Annulment of insolvency-related appeal for non-payment of judicial stamp duty and reduced attorney's fees

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este şi recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, creditorul A. a formulat, în temeiul art. 116 din Legea nr. 85/2006, contestaţie împotriva procesului-verbal de licitaţie din data de 6.06.2016, prin care a fost vândut bunul imobil aflat în proprietatea debitoarei în insolvenţă B. S.R.L., compus din teren, în suprafaţă de 1474 mp şi construcţie edificată pe acesta, având ca adjudecatar pe intimatul C..

Adjudecatarul C. a depus la dosarul de fond o cerere de interventie prin care solicita respingerea contestaţiei, calificată de instanţă ca întâmpinare, acesta figurând în proces în calitate de intervenient forţat.

Împotriva aceluiaşi proces-verbal de licitaţie din 6.06.2016, au formulat contestatie şi administratorul special al debitoarei D. şi creditorul E. S.R.L., dosarele fiind conexate.

Prin sentinţa civilă nr. 701 de la 21 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins contestaţia formulată de A., ca lipsită de interes.

Prin aceeaşi sentinţă, contestatorii A., D. şi E. S.R.L. sunt obligaţi către intimatul C., la plata sumei de 5000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat redus, conform art. 451 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 701 din 21 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII a civilă, au declarat apel apelanţii A., E. S.R.L. si C..

Pe parcursul soluţionării apelului, la data de 21 iunie 2017, petentul C. a formulat o cererere de intervenţie accesorie în favoarea societăţii intimate B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Prin decizia civilă nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în apel de petentul C., cu motivarea că nu există un interes procesual real în formularea acestei cereri, întrucât autorul cererii de intervenţie accesorie face deja parte din cadrul procesual al apelului, neexistând, deci, un interes real al participării în proces şi în calitate de intervenient accesoriu, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (3) din acelaşi cod privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de intervenţie accesorie pronunţată prin practicaua deciziei civile nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs recurentul C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de respingere a cererii de intervenţie şi dispunerea rejudecării acestei cereri.

Recurentul susţine, în esenţă, că în speţă, cererea de intervenţie accesorie formulată în apel se încadrează în dispoziţiile art. 63 C. proc. civ., fiind formulată până la închiderea dezbaterilor.

Arată că a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul debitoarei, societatea B. S.R.L., în insolvenţă, întrucât obiectul dosarului este reprezentat de contestaţiile formulate de către creditorii A., E. S.R.L. şi D. faţă de procesul-verbal de licitaţie datat 06.06.2016, în temeiul căruia bunul imobil al debitoarei a fost vândut către recurent, în calitate de cumpărător.

Având în vedere că prin înscrisurile depuse la dosar, o parte dintre contestatari au solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 701/2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, respectiv D. şi A., consemnând această cerere în scris prin intermediul înscrisurilor intitulate "întâmpinare", recurentul solicită instanţei de recurs să admită cererea de intervenţie accesorie formulată.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului, în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind înştiinţat cu privire la obligaţia de achitare a acesteia.

Intimata S.C. E. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum şi obligarea recurentului la plata sumei de 9520 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor depuse la dosar .

Recurentul C. a depus "răspuns la adrese", prin care a arătat că înţelege să renunţe la recursul declarat în cauză, motiv pentru care nu va înainta dovada de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, pe care instanţa a stabilit-o în sarcina sa, devenind incidentă sancţiunea anulării cererii de recurs. Totodată, în contextul anulării cererii pentru netimbrare, solicită să se constate lipsa culpei recurentului în derularea prezentului litigiu, în temeiul art. 454 şi art. 201 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinite condiţiile pentru comunicarea cererii de recurs, motiv pentru care cheltuielile de judecată solicitate de intimata S.C. E. S.R.L. se impun a fi respinse.

În continuare, Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în principal de anulare ca netimbrat, iar în subsidiar de a lua act de renunţarea la judecata recursului sau de anulare a recursului, întrucât nu conţine critici de nelegalitate.

Prin încheierea din 9 mai 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata S.C. E. S.R.L. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar inadmisibilitatea căii de atac, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, recurentul C. a depus punct de vedere prin care a învederat faptul că în mod voluntar nu a procedat la achitarea taxei de timbru, motiv pentru care solicită anularea ca netimbrat a recursului, însă consideră că nu mai trebuia comunicată cererea de recurs şi că nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului promovat de recurentul C., în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului, în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Recurentul a fost înştiinţat cu privire la obligaţia de achitare a acesteia, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Recurentul a învederat că nu va înainta dovada de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, pe care instanţa a stabilit-o în sarcina sa, potrivit menţiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 14 februarie 2018, întrucât înţelege să renunţe la judecata recursului.

Constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei timbrării recursului nici pentru termenul de astăzi, precum şi faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentul C..

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul C. la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. E. S.R.L., în sumă de 3000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 9520 RON, la suma de 3.000 RON.

Potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările făcute de apărătorul intimata S.C. E. S.R.L.., instanţa apreciază ca rezonabilă plata unui onorariu în sumă de 3.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei civile nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă privind soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie formulată de apelantul C. în favoarea societăţii intimate B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Obligă pe recurentul C. la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata S.C. E. S.R.L., reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.