Lack of material jurisdiction over appeal against tribunal decision and transitional ban on recourse for claims under 1,000,000 RON

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 7.491 din 06.07.2016, Judecătoria Braşov a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit nr. x din data de 29.03.2005: clauza menţionată la art. 6.1, lit. a) şi b) privind perceperea comisionului de administrare de 1% aplicat la valoarea soldului anual al creditului şi comisionului de plată anticipată a creditului de 1%, aplicată la creditul plătit cu anticipaţie, plătibil la momentul rambursării anticipate; a constatat nulitatea absolută a clauzelor constate ca fiind abuzive şi înlătură aceste clauze din contractul de credit; a obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 8.243,76 euro reprezentând contravaloare comision de administrare, achitat în perioada aprilie 2005 - iulie 2015, sumă ce va fi actualizată prin calcularea comisionului de administrare încasat până la data înlăturării din contract a clauzei ce prevede acest comision, precum şi la plata dobânzii legale aferente comisionului de administrare, dobândă calculată de la data perceperii acestui comision şi până restituirea sa integrală; a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii şi în consecinţă respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin Decizia civilă nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 7.491 din 06.07.2016 a Judecătoriei Braşov.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.01.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunţată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluţioneze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, se impune observaţia că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20 iulie 2017.

Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 26 mai 2017, prezentul recurs nu intră sub incidenţa modificărilor generate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1.122/A din 26 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2018.

GGC - ED