Inadmissibility of cassation appeal in civil damages claims under 1,000,000 RON under transitional Law No. 2/2013

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat:

1. să se constate încălcarea dreptului reclamanţilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, prin afişarea de materiale batjocoritoare, defăimătoare şi mincinoase atât în mediul public, cât şi în cel virtual de către pârât;

2. să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a daunelor morale in cuantum de 200.000 RON;

3. să se dispună obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a conţinutului sentinţei ce va fi pronunţată, într-un ziar de largă circulaţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 71-75, art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la 5 august 2014, pârâtul-reclamant C., în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi A. şi B. şi cu pârâta D., a solicitat:

1. să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite de reclamanţii-pârâţi şi de pârâtă, constând în încălcarea dreptului la onoare, demnitate şi imagine, conform art. 71-74 şi art. 253 C. civ.

2. să se dispună încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor a încălcării drepturilor personal nepatrimoniale;

3. să se dispună obligarea reclamanţilor-pârâţi şi a pârâtei la plata sumei de 184.000 euro (echivalentul sumei de 815.000 RON), reprezentând daune morale şi materiale pentru repararea prejudiciului suferit;

4. să se dispună obligarea reclamanţilor-pârâţi şi a pârâtei la publicarea, pe cheltuiala lor, a conţinutului sentinţei ce va fi pronunţată, într-un ziar de largă circulaţie, precum şi în cotidianul intitulat "E.".

În drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 209 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 15, art. 71-74, art. 1349 şi art. 1357 C. civ., art. 30 din Constituţia României, art. 8, art. 10 alin. (2), art. 14 şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererea depusă la 29 septembrie 2014, reclamanţii A. şi B. au precizat că solicită obligarea pârâtului C. la plata de daune morale în cuantum de 5.000.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 15904/2014 din 30 septembrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 8 decembrie 2014, sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 199 din 15 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamanţilor-pârâţi A. şi B. şi a pârâtei D.; a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă A. şi de pârâta D. privind obligarea pârâtului-reclamant C. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 199 din 15 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii-pârâţi A. şi B. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, pârâtul-reclamant C. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii reconvenţionale.

Pârâtul-reclamant C. a declarat şi apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care a solicitat admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi pentru motivul că acesta nu este autorul comentariului publicat în spaţiul virtual.

Prin decizia civilă nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 15 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul-reclamant C. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate şi admiterea apelului principal şi a apelului incident, cu consecinţa admiterii cererii reconvenţionale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi intimata-pârâtă D. au depus întâmpinare la recursul principal, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi intimata-pârâtă D. au declarat recurs incident împotriva aceleiaşi decizii, prin care au solicitat admiterea recursului incident şi casarea deciziei recurate, fără să indice motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul incident.

Recurentul-pârât C. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi de intimata-pârâtă D., prin care a solicitat respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii şi admiterea recursului.

Recurentul-pârât C. a depus întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat: anularea recursului incident ca netimbrat; respingerea recursului incident ca inadmisibil; anularea recursului incident pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 27 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-pârât C. a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul principal este admisibil, iar recursul incident este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege.

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi recurenta-pârâtă D. au depus un punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului principal ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C., Înalta Curte apreciază că excepţia este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, "recursul incident şi recursul provocat se taxează după regulile prevăzute la alin. (1) şi (2)", iar potrivit art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

De asemenea, conform art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, "acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 RON".

În aplicarea acestor texte de lege, autorii recursului incident au fost înştiinţaţi, prin adresele comunicate la 23 noiembrie 2017, cu privire la obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În urma comunicării acestor adrese, titularii recursului incident au depus la 5 decembrie 2017, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

Având în vedere că autorii recursului incident şi-au îndeplinit obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul legal datorat până la termenul de examinare a recursurilor în completul de filtru, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C..

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului principal şi a recursului incident, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă cuprinde două capete principale de cerere, întemeiate pe aceeaşi cauză şi un capăt de cerere accesoriu.

Primul capăt principal de cerere are ca obiect constatarea caracterului ilicit al unor fapte de natură a aduce atingere unor drepturi personal nepatrimoniale ale reclamanţilor, fiind astfel un capăt de cerere în constatare neevaluabil în bani.

Potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

Astfel, cererile în constatarea caracterului ilicit al unor fapte de natură a aduce atingere unor drepturi personal nepatrimoniale urmează regulile prevăzute de legea procesual civilă pentru cererile în realizare.

Or, în materia drepturilor personal nepatrimoniale, cererile în realizare sunt cele care au ca obiect obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., "judecătoriile judecă: cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe".

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluţionează cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, nu sunt supuse recursului.

Cum art. 125 C. proc. civ. prevede că cererile în constatare urmează regimul juridic al cererilor în realizare, rezultă că nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privinţa cererilor în constatarea încălcării drepturilor personal nepatrimoniale.

Al doilea capăt principal de cerere are ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON, fiind astfel un capăt de cerere în realizare evaluabil în bani. Împrejurarea că, prin cererea depusă la 29 septembrie 2014, reclamanţii au precizat că solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 5.000.000 RON nu este de natură a schimba regimul juridic al căilor de atac în timpul procesului.

În acest sens pot fi evocate dispoziţiile art. 106 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, "instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect", precum şi cele ale art. 106 alin. (2) din acelaşi act normativ potrivit cărora, "dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi la judecarea căilor de atac". Astfel, majorarea pretenţiilor aferente celui de-al doilea capăt principal de cerere, de la 200.000 RON la 5.000.000 RON, nu poate conduce la schimbarea în timpul procesului a regimului juridic al căilor de atac, motiv pentru care va fi avută în vedere valoarea iniţială de 200.000 RON.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, "efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Astfel, hotărârilor pronunţate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este aplicabilă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia atacată cu recurs a fost pronunţată la 31 mai 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că valoarea iniţială a celui de-al doilea capăt principal de cerere în cuantum de 200.000 RON este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Prin urmare, nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privinţa capătului principal de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON.

Al treilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a conţinutului sentinţei ce va fi pronunţată, într-un ziar de largă circulaţie are caracter accesoriu faţă de primul capăt de cerere, întrucât soluţia dată primului capăt de cerere influenţează şi soluţia dată celui de-al treilea capăt de cerere.

Or, potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Considerentele expuse anterior referitoare la nerecunoaşterea dreptului la recurs în privinţa cererii de chemare în judecată sunt pe deplin valabile şi în privinţa cererii reconvenţionale, de vreme ce aceasta din urmă cuprinde două capete principale de cerere neevaluabile în bani (pct. 1 şi pct. 2 din cererea reconvenţională), un capăt principal de cerere evaluabil în bani (pct. 3 din cererea reconvenţională) a cărui valoare este inferioară pragului valoric instituit de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 şi un capăt de cerere accesoriu (pct. 4 din cererea reconvenţională) faţă de primele două capete de cerere.

În condiţiile în care dreptul la recurs este suprimat atât în privinţa capetelor principale de cerere neevaluabile în bani, cât şi în privinţa capetelor principale de cerere evaluabile în bani, în funcţie de care se determină regimul juridic al căilor de atac, rezultă că decizia civilă nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Având în vedere că decizia anterior evocată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs principal rezultă că aceeaşi soluţie se impune şi în privinţa recursului incident, conform art. 491 alin. (1) teza I raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile atât recursul principal declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cât şi recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă D. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C..

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.