Failure to frame appeal grounds within statutory limits of illegality results in nullity and judicial sanction for abusive litigation.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea hotărârilor nr. 297/2016 şi nr. 150/R/2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 100 din 7 iunie 2017 a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârilor nr. 297/2016 şi nr. 150/R/2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 100 din 07 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 4 septembrie 2017.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 2 noiembrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 7 noiembrie 2017, acestea nedepunând punct de vedere la raportul comunicat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A., pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut formal că "toate soluţiile date sunt abuzive, solicitând casarea tuturor hotărârilor" prezentând opinii proprii privind situaţia de fapt a cauzei, fără însă a formula critici care să cuprindă motivele de nelegalitate pe care să se întemeieze recursul şi fără a fi dezvoltate acestea, sub aspectul încadrării criticilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţă, se constată că recurentul nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare astfel cum dispun cerinţele art. 488 C. proc. civ.

Criticile recurentului se rezumă la exprimarea nemulţumirii cu privire la soluţiile pronunţate în procesele sale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea acestora.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, iar dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., prevăd că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi Cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile legale ce prevăd unele sancţiuni referitoare la încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON, "introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Conform art. 12 C. proc. civ.:

"drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare. De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2)".

Dreptul subiectiv civil al unei persoane reprezintă "posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi a moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive a statului în caz de nevoie".

Liberul acces la justiţie nu trebuie interpretat ca un drept absolut în sensul că odată recunoscut i se permite petentului să ignore orice alte obligaţii în legătură cu justiţia.

Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanator, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurentul A. prin formularea unei cereri de recurs, în cadrul căreia susţine în mod generic că toate soluţiile date sunt abuzive şi care conduce la tergiversarea soluţionării cauzei, îşi exercită acest drept procesual în mod abuziv şi contrar scopului pentru care acesta a fost recunoscut de lege şi de art. 12 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. şi în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 7 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 7 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Amendează recurentul A. cu suma de 500 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile pentru amendă. Cererea se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.