Currency-risk loan clause and validity of pre-2019 statutory monetary threshold barring cassation appeal

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 29 decembrie 2015, declinată la Tribunalul Vâlcea prin sentinţa nr. 2069 din 12 aprilie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., a solicitat instanţei: să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată la art. II pct. 2.4. din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/29.02.2008 şi să dispună eliminarea acesteia; să dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, pe toată perioada de derulare a acestuia; să dispună denominarea plăţilor în moneda naţională, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatate abuzivă; să constate caracterul abuziv al clauzei înserată la art. 5 pct. 5.1 lit. b) din contractul menţionat, privind comisionul de acordare credit de 2% din valoarea totală a creditului, să le oblige pe pârâte la restituirea sumei percepute şi încasate cu titlu de comision de acordare în cuantum de 1900 CHF sau echivalentul sumei în RON, la cursul BNR de la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data încheierii contractului de credit şi până la data plăţii efective; să pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1357 din 14.10.2016, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. şi a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V. pct. 5.1 lit. b) din Contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/29.02.2008 privind comisionul de acordare; a dispus modificarea contractului de credit mai sus menţionat în sensul înlăturării clauzei prevăzute la art. V, pct. 5.1 lit. b) şi obligarea pârâtei B. la restituirea către reclamant a sumelor încasate de aceasta în virtutea clauzei privind comisionul de acordare. Totodată, a respins celelalte capete de cerere ca fiind neîntemeiate şi a dispus obligarea pârâtei B. la plata către reclamant a sumei de 400 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 2/5 din totalul cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 Ron, avansate de acesta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A..

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 532/A-C din 28 iunie 2017, cu majoritate, a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1357 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A.; a fost menţinută în rest sentinţa; a fost obligat pe intimatul-reclamant A. să plătească în favoarea apelantei-pârâte B. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată fond şi apel; a fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâta C., împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 noiembrie 2017, intimatele-pârâte B. şi C. au invocat inadmisibilitatea cererii de recurs solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Magistratul-asistent raportor constată că hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretenţiilor recurentului vizând constatarea caracterului abuziv al unor clauze de risc valutar inserate în contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/29.02.2008 a cărui sumă este de 95.000 CHF (echivalent a aproximativ 397.470,5 RON la un curs de 4,1839 RON la data de 29 decembrie 2015, momentul introducerii acţiunii), rezultă că acţiunea se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 28 iunie 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, deşi decizia recurată poartă în dispozitiv menţiunea "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", faţă de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", se constată că aceasta nu este supusă recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.