Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitral annulment action under pre-amendment Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea introdusă pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la data de 28 martie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. Sucursala Voluntari la plata sumei de 98.178,24 RON, reprezentând contravaloare facturi transport, conform actului adiţional nr. x la contractul încheiat între părţi, precum şi la plata dobânzii legale în cuantum de 1020 RON, calculate "de la data scadenţei facturii (18.02.2016) până la data de 28 martie 2016, data introducerii cererii" şi în continuare şi până la data achitării efective.

1.1. Prin cererea reconvenţională formulată în aceeaşi cauză, pârâta B. Sucursala Voluntari a solicitat tribunalului arbitral să dispună obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 235.214,44 RON, calculate conform art. 6 - Termene de execuţie. Penalităţi contractuale din Procesul-verbal de negociere, parte integrantă a contractului încheiat între părţi, precum şi la plata sumei de 191.636,39 RON fără TVA (229.963,67 RON cu TVA), cu titlu de daune, reprezentând costurile suportate de B. pentru aducerea la îndeplinire pe cheltuiala proprie a obligaţiilor contractuale îndeplinite necorespunzător de către reclamantă.

2. Prin sentinţa arbitrală nr. 39 din 19 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, a fost admisă în tot acţiunea principală a reclamantei A. S.R.L., fiind obligată pârâta B. Sucursala Voluntari la plata sumei de 98.178,24 RON, precum şi a dobânzii legale în cuantum de 10.932,38 RON calculate până la 10 aprilie 2017 şi în continuare, până la plata debitului, dobânda legală.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională a pârâtei B. Sucursala Voluntari, fiind obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 40.368 RON +TVA cu titlu de daune. A fost respins capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere în sumă de 235.214,44 RON.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 40.650,18 RON cheltuieli de arbitrale.

3. Împotriva sentinţei arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, pârâta B. Sucursala Voluntari a formulat acţiune în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (3) C. proc. civ., solicitând anularea sentinţei, rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiate a cererii arbitrale şi admiterea cererii reconvenţionale, astfel cum a fost formulată.

3.1. Prin sentinţa civilă nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de pârâta B. Sucursala Voluntari împotriva sentinţei arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca nefondată.

4. Împotriva sentinţei civile nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs pârâta B. Sucursala Voluntari, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Criticile invocate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt următoarele:

În cadrul acţiunii în anulare au fost invocate trei motive, primele două fiind subsumate art. 608 lit. h) C. proc. civ. - încălcarea art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., respectiv încălcarea art. 601 din acelaşi cod -, iar cel de al treilea motiv a fost subsumat art. 608 lit. f) C. proc. civ. - pronunţarea extra petita - constatarea ca fiind abuzivă clauza penală -.

Din analiza considerentelor deciziei atacate se poate observa omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra motivului referitor la încălcarea art. 601 C. proc. civ. de către instanţa arbitrală.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a arătat criticile formulate privitor la soluţia greşită dată de către instanţa arbitrală, în sensul că nu se poate reţine că obligaţia de transport este o obligaţie distinctă de cea de livrare a agregatelor şi că plata serviciilor trebuie efectuate indiferent dacă reclamanta A. S.R.L. şi-a îndeplinit sau nu obligaţia de livrare a mărfii, precum şi că, în raport cu art. 1555 şi art. 1556 C. civ. avea dreptul să refuze executarea obligaţiilor privind plata transportului.

Totodată, s-a mai susţinut că, în dezacord cu cele reţinute de instanţa arbitrală, ambele obligaţii asumate de A. S.R.L. îşi au izvorul în acelaşi contract.

Sentinţa arbitrală a mai fost criticată şi din perspectiva greşitei soluţii de respingere dată primului capăt al cererii reconvenţionale.

Or, instanţa care a soluţionat acţiunea în anulare nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de anularea hotărârii arbitrale, fiind încălcate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ., normă de procedură a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a mai susţinut că soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

De altfel, este de remarcat că, în analiza primului motiv de anulare, ce viza încălcarea prevederilor art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., aplicabile în raport cu art. 575 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa anterioară a indicat în mod eronat incidenţa prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., normă care nu are vreo aplicabilitate ori legătură cu cauza.

Totodată, nu a fost indicat temeiul de drept pe care se fundamentează raţionamentul instanţei referitor la precizările depuse de reclamantă după închiderea dezbaterilor, în sensul că nu trebuiau puse în discuţia contradictorie a părţilor întrucât au caracterul unor concluzii scrise.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează motivele contradictorii reţinute în considerente, în sensul că deşi se admite că instanţa arbitrală nu a fost învestită cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei penale, în contextul în care prima instanţă s-a pronunţat asupra acestuia, Curtea de apel consideră că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, tocmai pe considerentul că nu a existat un astfel de capăt de cerere, confundând cauza cu efectul.

5. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

S-a arătat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât capătul acţiunii în anulare despre care s-a susţinut că nu a fost analizat, în realitate acesta nu a fost timbrat, motiv pentru care nu a putut fi cenzurat de curtea de apel.

De altfel, nici cea de a doua critică subsumată acestui motiv de recurs referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii nu poate fi reţinută, întrucât concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe nu au avut niciun efect asupra soluţiei date.

S-a mai susţinut că nu poate fi reţinut nici cel de al doilea motiv de recurs invocat prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu există nicio contradicţie între considerente, recurenta având la dispoziţie procedura reglementată de prevederile art. 443 C. proc. civ.

6. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă B. Sucursala Voluntari a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L..

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 24 aprilie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

8. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţinând următoarele:

În prealabil, se reţine că prezentului litigiu nu i se aplică noua reglementare a art. 613 alin. (4) C. proc. civ., întrucât procesul a pornit la data de 28 martie 2016, anterior modificării normei enunţate prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017, potrivit dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul.

Natura juridică sui generis a acţiunii în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale are conţinut şi efecte similare căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti.

În acest sens a fost dată decizia nr. V din 25 iunie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a constatat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 364 şi următoarele din C. proc. civ., se stabileşte că acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac. Competenţa de soluţionare a acestei căi de atac revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute în art. 342 din C. proc. civ., în circumscripţia în care a avut loc arbitrajul.

Această soluţie rămâne de actualitate şi sub imperiul C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cu privire la dispoziţiile referitoare la materia acţiunii în anulare, respectiv art. 608.

În aceste condiţii, aplicarea dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ. se face prin raportare la data începerii procesului, respectiv 28 martie 2016, şi nu în raport cu data exercitării căii de atac a acţiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale, cum greşit susţine recurenta-reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la data declanşării litigiului, "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …". Totodată, la alin. (4) se prevede că, "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

În cauză, prezentul recurs are ca obiect o hotărâre, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 180 din 18 septembrie 2017, a respins ca nefondată acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 39 din 19 aprilie 2017 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Din normele legale enunţate, rezultă că decizia nr. 180 din 18 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, întrucât nu este o hotărâre pronunţată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost respinsă ca nefondată.

Totodată, se observă că instanţa de control care a exercitat controlul jurisdicţional al hotărârii arbitrale a dat o calificare greşită căii de atac şi posibilităţii exercitării acesteia, statuând, în mod greşit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinţei pronunţate.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, în raport cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil decursul declarat de pârâta B. Sucursala Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. Sucursala Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 180 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.