Territorial jurisdiction in consumer credit abuse clause disputes; nullity of pre-dispute contractual forum selection clauses

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoriei Ploieşti, secţia Civilă la data de 20 iulie 2017, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul abuziv al unor clauze din contractul de facilitate de credit şi garanţie reală mobiliară nr. x/22.02.2008.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350, art. 1535, art. 1170, art. 1517 C. civ., Legea nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 3560 din 26 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că, prin contractul de credit încheiat, părţile au stabilit competenţa soluţionării litigiilor în favoarea instanţelor judecătoreşti de la sediul central al băncii, care se află în Bucureşti. În raport cu dispoziţiile art. 969 din vechiul C. civ. s-a apreciat că, în speţă, contractul încheiat de facilitate de credit are putere de lege între părţile contractante; în cuprinsul acestuia părţile au ales instanţa competentă pentru soluţionarea litigiilor, astfel încât s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3948/2018 din 18 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ. În temeiul art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu art. 113 pct. 8 C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă între instanţa de la sediul pârâtului şi cea de la domiciliul consumatorului, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Ploieşti, aceasta fiind opţiunea reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Totodată, s-a mai reţinut că, în speţă, nu se aplică dispoziţiile din contractul de credit prin care se stabileşte competenţa de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu contractul încheiat între părţi, în favoarea instanţelor de judecată din mun. Bucureşti, în cazul de faţă, sediul central al reclamantei fiind în Bucureşti, prin raportare la prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 27 iunie 2018, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului este reprezentat de acţiunea reclamantului în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de facilitate de credit şi garanţie reală mobiliară nr. x/22.02.2008

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competenţa prevăzută la art. 10.3 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior naşterii dreptului la despăgubire.

Este de reţinut că, în jurisprudenţa sa, cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea Europeană nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero, instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile, la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În consecinţă, nu se poate da eficienţă unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancţiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulităţi absolute şi parţiale care operează de drept, iar opţiunea reclamantului a fost în sensul soluţionării cauzei de către instanţa de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Ploieşti.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.