Insolvency distribution plan appeal declared perempted; cassation appeal dismissed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 14.09.2016 sub nr. x/2010/a3, contestatoarea A. S.A., în calitate de creditor al debitoarei S.C. B. S.R.L., în conformitate cu prev. art. 122 alin. (3) din Lg. 85/2006, a formulat contestaţie împotriva Planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar C. şi depus la data de 29.08.2016, solicitând anularea acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 695/F/12.05.2017 Tribunalul Ialomiţa a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea A. S.A., solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea hotărârii, iar pe fond admiterea contestaţiei.

La primirea cererii de recurs Curtea de Apel Bucureşti a dispus, prin rezoluţie, citarea recurentei cu menţiunea de a comunica recursul către intimaţii creditori conform art. 861 vechiul C. proc. civ. şi de a depune dovezile de primire la dosar, precum şi de a indica dacă există comitet al creditorilor şi de a depune dovada la dosar.

Recurenta nu s-a conformat în totalitate celor dispuse de instanţă, în sensul că a depus precizări referitoare la componenţa comitetului creditorilor şi înscrisuri doveditoare, însă acestea nu erau de actualitate, ci din perioada 2010-2011.

De asemenea, recurenta nu a depus dovezile de comunicare a recursului în condiţiile art. 861 vechiul C. proc. civ. către intimaţii creditori S.C. D. S.R.L. Ploieşti şi E. S.R.L. (care figurau ca părţi în dosarul de la tribunal), în condiţiile în care nici cererea de recurs nu a fost depusă în exemplare suficiente pentru ca recursul să poată fi comunicat de Curte tuturor intimaţilor.

Faţă de cele de mai sus, apreciind că desfăşurarea normală a procesului a fost împiedicată din culpa recurentei, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce i s-au pus în vedere, Curtea de Apel Bucureşti a făcut aplicarea art. 1551 vechiul C. proc. civ. şi a suspendat judecata cauzei, prin încheierea pronunţată la data de 3 octombrie 2017.

La data de 19.03.2018 recurenta-contestatoare a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei, susţinând că a depus diligenţe în sensul acoperirii cerinţelor instanţei.

Analizând cererea de repunere pe rol şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1551 alin. (2) vechiul C. proc. civ. pentru a se dispune reluarea judecăţii, în sensul că recurenta nu s-a conformat în totalitate celor dispuse de instanţă.

S-a constatat astfel că recurenta nu a făcut dovada comunicării recursului conform art. 861 vechiul C. proc. civ. către intimata E. S.R.L., împiedicând astfel desfăşurarea normală a procesului, motiv pentru care cererea de repunere pe rol a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea din 17 aprilie 2018.

Din oficiu, la data de 18.04.2018, instanţa a dispus acordarea unui termen cu citarea părţilor, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Prin decizia civilă nr. 148 din 22 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat recursul formulat de contestatoarea A. S.A., în considerarea dispoziţiilor art. 248-254 vechiul C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 vechiul C. proc. civ. (în forma în vigoare în anul 2010, când s-a depus cererea introductivă) orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an, alin. (3) al acestui articol stabilind că în materie comercială termenul de perimare este de 6 luni.

S-a reţinut că, în cauză, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la data de 03.10.2017, dată de la care pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, recurenta nemaistăruind în judecarea cauzei.

Referitor la cererea de repunere pe rol formulată de recurentă, instanţa a reţinut că aceasta nu a fost de natură să conducă la întreruperea termenului de perimare, în condiţiile în care a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că nu se poate considera că a fost făcută în vederea judecării procesului, după cum impune art. 249 vechiul C. proc. civ.

Recurenta-contestatoare A. S.A. a arătat că înţelege să formuleze recurs împotriva dispoziţiei instanţei de citare a participanţilor la procedura insolvenţei, a încheierii din 3 octombrie 2017, a încheierii din 17 aprilie 2018 şi a deciziei civile nr. 148 din 22 mai 2018.

În esenţă, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii din data 22.05.2018, anularea dispoziţiei de citare conform C. proc. civ. şi dispunerea citării creditorilor conform Legii nr. 85/2006 prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, iar in subsidiar casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea citării tuturor participanţilor la procedura insolvenţei.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, recurenta a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea legii, aceasta fiind netemeinica si nelegala având în vedere că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 248 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 conform cărora "în materie comercială termenul de perimare este de şase luni".

Instanţa in analiza sa trebuia sa observe ca Banca a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, imprejurare de natura a exprima interesul acesteia in soluţionarea pricinii, astfel incat devin aplicabile dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ. de la 1865, s-a mai arătat.

In aceste condiţii, instanţa a procedat la o evaluare greşita a probelor, neputandu-se discuta din perspectiva celor evocate de o eventuala incidenţa a dispoziţiilor art. 248 alin. (3) si art. 252 C. proc. civ. de la 1865.

In mod evident, cererea de repunere pe rol a cauzei formulata înăuntrul termenului de perimare este de natura a inlatura efectele perimării conducând la întreruperea cursului acesteia, a mai susţinut recurenta.

În continuare, s-a susţinut că dispoziţia instanţei de a cita Banca pentru termenul din data de 03.10.2017 cu menţiunea comunicării recursului creditorilor in temeiul art. 861 C. proc. civ. de la 1865 este nelegala, intrucat incalca dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care au prevalenta in fata prevederilor C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că, pe de o parte, instanţa de recurs tinde in calea de atac sa schimbe cadrul procesual, ceea ce este inadmisibil, iar pe de alta parte obligarea Băncii de a proceda la comunicarea actelor de procedura in afara cadrului procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006, de asemenea nu poate fi primita.

La 4 octombrie 2018, intimata S.C. B. S.R.L. ŢĂNDĂREI prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 137 şi art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "(1)Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională..."

Potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs şi aceasta, deoarece, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de această cale de atac.

Decizia civilă nr. 148 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de contestatoarea A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 695/F din 12 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, nu este o hotărâre susceptibilă de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport de dispoziţiile art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care reglementează condiţiile exercitării acestei căi de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) din C. proc. civ. se prevede că "(2)Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare." nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată că a intervenit perimarea în faza procesuală a recursului, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod.

Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de contestatoarea A. S.A. este inadmisibil având în vedere şi dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la încheierea de şedinţă din 3 octombrie 2017, prin care a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 1551 din C. proc. civ. şi încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de recurentă, se reţine că nici acestea nu pot fi supuse căii de atac a recursului.

Şi aceasta, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2441 C. proc. civ. asupra suspendării procesului, instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

În speţă, având în vedere că încheierile în cauză au fost date în dosarul de recurs, în timpul judecării acestei căi extraordinare de atac şi că decizia de recurs este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac, conform art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., încheierile au acelaşi caracter irevocabil, care este ataşat şi recursului privitor la dispoziţia instanţei de citare a participanţilor la procedura insolvenţei.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, în raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de contestatoarea A. S.A., va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. S.A. împotriva încheierii din 3 octombrie 2017, a încheierii din 17 aprilie 2018 şi a deciziei civile nr. 148 din 22 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.