Jurisdiction for enforcement objection: abrogation of specialized appellate competence and application of alternate jurisdiction at the garnishee's seat under the old Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slatina, secţia Civilă, la data de 4 noiembrie 2017, sub nr. x/2017 şi completată la data de 18 decembrie 2017, contestatoarea-debitoare Societatea A., în temeiul art. 711 si următoarele C. proc. civ., coroborate cu art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998, a formulat, în contradictoriu cu B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, o contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare, respectiv a adresei de menţinere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 (pentru suma de 10.641,01 RON), cât şi a Ordinului de înfiinţare a popririi nr. 5/30.01.2013.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711-719 C. proc. civ.

La data de 12 februarie 2018, contestatoarea a formulat cerere completatoare a contestaţiei solicitând şi întoarcerea executării silite, precum şi constatarea intervenirii perimării şi prescripţiei dreptului de a mai cerere executarea silită având în vedere că ultimul act de executare împotriva sa este din anul 2013, fiind aplicabil art. 389 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentinţa civilă nr. 1237/2018, Judecătoria Slatina, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că executare silită împotriva debitoarei a fost demarată sub imperiul vechiul Cod de procedură, deci înainte de intrarea Noului C. proc. civ. şi de modificare a O.U.G. nr. 51/1998.

Prin urmare, având în vedere că sediul intimatelor este situat în municipiul Bucureşti, Judecătoria Slatina, în temeiul art. 159 C. proc. civ. coroborat cu art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 35F/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că obiectul contestaţiei la executare îl formează atât Ordinul de înfiinţare a popririi nr. 5/30.01.2013, cât şi adresa de menţinere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 emise de creditoare, privind suma de 10.641,01 RON.

S-a constatat că dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, în temeiul cărora s-a şi emis ordinul de înfiinţare a popririi, care instituiau o competenţă materială specială a curţii de apel, erau abrogate la data formulării contestaţiei la executare (04.11.2017), astfel încât, s-a apreciat că normele de competenţă materială aplicabile în cauză sunt guvernate de dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, competenţa materială în soluţionarea cauzei s-a stabilit în raport cu prevederile art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, coroborate cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, aceasta aparţinând judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea.

Totodată, s-a mai reţinut că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competenţă alternativă de soluţionare în situaţia popririi, iar, în speţă, executarea contestatoarei se realizează prin poprirea conturilor deţinute la terţul poprit-intimata B. S.A., al cărei sediu se află în Sectorul 3 Bucureşti, motiv pentru care s-a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 8944/2018 din 19 iulie 2018, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetentei sale materiale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestaţiile la executare.

Din coroborarea prevederilor art. 82, potrivit cărora Legea nr. 76/2012 intră în vigoare la data prevăzută de art. 81, adică la 15.02.2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora legea nouă se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia, instanţa a concluzionat că executările silite începute înainte de această dată rămân supuse legislaţiei în vigoare la data declanşării procedurii.

Prin urmare, s-a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care atrăgeau competenţa curţii de apel în soluţionarea cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele preluate de A.A.A.S., întrucât acestea erau în vigoare la data începerii executării silite, fiind irelevant că au fost abrogate înainte de formularea contestaţiei la executare pendinte, întrucât nu acesta este momentul în raport cu care se stabileşte competenţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 24 august 2018, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe, care s-au declarat deopotrivă necompetente în a judeca acelaşi litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă contestaţie la executarea silită prin poprire asupra contestatoarei Societatea A., iar obiectul contestaţiei la executare, potrivit precizărilor contestatoarei, îl formează Ordinul A.A.A.S. de înfiinţare a popririi nr. 5 din 30.01.2013, cât şi adresa de menţinere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 emise de creditoare, privind suma de 10.641,01 RON.

În raport cu data emiterii titlului, respectiv 30 ianuarie 2013, legea de procedură aplicabilă în cauză este C. proc. civ. de la 1865.

În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut succesiunea şi aplicarea în timp a dispoziţiilor legale incidente în cauză cu privire la contestaţia la executare, prin raportare la prevederile art. 3 şi 82 din Legea nr. 76/2012.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care stabileau în favoarea curţilor de apel competenţa soluţionării cererilor privind valorificarea unor active ale statului, în temeiul cărora s-a şi emis ordinul de înfiinţare a popririi, nu sunt aplicabile în speţă, având în vedere că au fost abrogate anterior formulării contestaţiei la executare pendinte, iar Legea nr. 76/2012 nu conţine dispoziţii care să prevadă ultraactivitatea acestor norme de competenţă.

Potrivit art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, debitorii pot ataca în justiţie, pe calea contestaţiei la executare, măsurile dispuse de A.A.A.S., competenţa aparţinând instanţei de executare.

De asemenea, dispoziţiile de drept comun de la art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 stabilesc în favoarea instanţelor de executare competenţa de soluţionare a contestaţiilor.

Conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

În speţă, executarea contestatoarei se realizează prin poprirea conturilor deţinute la terţul poprit-intimata B. S.A., iar potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

Din actele dosarului rezultă că terţul poprit B. S.A. are sediul în Bucureşti, Calea x.

Prin urmare, având în vedere competenţa alternativă de soluţionare în situaţia popririi, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de la sediul terţului poprit B. S.A. este competentă să soluţioneze litigiul pendinte.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare ce formează obiectul litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.