Competence of supreme court for appeals against tribunal decisions and incidental suspension of execution requests under post-constitutional reform procedural rules

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2018

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 524 din 05.09.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 8130 din 27.10.2016; a fost schimbată sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 6.2 privind comisionul de rambursare anticipată şi a clauzei de la art. 5.4 "Eventualele diferenţe de curs valutar vor fi suportate de împrumutat/codebitor".; s-a dispus recalcularea şi plata ratelor creditului în moneda contractată la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului, pe toată durata derulării contractului; s-a dispus restituirea sumelor încasate ca diferenţe de curs valutar, actualizate cu dobânda legală de la data încasării până la restituirea efectivă; s-a respins cererea de constatare nulitate clauză de la art. 6.1; a fost obligată intimata pârâtă către apelanţii reclamanţi la 600 RON cheltuieli de judecată.

SC C. S.A., în calitate de pârâtă în dosarul nr. x/2016 a Tribunalul Gorj, a formulat prezenta cerere prin care a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 524/5.09.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă până la soluţionarea recursului promovat împotriva acestei decizii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel Craiova, secţia a II -a civilă.

Din oficiu, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială, în raport de dispoziţiile art. 96 alin. (3) şi 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., excepţie invocată de către intimaţi prin concluziile scrise.

Prin încheierea nr. 9 din 17 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II - a craiova s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă.

Recursul a fost înaintat de Curtea de Apel Craiova, secţia a II -a civilă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă la data de 22.12.2017, fiind repartizat aleatoriu Completului C7, iar prin rezoluţia din 9 ianuarie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 februarie 2018.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, în temeiul art. 132 şi 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ. a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte reţine următoarele:

În speţă, cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 524 din 05.09.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, este în calea de atac a recursului, o cerere incidentală recursului, evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, şi care urmează calea de atac exercitată, respectiv a recursului.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În acest context, trebuie precizat că, prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

De altfel, obiectul controlului de constituţionalitate a fost reprezentat doar de dispoziţia legală constatată ca fiind contrară Constituţiei, iar din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În alte cuvinte, Curtea Constituţională a avut în vedere absenţa accesului la calea de atac a recursului, iar nu accesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs.

Astfel, sintagma "în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din considerentele deciziei nr. 369/2017 (paragrafele 30 şi 31 din decizie, referitoare la rolul instanţei supreme în unificarea jurisprudenţei) relevă că instanţa de contencios constituţional a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşa fiind, în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, nu se impune concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, competenţa raţione materiae urmând a fi determinată de instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Dincolo de aspectele reţinute prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, care, aşa cum s-a arătat mai sus, raportat la data pronunţării hotărârii atacate cu recurs, nu sunt aplicabile speţei, trebuie menţionat că, în această etapă, determinarea competenţei pe baza normelor de drept incidente este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii recursului, care trebuie să rămână subsecventă verificării competenţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi doar pe cale de excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului; dimpotrivă, legiuitorul a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele pronunţate de curţile de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei.

Pe de altă parte, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar potrivit alin. (4) "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Nici această normă nu conţine însă o formulare de principiu, în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Dispoziţiile legale sus-menţionate trebuie analizate corelat cu alte prevederi legale, iar înţelesul acestora trebuie să reiasă nu din sensul literal al termenilor, ci din decelarea intenţiei legiuitorului, respectiv explicitarea scopului recursului, în ipoteza în care competenţa soluţionării acestuia este dată prin lege instanţei supreme; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Mai mult, nu trebuie pierdut din vedere că, interpretând dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. coroborat cu prevederile alin. (2), inclusiv cele vizând pragul valoric, declarat ulterior neconstituţional, rezultă că filozofia codului a fost în sensul suprimării căii de atac a recursului în litigiile soluţionate în primă instanţă de judecătorie.

Aşadar, nu se poate afirma că intenţia legiuitorului a fost aceea de a consacra plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permit o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Aşa fiind, a afirma că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege; or, potrivit art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel, devin incidente prevederile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora recursul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Este adevărat că potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ. recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, competenţa soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, care, potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., judecă, ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege.

Pornind însă de la prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice, sistematice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

În acest sens, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Cum recursul este de competenţa Curţii de Apel Craiova, iar cererea de suspendare a executării deciziei recurate este o cerere incidentală recursului, urmează ca şi aceasta să fie soluţionată de aceeaşi curte de apel.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să admită excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să decline în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II -a civilă competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a deciziei civile nr. 524 din 5 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II -a civilă în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă:.

Declină în favoarea Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a deciziei civile nr. 524 din 5 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II -a civilă în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.