Territorial Incompetence as Private-Order Matter: Ex Officio Declination Barred Where Defendant Fails to Raise the Exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Câmpulung Court to hear the case, thereby rejecting the Bucharest Sector 2 Court's declination and determining that the Câmpulung Court remained legally seised despite its lack of territorial competence. The dispute arose from a contractual lease action filed by a claimant against a defendant residing in Bucharest Sector 2, where the Câmpulung Court first declared itself territorially incompetent ex officio and referred the case to Bucharest Sector 2, which subsequently declared its own incompetence ex officio and referred it back to Câmpulung, triggering the conflict. Relying on the Civil Procedure Code provisions regarding private-order competence, the Court held that relative territorial incompetence (based on the defendant's domicile or the location of the leased property) is a private-order matter that only the defendant may raise through a plea or at the first hearing; because the defendant failed to invoke this exception, the right to object was forfeited, and courts may not raise relative territorial incompetence ex officio, leaving the originally seized Câmpulung Court competent to adjudicate the matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 129 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ; Territorial Incompetence as Private-Order Matter: Ex Officio Declination Barred Where Defendant Fails to Raise the Exception: The dispute arose from a contractual lease action filed by a claimant against a defendant residing in Bucharest Sector 2, where the Câmpulung Court first declared itself territorially incompetent ex officio and referred the case to Bucharest Sector 2, which subsequently declared its own incompetence ex officio and referred it back to Câmpulung, triggering the conflict. Relying on the Civil Procedure Code provisions regarding private-order competence, the Court held that relative territorial incompetence (based on the defendant's domicile or the location of the leased property) is a private-order matter that only the defendant may raise through a plea or at the first hearing; because the defendant failed to invoke this exception, the right to object was forfeited, and courts may not raise relative territorial incompetence ex officio, leaving the originally seized Câmpulung Court competent to adjudicate the matter.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes that private-order incompetence must be raised by the defendant, justifying the finding that the court's ex officio declination was unlawful and reinstating the original jurisdiction.
Procedural basis cited in the operative part for issuing the regulation on competence to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 19 decembrie 2017, sub nr. x/2017 şi precizată la 29 ianuarie 2018, reclamantul COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY" a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 4.210,21 RON, reprezentând contravaloarea chiriilor neachitate şi a penalităţilor de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026-1033 C. proc. civ.
Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul de judecată din 12 aprilie 2018, Judecătoria Câmpulung a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 1122/2018 din 12 aprilie 2018, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Câmpulung a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY", cu sediul în Bucureşti, Bd. x, a solicitat obligarea pârâtei A., domiciliată, potrivit cererii precizatoare, în Bucureşti, str. x, la plata sumei de 4.210,21 RON, reprezentând contravaloarea chiriilor neachitate şi a penalităţilor de întârziere.
După evocarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., instanţa de judecată a constatat că pârâta are domiciliul în Bucureşti, str. x, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 131 alin. (1) raportat art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Câmpulung a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 25 aprilie 2018, sub nr. x/2018.
La termenul de judecată din 30 mai 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a amânat pronunţarea cu privire la această excepţie la 6 iunie 2018.
Prin sentinţa civilă nr. 5967 din 6 iunie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora, "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Instanţa de judecată a reţinut că, în cauză, competenţa este de ordine privată având în vedere dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., nefiind incident niciun caz de competenţă teritorială exclusivă.
Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung.
Pentru aceste motive, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 iunie 2018.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Câmpulung - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Dispoziţiile legale anterior evocate reglementează competenţa teritorială de drept comun pentru judecata în primă instanţă.
Dat fiind că art. 113 alin. (1) C. proc. civ. instituie cazuri de competenţă teritorială alternativă în favoarea altor instanţe decât cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, rezultă că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc un caz de competenţă teritorială relativă.
Or, competenţa teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
Caracterul de ordine privată al competenţei reglementate de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. poate fi dedus şi din art. 126 alin. (1) C. proc. civ. care permite derogarea de la competenţa teritorială de drept comun în măsura în care pretenţia concretă dedusă judecăţii vizează un drept subiectiv de care părţile pot dispune.
Cu privire la partea îndreptăţită să invoce încălcarea competenţei teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Întrucât textul de lege anterior menţionat stabileşte că numai pârâtul poate invoca necompetenţa de ordine privată, utilizând argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultă că instanţa de judecată nu o poate invoca din oficiu.
Pornind de la aceste consideraţii cu caracter principial, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.210,21 RON, reprezentând contravaloarea chiriilor neachitate şi a penalităţilor de întârziere, acţiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.
Fiind deduse judecăţii pretenţii derivate din raporturi juridice de locaţiune, reclamantul avea alegerea între instanţa de la domiciliul pârâtei şi instanţa de la locul unde este situat imobilul închiriat.
Înscrisurile aflate la dosarul cauzei relevă că domiciliul pârâtei este în sectorul 2 al municipiului Bucureşti, iar imobilul închiriat este în sectorul 3 al municipiului Bucureşti.
Chiar dacă reclamantul nu a sesizat una dintre instanţele prevăzute la art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale relative a Judecătoriei Câmpulung.
Or, neinvocarea de către pârâtă a necompetenţei de ordine privată în condiţiile impuse de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. atrage decăderea acesteia din dreptul de a o mai invoca, consecinţa fiind aceea că instanţa sesizată de către reclamant rămâne legal învestită cu judecarea cauzei chiar dacă este necompetentă teritorial.
Ca atare, instanţa supremă reţine că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale relative de către Judecătoria Câmpulung s-a făcut cu încălcarea textului de lege anterior evocat, întrucât dreptul de a contesta competenţa instanţei sesizate aparţinea exclusiv pârâtei.
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.