Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions in enforcement objection cases: refusal to hear recourse under Art. 97 and 497 CPC

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Constanţa la data de 12 septembrie 2017, sub numărul x/2017, contestatorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., anularea actelor de executare silită emise la data de 22 august 2017, a actelor de executare ulterioare şi a executării silite înseşi efectuate în dosarul nr. x/2017 al executorului judecătoresc B.; întoarcerea executării silite în privinţa sumelor de bani realizate în cadrul executării silite; suspendarea executării silite efectuate în cadrul aceluiaşi dosar de executare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 14045 din 14 decembrie 2017 Judecătoria Constanţa a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare, a luat act de manifestarea de voinţă a contestatorului în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată, a obligat contestatorul la plata către intimată a sumei de 620 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, a obligat contestatorul la plata către executorul judecătoresc B. a sumei de 44 de RON, cu titlu de cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită nr. x/2017 al acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 548 din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost admis apelul reclamantului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa, în sensul schimbării în parte a sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare şi anulării executării silite declanşată în dosarul de executare nr. 102/2017 al BEJ B..

A fost menţinută dispoziţia privind obligarea contestatorului la plata către executorul judecătoresc a sumei de 44 RON cu titlu de cheltuieli de fotocopiere dosar executare.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii apelului incident formulat de intimata A..

A fost respins ca nefondat apelul pârâtei A..

Pârâta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 548 din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 16 mai 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, a reţinut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 548 din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.