Inadmissibility of cassation against jurisdictional declination in execution objection proceedings under exclusive appeal regime

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 12.02.2016 sub număr de dosar x/2016, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata B. prin mandatar C. S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite din dosarul x/2016 al BEJA D. şi E., solicitând anularea executării silite însăşi, anularea încheierii din data de 20.01.2016, anularea tuturor actelor de executare, precum şi excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6307 din 6 iunie 2016 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. prin mandatar C. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea A..

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 a respins excepţiile netimbrării şi a tardivităţii ca neîntemeiate şi a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 6307 din 06 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatoarea A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia civilă nr. 550 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 4 decembrie 2017.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 decembrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 decembrie 2017.

La data de 29 decembrie 2017, recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul comunicat, apreciind că recursul este admisibil în principiu.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A., pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-au respins excepţiile netimbrării şi a tardivităţii ca neîntemeiate şi a fost respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 6307 din 06 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Astfel, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prezentul litigiu are ca obiect o contestaţie la executare prin care contestatoarea A. a solicitat anularea formelor de executare din cadrul dosarului de executare nr. 99/2016 al BEJA D. şi E..

Potrivit dispoziţiilor art. 718. alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 715 alin. (4) C. proc. civ., care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun".

Conform art. 712 alin. (4) C. proc. civ. "împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare", iar potrivit art. 715 alin. (4) C. proc. civ. "dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului".

În raport de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte apreciază că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 A din 10 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.