Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions in civil cases valued under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2015 pe rolul Judecătoriei Jibou sub nr. de dosar x/2015, reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ SĂLAJ, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat stabilirea masei succesorale după defunctul B. ca fiind compusă şi din dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 10 ha, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, în valoare de 27.000 de RON, constatarea faptului că moştenitoarea defunctului este pârâta A., în calitate de fiică, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.187,4 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate de către reclamantă în baza contractului nr. x/2008, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii.

Prin precizarea acţiunii, reclamanta a solicitat să se constate că în masa succesorală după defunctul B. se afla doar suprafaţa de 5 ha pădure şi, ca atare, să se constate că doar dreptul de proprietate asupra acesteia s-a transmis pârâtei A., în acelaşi timp diminuând pretenţiile materiale faţă de aceasta, la suma de 1.593,52 RON.

Reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor C. şi D., proprietari asupra suprafeţei de 5 ha de teren, dobândite prin donaţie şi cumpărare de la defunctul B. şi obligarea acestora la plata sumei de 1.593,52 RON din suma restantă pentru serviciile de pază.

În baza art. 78 din C. proc. civ., instanţa de fond a introdus în cauză, în calitate de pârâţi pe C. şi D..

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 21 aprilie 2017 a Judecătoriei Jibou a fost admisă în parte acţiunea precizată a reclamantei REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ SĂLAJ, a obligat pârâţii C. şi D., în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.187,04 RON, reprezentând contravaloare prestare servicii pază silvică.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale după defunctul B., a calitatii de mostenitor al acestuia a pârâtei A. şi de obligare a acesteia la plata sumei de 1.593,52 RON, contravaloare servicii pază silvică.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei suma de 908 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a fost admis apelul declarat de pârâţii - apelanţi C. şi D., în contradictoriu cu reclamanta-intimată REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ SĂLAJ împotriva sentinţei civile nr. 247 din 21 aprilie 2017 a Judecătoriei Jibou.

A fost modificată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 3.187,04 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază silvică şi a fost exonerat pârâtul C. la plata cheltuielilor de judecată.

A fost obligată reclamanta-intimată la plata către pârâţii-apelanţi a sumei de 472 cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018 a declarat recurs reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - DIRECŢIA SILVICĂ SĂLAJ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 23 aprilie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor", instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - DIRECŢIA SILVICĂ SĂLAJ împotriva deciziei civile nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.