Material incompetence exception adjoined and jurisdiction declined to Court of Appeal in loan contract dispute.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the jurisdictional objection of material incompetence, ordering that the appeal filed by the plaintiffs-claimants against the Tribunal of Timiș’s decision of March 10, 2017, be referred to the Timișoara Court of Appeal, as the High Court lacked subject-matter jurisdiction to hear the appeal in the first instance. The underlying dispute concerned the validity of abusive clauses in consumer loan contracts, specifically regarding variable interest rate mechanisms and processing/administration commissions, where the lower court had previously nullified certain clauses and ordered the return of overpaid interest and commissions, while the appellate court had modified the judgment to order the restitution of these amounts with legal interest. The decision relied on Article 97(1) of the Civil Procedure Code, which restricts the High Court’s appellate jurisdiction to decisions rendered by courts of appeal, not tribunals, and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which bars appeals for claims valued up to 1,000,000 RON pending the effective date of Constitutional Court Decision No. 369/2017, thereby establishing that the correct appellate forum was the territorial court of appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Material incompetence exception adjoined and jurisdiction declined to Court of Appeal in loan contract dispute: Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 8.000 din 06.07.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv al sintagmei conţinută de prevederea din contractul nr. x/06.03.2008 de la art. 3.3, respectiv de la art. 4.3 din contractul nr. x/11.03.2008 referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii " în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua Rată a dobânzii" are caracter abuziv şi deci este lovită de nulitate absolută. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâta a majorat abuziv pe parcursul derulării contractelor nr. x/06.03.2008 respectiv nr. x/11.03.2008 dobânda iniţială de 4,9%, şi 3,9% şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi cu dobândă legală a sumelor încasate cu titlu de dobândă şi care reprezintă diferenţa dintre dobânda fixă iniţială la semnarea contractelor şi dobânda efectiv percepută conform clauzelor privind dobânda variabilă. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acţiunii şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea acestui proces.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel la data de 09.08.2016, pârâta apelantă C. S.A şi reclamanţii intimaţi A. şi B., înregistrate pe rolul acestei instanţe la data de 21.09.2016.
Prin Decizia civilă nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta apelantă C. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 8.000 din 06.07.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi A. şi B.. A fost admis apelul formulat de reclamanţii apelanţi A. şi B. în contradictoriu cu C. S.A. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a dobânzii încasate în plus faţă de dobânda iniţială de 4,9% din contractul nr. x/06.03.2008 şi dobânda iniţială de 3,9% din contractul nr. x/11.03.2008, începând cu data încasării diferenţelor şi până la data perceperii unor dobânzi situate peste limitele iniţiale, cu dobânzi legale calculate de la data prezentei decizii şi până la plata lor efectivă. A fost constatată nulitatea absolută, în considerarea caracterului abuziv, a clauzelor prevăzute la art. 3.5 şi 3.7, privind comisionul de procesare de 2,2% şi comisionul de administrare de 0,23% din contractul nr. x/06.03.2008 şi a clauzelor prevăzute la art. 6.1 şi 6.3, privind comisionul de procesare de 1,5% şi comisionul de administrare de 0,2% din contractul nr. x/11.03.2008. A fost obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlul de comision de administrare şi comision de procesare, cu dobânzi legale de la data prezentei decizii şi până la momentul plăţi efective. A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din primă instanţă. A fost menţinută, în rest, sentinţa apelată. A fost dispusă obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. şi A. cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 17.01.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON.
Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunţată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluţioneze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.
Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Totodată, se impune observaţia că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20 iulie 2017.
Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 10 martie 2017 prezentul recurs nu intră sub incidenţa modificărilor generate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii- reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2018.
GGC - ED