Challenge to a final appellate decision via a second appeal: finality of the previous appeal and the legality of judicial remedies

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 8 ianuarie 2014, sub nr. x/2014, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu intimata Primăria Municipiului Feteşti - Serviciul Impozite şi Taxe Locale solicitând anularea titlului executoriu nr. x/12.12.2013 şi somaţia nr. x/12.12.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 376 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Feteşti, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Primaria Municipiului Fetesti împotriva titlului executoriu nr. x/12.12.2013 şi a somaţiei nr. x/12.12.2013.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A., iar prin decizia civilă nr. 850/A din 29.09.2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 376 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Feteşti.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1299/A din 13 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 6 februarie 2017, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Feteşti - Serviciul Impozite şi Taxe a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1299/A din 13 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 316A din 21.03.2017, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respins ca inadmisibilă cererea revizuentului A. de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 284 pct. 6 şi 7 din Legea nr. 571/2003 raportat la dispoziţiile art. 26 lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul de a se stabili dacă îi sunt excluse drepturile revizuentului de persoană cu handicap şi a respins, ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1299/A din 13.12.2016, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul civil nr. x/2016, formulată de revizuientul A..

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 316A din 21.03.2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosar nr. x/2017.

Împotriva deciziei civile nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A..

Prin memoriul de recurs, revizuentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare să fie admisă contestaţia la executare, cu anularea titlului executoriu nr. x/12.12.2013, precum şi toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 86049/12.12.2013, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea recursului, recurentul susţine că instanţa de apel a dat eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme special aplicabile şi a dat astfel o interpretare greşita textului de lege aplicabil în cauză.

În această situaţie, recurentul arată că instanţa de apel a ţinut cont de obligativitatea oricărui contribuabil de a se supune dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 şi că Somaţia şi Titlu executoriu, au fost întocmite în mod legal, însă a ignorant nelegalitatea procedurii execuţionale declanşate în temeiul unor drepturi de creanţă prescrise, cât şi întocmirea actelor de executare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 141 din Codul de procedură fiscală, precum şi că revizuentul este o persoană cu handicap care beneficiază de drepturi conferite de Legea specială nr. 448/2006.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul susţine că nu pot fi reţinute concluziile intimatei, faţă de dispoziţiile Legii nr. 448/2006, potrivit cărora, la art. 26 lit. b) şi (c):

"Persoanele cu handicap, grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilitaţi fiscale: b) scutirea de la plata impozitului pe clădire si teren; c) scutirea de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului".

În acest context, recurentul susţine că a făcut dovada faptului că se afla sub incidenţa Legii nr. 448/2006, fiind o persoană cu handicap, conform adresei cu nr. x/12.07.2011, emisa de MFP - Direcţia Legislaţie Impozite Directe, astfel că este scutit de la plata impozitului pe clădire şi teren.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 mai 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 mai 2018, recurentul depunând punct de vedere la raportul comunicat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A., pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în legislaţia noastră fiind exclusă posibilitatea legală a declarării recursului la recurs.

În speţă, se reţine că decizia atacată are caracter definitiv, întrucât Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 316A din 21.03.2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosar nr. x/2017, astfel că decizia recurată, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este definitivă, fiind pronunţată într-o altă cale de atac a recursului.

Caracterul definitiv conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecinţă, decizia pronunţată de instanţa de recurs fiind definitivă nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile legale ce prevăd unele sancţiuni referitoare la încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON, "introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Conform art. 12 C. proc. civ.:

"drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii şi la plata unei amenzi judiciare. De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2)".

Dreptul subiectiv civil al unei persoane reprezintă "posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi a moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive a statului în caz de nevoie".

Liberul acces la justiţie nu trebuie interpretat ca un drept absolut în sensul că odată recunoscut i se permite petentului să ignore orice alte obligaţii în legătură cu justiţia.

Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanator, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurentul A. prin formularea recursului împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este definitivă, fiind pronunţată într-o altă cale de atac a recursului îşi exercită acest drept procesual în mod abuziv şi contrar scopului pentru care acesta a fost recunoscut de lege şi de art. 12 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 7 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Amendează recurentul cu suma de 500 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile în privinţa amenzii.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte recursul.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2018.