Service contract performance dispute: Supreme Court incompetence on appeal against Tribunal decision under hierarchical jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului la data de 12.09.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: 1. să o oblige pe pârâtă la respectarea contractului de prestări servicii nr. x/16.06.2015 - art. II pct. 2.1, respectiv la executarea lucrării de termoizolaţie prin aplicare spumă poliuretanică pe o suprafaţă de 100 mp, cca. 5 cm, la punctul de lucru al reclamantei aflat în judeţul Suceava; 2. să o oblige pe pârâtă la plata de daune-interese în valoare de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, aşa cum a fost stabilită clauza din art. VIII pct. 8.1 a contractului în litigiu (valoare contract 1.600 euro plus T.V.A.); 3. să o oblige pe pârâtă la plata daunelor moratorii în sumă de 100 RON/zi, sumă ce va fi achitată în caz de nerespectare a hotărârii, începând cu a 10-a zi de la momentul rămânerii definitive a sentinţei ce se va pronunţa şi până la executarea acesteia; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 2.477,76 RON, reprezentând cheltuielile făcute de pârâtă cu deplasarea reprezentanţilor pârâtei la punctul de lucru al reclamantei în data de 18.06.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 462/2017 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea civilă având ca obiect obligaţia de a face (executare lucrări contractuale, daune interese şi daune moratorii), formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

A fost respinsă cererea reconvenţională având ca obiect pretenţii, formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 150 din 2 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

A fost schimbată în parte sentinţa nr. 462/2017 din 10 aprilie 2017, în sensul că a fost admisă în parte cererea.

A fost obligată pârâta să execute lucrarea de termoizolaţie, conform contractului de prestări servicii nr. x/16.06.2015.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor în cuantum de 0,1% pe zi întârziere din valoarea contractului, calculate începând cu data de 18.06.2016 şi până la data executării lucrării.

A fost respinsă cererea, ca neîntemeiată, cu privire la celelalte aspecte.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.548 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecăţii în primă instanţă.

Au fost menţinute celelalte prevederi ale sentinţei.

S-a luat act că apelanta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente judecăţii în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 08 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 150 din 2 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.