Tax authority challenge over reinstated appeal deadline remanded to Galați Court of Appeal after Supreme Court declines jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brăila, sub număr de dosar x/2017, petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., repunerea în termenul de apel, în temeiul art. 186 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 59 din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, împotriva încheierii civile pronunţată la data de 14.02.2017 de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L. Bucureşti şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.

Împotriva deciziei civile nr. 59 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, în termen legal,a declarat recurs pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul din 7 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 241/R din 7 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia fiscală pentru contribuabili mijlocii Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 59 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie examinarea în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Alin. (4) din acelaşi text de lege menţionează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de dispoziţiile art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ.

Faţă de normele de competenţă invocate, s-a apreciat că interpretarea şi aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce priveşte calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluţionat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate şi doar de către instanţa supremă de casaţie.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, obligatorie pentru instanţa de judecată, din care rezultă că "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ. - s.n.) examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Recursul a fost înregistrat la data de 8 iunie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului din data de 18 iunie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 26 septembrie 2018.

În şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că împotriva deciziei civile nr. 59 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Galaţi, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Galaţi, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Brăila în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII împotriva deciziei civile nr. 59 din 25 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.