Inadmissibility of recurs due to pre-2017 constitutional unconstitutionality of the 1,000,000 RON value threshold for credit contract abusive clauses litigation.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este şi recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi D. prin mandatarul său E. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: constatarea caracterului abuziv în sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi, în consecinţa, nulitatea absolută a clauzelor incluse în contractul de credit nr. x/31.01.2008 respectiv: art. 4.4, art. 5.1 lit. b) şi c) şi respectiv art. 5.2 din contractul de credit prin care banca pârâtă a stabilit în sarcina reclamanţilor plata comisionului de acordare în cuantum de 4032 CHF şi a comisionului de administrare lunară a creditului în procent de 0,15% calculat la valoarea creditului în cuantum de 23.646,6 CHF începând cu scadenta a 13-a şi respectiv revizuirea în mod unilateral de către bancă a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului de credit; art. 6.1 şi în consecinţa îngheţarea cursului de schimb valutar CHF pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de 2,3746 RON/CHF valabilă la momentul semnării contractului de credit respectiv 31.01.2008, respectiv calcularea şi plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea 2.3746 RON, curs valabil pentru francul elveţian la data încheierii contractului de credit, pe întreaga perioada de valabilitatea contractului de credit; obligarea băncii la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de acordare şi de administrare achitat, începând cu rata a 13-a şi până la data pronunţării hotărârii, echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plaţii efective, precum şi dobânda legală ce urmează a fi achitată de la data plăţii de către reclamanţi a acestor comisioane şi până la data restituirii; obligarea băncii la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor încasate de către bancă, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului de credit; obligarea băncii să emită un nou grafic de rambursarea creditului care să prevadă restituirea în RON a creditului, cu conversia creditului din CHF în RON la cursul CHF/LEU de la data semnării contractului; obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7278 din 17 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanţii la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Prin decizia civilă nr. 1683A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins apelul declarat de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 7278 din data de 17.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. S.A. şi D. prin mandatar E. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Recurenţii-reclamanţi se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, rejudecând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenţii susţin, în esenţă, că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Arată că referitor la clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea sunt lipsite de claritate şi necesită cunoştinţe de specialitate pentru a le înţelege, încadrându-se, astfel, în cerinţele art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Consideră că instanţa de apel a aplicat greşit legea când a apreciat că este inaplicabilă teoria impreviziunii şi când a concluzionat că instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor. Astfel, instanţa a tratat problema dedusă judecăţii din perspectiva prevederilor de drept comun, însă în cauză este vorba de o cerere de constatare a caracterului abuziv a unor clauze dintr-un contract de credit, contract care, deşi trebuie să respecte condiţiile de validitate ale oricărui contract, din punct de vedere al caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în el, trebuie analizat, cu precădere din perspectiva Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13/CEE, a jurispudenţei CJUE şi a jurispriudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.

Intimatele-pârâte C. S.A. şi D. prin mandatar E. S.A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului solicitând, în principal, anularea recursului conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost de respingere a recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 iunie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

La termenul din data de 26 septembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, soluţionarea acestei excepţii făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.

Cu referire la motivul de inadmisibilitate, Înalta Curte reţine că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speţă, se reţine că, în temeiul contractului de credit nr. x din 31.01.2008 încheiat cu pârâta C. S.A. prin mandatarul său C. S.A., reclamanţii au contractat un împrumut în valoare de 201.600 CHF, pe o durată de 180 luni.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv a unor clauze din contractul de credit, după cum urmează:

- art. 4.4, art. 5.1 lit. b) şi c) şi respectiv art. 5.2 din contractul de credit prin care banca pârâtă a stabilit în sarcina reclamanţilor plata comisionului de acordare în cuantum de 4032 CHF şi a comisionului de administrare lunară a creditului în procent de 0,15% calculat la valoarea creditului în cuantum de 23.646,6 CHF începând cu scadenta a 13-a şi respectiv revizuirea în mod unilateral de către bancă a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului de credit;

- art. 6.1 şi în consecinţa îngheţarea cursului de schimb valutar CHF pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de 2,3746 RON/CHF valabilă la momentul semnării contractului de credit respectiv 31.01.2008, respectiv calcularea şi plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea 2.3746 RON, curs valabil pentru francul elveţian la data încheierii contractului de credit, pe întreaga perioada de valabilitatea contractului de credit;

- obligarea băncii la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de acordare şi de administrare achitat, începând cu rata a 13-a şi până la data pronunţării hotărârii, echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plaţii efective, precum şi dobânda legală ce urmează a fi achitată de la data plăţii de către reclamanţi a acestor comisioane şi până la data restituirii;

- obligarea băncii la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor încasate de către bancă, rezultate din diferenţa de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului de credit;

- obligarea băncii să emită un nou grafic de rambursarea creditului care să prevadă restituirea în RON a creditului, cu conversia creditului din CHF în RON la cursul CHF/LEU de la data semnării contractului.

Raportând datele speţei, la dispoziţiile legale evocate se constată că este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.

În condiţiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x din 31.01.2008, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 201.600 CHF (respectiv 829.664,64 RON-1CHF =4,1154 RON la momentul promovării acţiunii-08.06.2016), anularea unor clauze punctuale nu poate depăşi această sumă.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de F. în Dosarul nr. x/2014 şi de G. şi H. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportorul opinează că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 8 iunie 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanşării procesului.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1683A din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.