să fie obligată pârâta să-i restituie echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 4827,26 euro care a fost percepută în perioada 25.03.2008-25.01.2015, plus toate sumele achitate până la data efectivă a restituirii, să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 4.2 şi 4.4 din contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. x/27.02.2008 cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară şi să se constate nulitatea şi inaplicabilitatea clauzei stipulate la art. 4.4, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume reţinute abuziv calculate de la momentul reţinerii până la data restituirii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 19.02.2016, Judecătoria Suceava a admis în parte acţiunea precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. prin D. S.A..
A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x încheiat la data de 27.02.2008, clauză referitoare la posibilitatea băncii de revizuire a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului.
A obligat pârâtele să modifice convenţia de credit în sensul înlăturării acestei clauze constatate ca fiind abuzivă.
A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
A admis în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată şi în consecinţă obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului a sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 21.09.2016, petenta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu intimatul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 732/2016 pronunţată la data de 19.02.2016.
Prin sentinţa civilă nr. 4590 din 29.11.2016, pronunţată de Judecătoria Suceava a fost admisă cererea de completare a dispozitivului privind pe reclamantul - intimat A. şi pârâtele - petente B. S.A. Bucureşti şi C., prin D. S.A. şi s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 732 din 19.02.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava au declarat apel pârâta B. S.A. Bucureşti şi reclamantul A..
De asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 4590 din 29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava - dosar x/2016 a declarat apel pârâta B. S.A. Bucureşti.
Prin decizia nr. 557 din 18.10.2018, Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 732 din data de 19.02.2016, pronunţată de Judecătoria Suceava, ca neîntemeiat.
De asemenea, a respins apelul formulat de apelanta-petentă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4590 din data de 29.11.2016, pronunţată de Judecătoria Suceava, ca neîntemeiat
A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 732 din data de 19.02.2016, pronunţată de Judecătoria Suceava, intimate fiind pârâtele B. S.A. şi C..
A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 732 din data de 19.02.2016, în sensul că:
A constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5.1 lit. c) din Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x din 27.02.2008, referitor la comisionul de administrare.
A obligat pârâtele să modifice convenţia de credit în sensul eliminării clauzei constatate ca fiind abuzivă.
A obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare (respectiv a sumei de 4.827,26 EURO pentru perioada 25.03.2008 - 25.01.2015 şi a sumelor încasate cu acest titlu ulterior datei de 25.01.2015).
A obligat pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, calculată de la data plăţii fiecărei sume în parte şi până la plata efectivă a debitului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
A obligat intimatele B. S.A. şi C. la plata către apelantul A. a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 900 RON, reprezentând onorariu avocat.
A respins cererea apelantei B. S.A. de obligare a intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, pârâtele S.C. B. S.A. şi C. PRIN S.C. D. S.A. au declarat recurs, în temeiul art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, modificarea in parte a sentinţei apelate in sensul respingerii acesteia integral ca neintemeiate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 aprilie 2018.
Prin rezoluţia din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Suceava, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
În lumina acestor considerente trebuie menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a pronunţat următoarea soluţie:
"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018."
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtele C. prin S.C. D. S.A. şi S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 557 din 18 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.