FX credit contract litigation: inadmissibility of cassation appeal due to pre-2017 statutory value threshold despite subsequent constitutional invalidation of the cap

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este şi recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2015 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâta E., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate caracterului abuziv al clauzei privind rambursarea creditului în valuta în care a fost acordat, la nivelul ratelor stabilite prin graficul de rambursare, consemnat la pct. 6.1 din contractul de credit şi eliminarea acestuia; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb franc elveţian-leu românesc la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada contractului, denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 193/2000-R, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva 93/13/CEE, Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, O.G. nr. 21/1992 şi art. 969, art. 992, art. 998, art. 1079, art. 1081 şi art. 1082 din C. civ. de la 1864.

La data de 04.02.2016 reclamanţii au formulat o cerere completatoare, prin care au solicitat să se constate caracterului abuziv a clauzei de la art. 5.1 din Condiţiile generale de creditare şi pârâta să fie obligată să le restituie sumele încasate în mod necuvenit de pârâtă în baza art. 5.1.

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 31 martie 2016 Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat reclamanţii să plătească pârâtei suma de 2.106,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 august 2016.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 208/A din 20 septembrie 2017 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţii A., B., C. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 112 din 31 martie 2016 Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 208/A din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului formulat, întrucât motivele de casare nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală, cu obligarea recurenţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost de respingere a recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La termenul din data de 26 septembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, soluţionarea acestei excepţii făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.

Cu referire la motivul de inadmisibilitate, Înalta Curte reţine că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Conform art. 101 alin. (2) C. proc. civ., în cererile privitoare la constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind rambursarea creditului în valuta în care a fost acordat, la nivelul ratelor stabilite prin graficul de rambursare, consemnat la pct. 6.1 din contractul de credit şi eliminarea acestuia, stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb franc elveţian-leu românesc la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada contractului şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

Prin cererea de completare a acţiunii reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 5.1 din Condiţiile generale de creditare şi pârâta să fie obligată să le restituie sumele încasate în mod necuvenit în baza art. 5.1.

Totodată, prin încheierea din 4 februarie 2016, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a constatat competenţa sa materială în soluţionarea cauzei, reţinând că obiectul litigiului nu priveşte valoarea de 102.000 Chf, ci diferenţa de la momentul introducerii acţiunii 25.06.2015 şi cea de la momentul semnării contractului 16.11.2007, la momentul introducerii introducerii acţiunii valoarea francului elveţian era de 4,249 RON iar la încheierea contractului valoarea francului elveţian era de 2,1205 RON, astfel încât diferenţa dintre acestea înmulţită cu valoarea contractului va da suma de 218.809 RON, deci dintre cursul de la momentul acţiunii şi cel de la încheierea contractului este de 2,1285, astfel că este depăşită valoarea prag de 200.000 RON, motiv pentru care a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată de pârâtă.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, stabilită conform art. 98 alin. (1) raportat la art. 101 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., a fost precizată de reclamanţi la suma de 381.911 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Totodată, este de reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 îşi produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost învocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 25 iunie 2015, aşadar, înainte de publicarea în M. Of. a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., întrucât valoarea litigiului se află sub plafonul prevăzut de lege, la momentul introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanşării procesului.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 208/A din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.