Commercial agency termination dispute appeals sent to Court of Appeal as High Court lacks jurisdiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the material incompetence exception and declined jurisdiction over both parties’ appeals against the appellate decision (Tribunal Bucharest, Civil Section VI, decision no. 3708 of 17.10.2017) in a commercial agency dispute, referring the appeals to the Bucharest Court of Appeal. The dispute involved a commercial agency contract allegedly unilaterally terminated by the principal, with the agent claiming unpaid commission, legal interest, and an indemnity under art. 22 of Law no. 509/2002. The Court held that, following Constitutional Court Decision no. 369/2017 (declaring unconstitutional the phrase “and other monetary claims up to RON 1,000,000” in art. XVIII(2) of Law no. 2/2013), jurisdiction over appeals against appellate decisions in cases valued at up to RON 200,000 lies with the courts of appeal, not the High Court, per arts. 96(3), 97(1), and 483 of the Civil Procedure Code, as clarified by a binding ruling in the interest of the law (Decision no. 18/2018). The order is final and without further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 509/2002, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Commercial agency termination dispute appeals sent to Court of Appeal as High Court lacks jurisdiction: 3708 of 17.10.2017) in a commercial agency dispute, referring the appeals to the Bucharest Court of Appeal. The dispute involved a commercial agency contract allegedly unilaterally terminated by the principal, with the agent claiming unpaid commission, legal interest, and an indemnity under art. 22 of Law no. 509/2002. The Court held that, following Constitutional Court Decision no. 369/2017 (declaring unconstitutional the phrase “and other monetary claims up to RON 1,000,000” in art. XVIII(2) of Law no. 2/2013), jurisdiction over appeals against appellate decisions in cases valued at up to RON 200,000 lies with the courts of appeal, not the High Court, per arts. 96(3), 97(1), and 483 of the Civil Procedure Code, as clarified by a binding ruling in the interest of the law (Decision no. 18/2018). The order is final and without further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to rule on the jurisdictional exception and decline the case due to the High Court's lack of material jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecata pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că pretinsa reziliere a contractului nr. x/01.04.2007 de către pârâtă reprezintă în fapt o denunţare unilaterală, să oblige pârâta la plata sumei de 158.200,10 RON cu titlu de daune interese reprezentând: 8285,28 RON rest comision neîncasat aferent lunii decembrie cf. facturii nr. x/14.01.2013 emise de reclamantă, a cărei contravaloare nu fost achitată de către pârâtă, precum şi dobânda legală aferentă calculată începând cu data punerii în întârziere a pârâtei; comision datorat pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2013, precum şi a dobânzii legale aferente; 149.914,82 RON reprezentând indemnizaţia prevăzută de art. 22 din Lg. nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, calculată ca medie anuală a ultimilor 5 ani contractuali, respectiv 2008-2013, aferent perioadei cuprinse între 16.12.2012, data expirării termenului de preaviz şi 15.12.2013, ultima zi a anului pentru care se datorează indemnizaţia menţionată. Se solicită cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 13739 pronunţată la data de 19.10.2016 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă exceptia inadmisibilitatii primului capat de cerere, invocata de catre parata prin intampinare, ca neintemeiata, a fost respinsă exceptia lipsei de interes, invocata de catre parata prin intampinare, ca neintemeiata, a fost admisă in parte cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a constatat ca prin preavizul nr. 557/16.11.2012 parata a denuntat unilateral contractul nr. x/01.04.2007 incheiat cu reclamanta, a fost obligată parata sa achite reclamantei suma de 5763,45 RON rest comision neincasat pentru luna decembrie 2012 la care se adauga dobanda legala penalizatoare incepand de la data 16.05.2013 pana la achitarea efectiva a debitului principal, a fost respinsă in rest cererea ca neintemeiata, s-a dispus restituirea catre reclamanta a sumei de 1500 RON achitata de catre aceasta cu titlul de onorariu de expert, in contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare din cadrul Tribunalului Bucuresti, prin ordinul de plata nr. x/04.02.2016 seria x, receptionat de C. la 04.02.2016, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., obliga parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 224,22 RON taxa judiciara de timbru si onorariu expert.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel părţile.
Prin cererea de apel, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti în sensul respingerii de obligare a pârâtei la plata sumei de 5761,45 RON, reprezentând rest comision neîncasat pentru luna decembrie 2012 şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare începând de la data de 16.05.2013 până la achitarea efectivă a debitului principal.
Totodată, apelanta-pârâtă a formulat apel împotriva considerentelor arătând că prima instanţă în mod greşit a apreciat asupra inexistenţei unei încălcări din culpa a obligaţiilor asumate contractual de către S.C. A. S.R.L..
Prin decizia civilă nr. 3708 din 17.10.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. S.R.L. şi apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 13739 pronunţată la data de 19.10.2016 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 24.483 RON reprezentând comision pentru perioada 1.01.2013-12.05.2014, precum şi dobânda legală de la data scadenţei fiecărui debit şi până la data plăţii efective.
A înlăturat dispoziţia primei instanţe privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5763,45 RON reprezentând rest comision neîncasat, precum şi dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 920,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
A obligat apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, în sensul admiterii cererii sale privind: constatarea faptului ca preavizul nr. 557/16.11.2012 reprezintă o denunţare unilaterala a contractului nr. x/01.04.2007, obligarea intimatei parate la plata sumei de 138.114,38 RON - indemnizaţia calculata prin raportul de expertiza, cuvenita reclamantei conform art. 22 din Legea nr. 509/2002, si calculata ca medie anuala a ultimilor 5 ani contractuali (2008 - 2013), corespunzător perioadei cuprinse intre data expirării termenului de preaviz (16.12.2012) si ultima zi a anului pentru care este datorata indemnizaţia (15.12.2013), obligarea intimatei parate la achitarea integrala a cheltuielilor de judecata pe care le-a efectuat, cu cheltuieli de judecata.
Totodată, a declarat recurs şi pârâta S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 488 pct. 6 teza a II-a şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de obligare a sa la plata sumei de 24.483 RON, reprezentând comision "pentru perioada 1.01.2013 -12.05.2014" şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de obligare la "plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărui debit şi până la data plăţii efective."
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 23 aprilie 2018.
Prin rezoluţia din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererilor de recurs.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursurilor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
În lumina acestor considerente trebuie menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a pronunţat următoarea soluţie:
"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018."
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3708 din 17 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.