Inadmissibility of cassation appeal against final non-monetary declaration judgment due to statutory bar on extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 24 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, să se constate:

1. folosirea în mod abuziv de către pârât împotriva reclamantului a conţinutului şi dispoziţiilor unui decret penal şi ilegal, emis de B. la 31 octombrie 1974, sub nr. 212, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Stat R.S.R., cu încălcarea prevederilor constituţionale în vigoare la data respectivă;

2. recunoaşterea de către România a competenţei Comisiei pentru Drepturile Omului în privinţa plângerilor individuale şi intrarea lor în vigoare la 20 octombrie 1993, prin semnarea Primului Protocol Opţional al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată în mod generic pe dispoziţiile C. civ. şi C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 15621 din 25 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 25 ianuarie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 306 din 3 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii.

Prin cererea formulată la 19 iunie 2017, apelantul-reclamant a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 212/1974.

Prin decizia civilă nr. 751A din 29 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 212/1974; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 306 din 3 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul A. a declarat recurs şi împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 212/1974, fără să indice motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi la recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat concluziile de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 212/1974 şi a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 19 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursurilor.

Prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a disjuns judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi a dispus constituirea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017/a1, cu termen de judecată la aceeaşi dată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului disjuns şi înregistrat sub nr. x/2017/a1, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2016, reclamantul A. a solicitat să se constate folosirea în mod abuziv de către pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII împotriva reclamantului a conţinutului şi dispoziţiilor unui decret penal şi ilegal, emis de B. la 31 octombrie 1974, sub nr. 212, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Stat R.S.R., cu încălcarea prevederilor constituţionale în vigoare la data respectivă, precum şi recunoaşterea de către România a competenţei Comisiei pentru Drepturile Omului în privinţa plângerilor individuale şi intrarea lor în vigoare la 20 octombrie 1993, prin semnarea Primului Protocol Opţional al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în constatare neevaluabilă în bani.

Potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

Astfel, cererile în constatare neevaluabile în bani urmează regulile prevăzute de legea procesual civilă pentru cererile în realizare.

Or, în litigiile neevaluabile în bani, cererile în realizare sunt cele care au ca obiect obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., "judecătoriile judecă: cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe".

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluţionează cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, nu sunt supuse recursului.

Cum dispoziţiile art. 125 C. proc. civ. stabilesc că cererile în constatare urmează regimul juridic al cererilor în realizare, rezultă că nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privinţa cererilor în constatare neevaluabile în bani.

Având în vedere că decizia atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu având ca obiect o acţiune în constatare neevaluabilă în bani rezultă că această decizie are caracter definitiv, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.