Cassation inadmissibility for foreign-currency credit under pre-2017 monetary threshold

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 2 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat să se constate ca fiind abuzive şi să se dispună anularea clauzelor din convenţia de credit nr. x din data de 14.03.2008, respectiv art. 5 pct. 5.2; art. 6 pct. 6.2, art. 6.1 lit. b); art. 5.1 din Actul adiţional nr. x; restituirea tuturor sumelor încasate de la bancă cu titlu de dobândă fără titlu legal şi contractual, a comisionului de acordare la care se adaugă dobânda legală; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit şi eliminarea acesteia; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar, în conformitate cu care preţul mărfurilor sau serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea 363/2007, art. 15 din Constituţia României, art. 194 şi urm. din Noul C. proc. civ., art. 480,992 din vechiul C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE.

Prin sentinţa civilă nr. 4507 din 11 martie 2016 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 21 martie 2016 sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3216 din 25 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel de reclamanţii A. şi B..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2165 din 8 decembrie 2017 a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3216 din 25 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei 5.2 din convenţia părţilor nr. x/14.03.2008, nemodificată prin acte adiţionale, respectiv a sintagmei, "în conformitate cu politica Băncii", fiind menţinută în rest sentinţa apelată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 din 30.05.2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 9 mai 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 14 mai 2018.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3216 din 25 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei 5.2 din convenţia părţilor nr. x/14.03.2008, nemodificată prin acte adiţionale, respectiv a sintagmei, "în conformitate cu politica Băncii", fiind menţinută în rest sentinţa apelată.

În speţă, se constată că recursul este inadmisibil având în vedere că pricina priveşte o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretenţiilor în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

Deşi recurenţii nu şi-au cuantificat pretenţiile aferente capetelor de cerere privind constatarea nulităţii clauzelor contractuale de la art. 5 pct. 5.2; art. 6 pct. 6.2, art. 6.1 lit. b); art. 5.1 din Actul adiţional nr. x contractul de credit nr. x/2000/8048, Înalta Curte reţine că valoarea întregului contract de credit, este ea însăşi sub plafonul de 1.000.000 RON necesar pentru exercitarea căii de atac a recursului, respectiv 93.600 CHF care se ridică la valoarea sumei de 382.075,2 RON la cursul de 4,0820 din ziua introducerii acţiunii - 2 noiembrie 2015, aspect ce relevă faptul că valoarea niciunuia dintre capetele de cerere nu depăşeşte pragul de 1.000.000 RON.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 îşi produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute "de legea sub care a început procesul".

În litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar atunci când valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale - decizia nr. 838/2009 - Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Mai mult, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017). decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 2 noiembrie 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, este aplicabilă regula, potrivit căreia, hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanşării procesului.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2165 din 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2165 din 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.