Bank loan clause nullity dispute: Supreme Court declines jurisdiction over appeal against tribunal's clarification ruling, referring it to Court of Appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal's decision in force while correcting the procedural error regarding the level of the reviewing court. The dispute concerned a bank loan contract where borrowers challenged the absolute nullity of specific clauses and the suspension of the contract due to the bank's alleged abusive conduct, a claim initially rejected by the court of first instance, partially granted by the Tribunal on appeal, and subsequently subject to a request for clarification of the dispositive part by the bank, which the Tribunal had dismissed in a chamber council decision. The Court ruled that because the impugned decision was issued by the Tribunal in its capacity as an appellate court, the appeal (recurs) against it falls under the exclusive jurisdiction of the Court of Appeal as the immediate superior instance, pursuant to Articles 3(3), 4(1), and 299(2) of the Civil Procedure Code, establishing that appeals against tribunal appellate decisions must be heard by the Court of Appeal, not the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 158 alin. (1) C. proc. civ, art. 4 pct. 1 C. proc. civ, art. 3 pct. 3 C. proc. civ, art. 299 alin. (2) C. proc. civ; Bank loan clause nullity dispute: Supreme Court declines jurisdiction over appeal against tribunal's clarification ruling, referring it to Court of Appeal: Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2018
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. de dosar x/2012 la data de 14 decembrie 2012, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat:
1. să se constate - în raport de dispoziţiile din Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992 - nulitatea absolută a art. 5 pct. 1 lit. a), art. 6 pct. 1 lit. a) (teza finală) şi lit. b), pct. 4, 5, 6, 8, art. 7, art. 8 pct. 2, 3, art. 10.1.1. lit. b), art. 10.1.6., 10.1.7., 10.1.8., art. 10.4., art. 13, art. 14, art. 18 pct. 6 din contractul de credit bancar nr. x/17.04.2008 încheiat între părţi;
2. să se constate că, în raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate, precum şi de dispoziţiile din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda legală datorată în baza contractului mai sus menţionat este de 6,9%, începând cu data încheierii contractului şi până în data de 21.09.2010 şi urmează a fi calculată după formula (EURIBOR + 4,85%), începând cu data de 21.09.2010 şi până la finalul perioadei de creditare;
3. să se constate, în raport de cele arătate la pct. 1 şi 2 de mai sus, că, începând din data de 1 mai 2010 (data sistării plăţilor, ca urmare a atitudinii contractuale abuzive a intimatei), contractul de credit bancar nr. x/17.04.2008 încheiat între părţi este suspendat din culpa exclusivă a pârâtei prin ridicarea excepţiei de neexecutare determinate de reaua-credinţă contractuală a pârâtei, şi, deci, nici o dobândă sau penalizare nu le poate fi imputată începând cu această dată şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile care să stabilească situaţia legală a contractului în discuţie;
4. pe baza celor mai sus arătate, să se stabilească cuantumul total al creditului restant legal datorat pârâtei (incluzând suma principală plus dobânzi), în baza contractului de credit bancar nr. x/17.04.2008 la data pronunţării hotărârii şi să se dispună reeşalonarea creditului restant - ţinând cont şi de sumele deja rambursate - începând cu data pronunţării hotărârii şi până la data ce va fi stabilită ca urmare a prelungirii contractului cu perioada corespunzătoare suspendării sale în condiţiile menţionate la punctul 3 de mai sus).
Prin sentinţa civilă nr. 1970 din 19 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1970 din 19 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. şi intimata-pârâtă C. S.A.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi constată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a), b), pct. 4 şi 5, art. 13 pct. 1, 2, 3, 6 şi art. 14 din contract.
Prin decizia civilă nr. 557R/2016 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca tardiv formulat.
Prin încheierea din camera de consiliu din 07 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 2027 din 08 iunie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de intimata-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A. şi cu intimata-reclamantă B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D..
Prin decizia nr. 158 din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul de recurs a fost înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat la 06 iulie 2018.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege".
În temeiul acestui text de lege, Înalta Curte este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, Curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
Prevederile legale anterior menţionate consacră exclusivitatea de competenţă a curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel şi în primă instanţă.
Totodată, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, "Recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel".
Acest text de lege dă expresie principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, conform căruia învestirea instanţelor de control judiciar se face din treaptă în treaptă.
Pornind de la aceste consideraţii principiale, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din camera de consiliu din 07 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Bucureşti este Curtea de Apel Bucureşti, rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 158 alin. (3), raportat la art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.