Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3681/2018 AI generated

Jurisdiction of Supreme Court for cassation of first-instance appeal decisions: lack of express statutory competence.

Case Number Decizia nr. 3681/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted its exception of material incompetence and declined jurisdiction, referring the appeal to the Court of Appeal of Craiova as the hierarchically superior instance to the Tribunal that rendered the appealed decision, leaving the underlying civil judgment from the Court of First Instance and the confirming judgment of the Tribunal in force. The case involved a consumer credit dispute where the plaintiff challenged the validity of various clauses in two bank loan contracts, seeking the annulment of abusive terms related to variable interest margins and fees, which resulted in the lower courts ordering the bank to refund commissions and certain interest amounts. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which limits the ICCJ's competence for cassation appeals to decisions rendered by Courts of Appeal or in cases expressly provided by law, thereby excluding appeals against decisions rendered by Tribunals in cases where the initial action was filed before a Court of First Instance, in accordance with the principle of hierarchical organization of judicial instances and Article 122 of the Code of Civil Procedure regarding exclusive competence rules.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 27 C. proc. civ; Jurisdiction of Supreme Court for cassation of first-instance appeal decisions: lack of express statutory competence: The case involved a consumer credit dispute where the plaintiff challenged the validity of various clauses in two bank loan contracts, seeking the annulment of abusive terms related to variable interest margins and fees, which resulted in the lower courts ordering the bank to refund commissions and certain interest amounts. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which limits the ICCJ's competence for cassation appeals to decisions rendered by Courts of Appeal or in cases expressly provided by law, thereby excluding appeals against decisions rendered by Tribunals in cases where the initial action was filed before a Court of First Instance, in accordance with the principle of hierarchical organization of judicial instances and Article 122 of the Code of Civil Procedure regarding exclusive competence rules.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction article of civil procedure judicial law statutory basis limits of competence action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 21 din Legea nr. 304/2004
Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art.
art. 27 C. proc. civ
369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.
art. 132 alin. (3) C. proc. civ
Serves as the procedural basis for the court to admit the exception of material incompetence and decline jurisdiction in favor of the hierarchically superior court.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Serves as the procedural basis for the court to admit the exception of material incompetence and decline jurisdiction in favor of the hierarchically superior court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoriei Tg-Jiu s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă prin întâmpinare; s-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a A. S.A. Sucursala Tg-Jiu; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A. S.A. Sucursala Tg-Jiu; s-a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de apărătorii părţilor; s-a respins proba cu interogatoriul reclamantului, solicitată de apărătorul pârâtei; s-a emis adresă către A. S.A. prin care i se va solicita să comunice studiul de fundamentare privind modul de stabilire a marjei variabile a băncii, evoluţia dobânzilor percepute în temeiul celor două contracte de credit ce fac obiectul cauzei pe parcursul derulării acestor contracte, precum şi să comunice situaţia comisioanelor reţinute în temeiul contractelor de credit încheiate cu reclamantul.

Prin sentinţa nr. 2914 din 12 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoriei Tg-Jiu s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B., cu pârâtele A. S.A., şi A. S.A. - SUCURSALA GORJ; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 4, art. 13.5 din contractul de credit nr. x din 07.05.2007, ca fiind abusive; au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 175 CHF încasată cu titlul de comision de acordare în contractul de credit nr. x din 07.05.2007 împreună cu dobânzile legale aferente acestei sume, începând cu data perceperii acesteia şi până în present; s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei contractuale prevăzute la art. 3.2 din contractul de credit nr. x din 07.05.2007, ca fiind abuzivă, în ceea ce priveşte sintagma "marja variabilă a băncii" şi sintagma "dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia… şi a marjei "conform deciziei băncii" s-a dispus restituirea sumelor încasate de bancă cu titlul de dobânzi calculate suplimentar faţă de dobânda stabilită iniţial de 11,25 % de la data încheierii contractului, în cazul în care s-au perceput dobânzi suplimentare în temeiul acestui contract de credit ca urmare a modificării marjei bănci; s-a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.3, art. 3.4, art. 5, art. 6, art. 8.2, art. 8.4, art. 8.5, art. 8.6, art. 9.2 din contractul de credit nr. x din 07.05.2007; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.3 lit. a), art. 5.4, art. 8.2, art. 9.14, din contractul de credit nr. x din 26.08.2008, ca fiind abuzive.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 396 CHF încasată cu titlul de comision de acordare in contractul de credit nr. x din 26.08.2008 împreună cu dobânzile legale aferente acestei sume, începând cu data perceperii acesteia şi până în prezent. S-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.2 din contractul de credit nr. x din 26.08.2008, în ceea ce priveşte sintagma "marja variabilă a băncii", art. 1.3 lit. b) în ceea ce priveşte sintagma, acest comision poate fii modificat din timp in timp de bancă", art. 5 .1 în ceea ce priveşte sintagma "marja variabilă a băncii" ca fiind abuzive.

S-a dispus restituirea sumelor încasate de bancă cu titlul de dobânzi calculate suplimentar faţă de dobânda stabilită iniţial prin contract prin modificarea marjei băncii stabilită la 4,9 % de la data încheierii contractului, în cazul în care s-au perceput dobânzi suplimentare în temeiul acestui contract de credit ca urmare a modificării marjei băncii. S-a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. c), art. 5.5, art. 6.1, art. 9.10 din contractul de credit nr. x din 26.08.2008.

S-a respins cererea privind îngheţarea cursului de schimb valutar, precum şi cererile de restituire a sumelor formulate în temeiul acestor cereri. S-au respins celelalte cereri formulate prin acţiune. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2914 din 12 aprilie 2017 şi a încheierii din 12 aprilie 2016 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu, pârâta A. S.A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 32/2018 din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2914 din 12 aprilie 2017 şi a încheierii din 12 aprilie 2016 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. şi cu intimate-pârâtă A. S.A. - SUCURSALA GORJ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 32/2018 din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă. Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 18 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din 30 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 26 septembrie 2018.

În şedinţa publică din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Gorj în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 32/2018 din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2018.