Arbitral annulment action: inadmissibility of extraordinary appeal against rejection of annulment under Article 613 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 19 iulie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu a solicitat obligarea pârâtelor Oraşul Anina şi Primăria Oraşului Anina să plătească reclamantei suma de 314.052,14 RON cu titlu de debit restant şi 117.075,88 RON cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 10 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu, împotriva pârâtelor Oraşul Anina şi Primăria Oraşului Anina şi, în consecinţă, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 675.293,61 RON cu titlu de debit şi suma de 280.633,76 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

Au mai fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 60.489,35 RON cu titlu de taxe arbitrale şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Anina şi a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Anina, excepţia nulităţii convenţiei arbitrale şi excepţia nulităţii contractului de asociaţiune în participaţiune invocate de pârâte.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale, Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a formulat acţiune în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 364 C. proc. civ. de la 1865.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 210 din 6 iulie 2016 a respins acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 11 din 10.02.2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, formulată de Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Împotriva sentinţei civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 2 noiembrie 2017, în unanimitate, s-a dispus, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 6 noiembrie 2017.

Intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL Filiala Sibiu a depus la 14 noiembrie 2017 punct de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului considerând că recursul este inadmisibil.

Recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a depus la 20 noiembrie 2017 punct de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului considerând că recursul este admisibil, sens în care a solicitat respingerea concluziilor raportorului.

Prin cererea depusă la data de 20 noiembrie 2017, recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei de 24 martie 2017, în raport cu dispoziţiile şi principiile constituţionale cuprinse de art. 124, alin. (2); art. 16, alin. (1); art. 21, alin. (1)-(3), art. 24, alin. (1), art. 53, alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de recurs împotriva sentinţei civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 11 din 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, formulată de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Prin cererea depusă la data de 20 noiembrie 2017, recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei de 24 martie 2017, în raport cu dispoziţiile şi principiile constituţionale cuprinse de art. 124, alin. (2); art. 16, alin. (1); art. 21, alin. (1)-(3), art. 24, alin. (1), art. 53, alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., recurenta a arătat în esenţă că sunt neconstituţionale, acestea instituind o situaţie discriminatorie în ceea ce priveşte o parte din procesul civil.

Potrivit textului legal criticat, numai hotărârea curţii de apel prin care se admite acţiunea în anulare este supusă recursului, iar hotărârea prin care se respinge acţiunea în anulare şi care menţine, aşadar, hotărârea arbitrală, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Astfel, în cazul în care acţiunea în anulare a fost respinsă, partea care a formulat acţiunea în anulare nu poate uza de dreptul său fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti şi aceasta doar în funcţie de soluţia pronunţată de instanţă.

Aşadar, prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una din părţile din proces, se încalcă şi accesul liber la justiţie.

Or, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în soluţionarea prin respingere a acţiunii în anulare se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac.

Mai mult, recurenta susţine că statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, iar lipsa căii de atac împotriva hotărârii de respingere a acţiunii în anulare, pronunţate de curtea de apel, echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv.

Eliminarea controlului judiciar al hotărârii de respingere a acţiunii în anulare aduce atingere art. 129 din Constituţie, raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil.

Aşadar, aspectul adus în discuţie îl reprezintă chestiunile ce ţin de respectarea de către instanţa care judecă acţiunea în anulare a normelor de ordine publică, subsumate motivelor de casare a hotărârii.

Prin urmare, criteriul în privinţa reglementării căii de atac nu poate fi cel referitor la soluţia dată acţiunii în anulare, ci cel referitor la existenţa unei hotărâri prin care se soluţionează acţiunea în anulare.

Or, prin acceptarea criteriului referitor la soluţia dată prin hotărâre, motivele de nelegalitate a hotărârii prin care se respinge acţiunea în anulare rămân necercetate, din moment ce recursul în această ipoteză este inadmisibil.

Prin urmare, în cauză are loc o discriminare între justiţiabili cu privire la accesul la calea de atac extraordinară a recursului, aceasta putând fi exercitată numai de aceia care critică pe motive de nelegalitate hotărârea de admitere a acţiunii în anulare, nu şi de justiţiabilii care invocă aceleaşi motive de nelegalitate cu privire la o hotărâre de respingere a acţiunii în anulare.

În concluzie, pentru considerentele expuse, recurenta apreciază că sintagma "pronunţate potrivit alin. (3)" din cuprinsul dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. este neconstituţională, iar excepţia de neconstituţionalitate trebuie admisă, cu atât mai mult cu cât, la data de 24 martie 2017, legiuitorul a clarificat acest alineat, în sensul că este deschisă calea de atac a recursului, indiferent de soluţia pronunţată în cauză, astfel cum este legal şi în acord cu toate principiile şi textele constituţionale.

Examinând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. cu privire la faptul că "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Dispoziţiile art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate".

În urma verificărilor efectuate, instanţa a constatat că norma evocată nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional, sens în care apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, invocate de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Opinia Înaltei Curţi cu privire la excepţia invocată de recurentă este în sensul că dispoziţiile legale invocate sunt neconstituţionale, excepţia fiind întemeiată, întrucât dispoziţiile legale invocate încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, instituie discriminări între acestea în ceea ce priveşte accesul la calea de atac a recursului şi contravine principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.

Limitările accesului la calea de atac a recursului sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa şi creează un tratament discriminatoriu între justiţiabili.

Textul de lege criticat lipseşte de vocaţia exercitării căii extraordinare de atac partea căreia i-a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale şi statuează asupra dreptului părţii potrivnice într-o astfel de acţiune de a declara recurs împotriva sentinţei de admitere a acesteia, creând astfel un tratament diferit şi vădit discriminatoriu între părţile implicate în această categorie de litigii, în funcţie de soluţia adoptată de instanţe.

În speţă, anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părţile au parcurs etapa soluţionării cauzei de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi apoi pe cea a judecăţii acţiunii în anulare de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar limitarea accesului la faza procesuală a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar pentru partea care a căzut în pretenţii în acţiunea în anulare aduce în mod neechivoc atingere dreptului acestei părţi de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept conferit de art. 16 din Constituţia României, în condiţiile în care nu se pot decela raţiunile pentru care a fost instituit acest tratament diferenţiat.

Prin instituirea unei astfel de proceduri se aduce atingere şi principiului egalităţii armelor în procesul civil, deoarece doar partea căreia i-a fost respinsă acţiunea în anulare este lipsită de posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în calea de atac a recursului, în timp ce, în cazul admiterii acţiunii, partea potrivnică poate uza de beneficiul unui alt grad de jurisdicţie, astfel că reclamantul căruia i-a fost respinsă cererea se situează într-o situaţie dezavantajoasă în raport nu cu adversarul său, ci cu pârâtul dintr-o acţiune în anulare admisă. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea trebuie să se bazeze pe ideea de excludere a unui drept sau a unui beneficiu între persoane aflate în situaţii egale, stabilite obiectiv. Or, în cauză, dispoziţiile criticate stabilesc tratament inegal între persoanele implicate în aceeaşi categorie de litigii, în funcţie de soluţia dată de instanţa de judecată, ceea ce nu poate fi apreciat ca fiind un criteriu general şi obiectiv.

Faţă de cele prezentate, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie facultatea şi nu obligativitatea pentru instanţă de a dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, iar opinia instanţei este în sensul că nu se impune admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect sentinţa prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 11 din 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, formulată de petenta Unitatea Administrativ - Teritorială Anina.

Raportat la faptul că data iniţială a dosarului este 19 iulie 2013, rezultă că la momentul înregistrării acţiunii erau în vigoare dispoziţii ale art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârile curţii de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acţiunii în anulare.

Aşadar, sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ANINA prin primar C. împotriva sentinţei civile nr. 210 din 6 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.