Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3809/2018 AI generated

Inadmissibility of appeal against ruling on nullity claims directed at appellate court insolvency decision

Case Number Decizia nr. 3809/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the appeal filed by a company in judicial liquidation, thereby leaving the Court of Appeal's decision, which had dismissed the challenges to the initial appellate ruling, as final and irrevocable. The dispute arose from insolvency proceedings where a creditor successfully appealed a lower court's sentence to have contractual penalties of 6,514,985 RON included in the debtor's claims list; after the appellate court rejected the debtor's nullity claims against that favorable ruling for the creditor, the debtor attempted to bring a further appeal to the High Court. The court held that under Article 320(3) of the Code of Civil Procedure, a ruling issued on a nullity claim is subject to the same legal remedies as the judgment it reviews; because the nullity claims were directed against an appellate court decision (the final instance), the subsequent ruling dismissing those claims is irrevocable and not subject to appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against ruling on nullity claims directed at appellate court insolvency decision: Căile de atac sunt prevăzute de lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalităţii, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituţia României, care instituie dreptul părţilor interesate de a ataca hotărâri judecătoreşti numai în condiţiile legii. Textul constituţional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

Keywords

AI generated
insolvency civil judgment judicial review appealability of remand decision cassation review nullity of agreements and decisions

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2018

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin decizia civilă nr. 273 din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, s-a admis recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1187 din 27 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Specializat Cluj pe care a modificat-o în parte, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate de creditoarea S.C. A. S.R.L. împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă, s-a dispus înscrierea creditoarei A. S.R.L. la masa credală şi cu suma de 6.514.985 RON penalităţi contractuale, pe lângă suma admisă de către judecătorul-sindic.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţii în anulare S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL, D. şi S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Prin decizia nr. 57/2018 din 29 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă au fost respinse contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL, D. şi S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 273 din 4 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Cluj, formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

La data de 26 aprilie 2018, S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL a declarat recurs împotriva deciziei nr. 57/2018 din 29 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat anularea hotărârii atacate, iar în rejudecare, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1187 din 27 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

La data de 1 octombrie 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. Totodată, a formulat întâmpinare şi intimata-reclamantă G., solicitând admiterea recursului.

Examinând recursul formulat, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte reţine că acesta este inadmisibil, conform art. 137 coroborat cu art. 320 alin. (3) C. proc. civ., urmând a fi respins ca atare, potrivit următoarelor considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 57/2018 din 29 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin care s-au respins contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL, D. şi S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Căile de atac sunt prevăzute de lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalităţii, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituţia României, care instituie dreptul părţilor interesate de a ataca hotărâri judecătoreşti numai în condiţiile legii. Textul constituţional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

În speţă, va fi dată eficienţă juridică reglementărilor cuprinse în art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv că hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată. Astfel fiind, dacă s-a atacat cu contestaţie în anulare o hotărâre a unei instanţei de fond, hotărârea asupra contestaţiei va fi şi ea în condiţiile legii supusă apelului sau recursului, iar dacă contestaţia în anulare s-a îndreptat împotriva unei decizii date de instanţa de recurs, hotărârea dată asupra contestaţiei este şi ea irevocabilă.

În speţă, decizia nr. 57/2018 din 29 martie 2018 a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în soluţionarea contestaţiilor în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 273 din 4 decembrie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă în soluţionarea recursului promovat de A. S.R.L.. Cum hotărârea atacată cu contestaţie s-a finalizat prin hotărâre irevocabilă, astfel că prezentul recurs este inadmisibil, raportat la dispoziţiile legale evocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Mai mult decât atât, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva deciziei nr. 57/2018 din 29 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.