Negative conflict of jurisdiction over execution challenge: res judicata of prior competency ruling fixes competent execution court
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (ICCJ) issued a competency regulator establishing the jurisdiction of the Sector 4 Bucharest Court to adjudicate the case, a final decision that remains in force based on the preclusive effect of a prior ICCJ ruling. The dispute arose as a negative conflict of jurisdiction between the Focşani Court and the Sector 4 Bucharest Court regarding a challenge to forced execution, where the former declined competence on the ground that the debtor's de facto domicile at the time of execution initiation was in Bucharest, while the latter had previously declined jurisdiction based on the debtor's registered legal domicile in Vrancea. The ICCJ applied Article 430(1) of the Civil Procedure Code, determining that the prior ICCJ decision resolving a similar conflict for the same execution file had established the competence of the Sector 4 Bucharest Court with the authority of res judicata, thereby precluding a re-evaluation of the domicile criteria for incident proceedings within that specific execution dossier.
Legislator headnote
AI generatedart. 723 C. proc. civ, art. 714 C. proc. civ, art. 90 C. civ, art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, art. 31 din O.U.G. nr. 97/2005, art. 651 alin. (1) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over execution challenge: res judicata of prior competency ruling fixes competent execution court: În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 651 şi art. 714 C. proc. civ., art. 87, art. 88 şi art. 90 C. civ., precum şi art. 27 alin. (1) şi art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, reţinând că instanţa de executare este instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, respectiv domiciliul menţionat în actele de stare civilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 7 decembrie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite şi a încheierii din 21 noiembrie 2017 din dosarul execuţional nr. x/2016 al B.E.J. C., precum şi întoarcerea executării silite în privinţa sumei de 710,58 RON.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi art. 723 C. proc. civ.
În şedinţa din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 862 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 651 şi art. 714 C. proc. civ., art. 87, art. 88 şi art. 90 C. civ., precum şi art. 27 alin. (1) şi art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005, reţinând că instanţa de executare este instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, respectiv domiciliul menţionat în actele de stare civilă.
S-a reţinut, în esenţă, că este cunoscut domiciliul contestatorului-debitor, motiv pentru care instanţa de executare nu poate fi decât instanţa în a cărei circumscripţie debitorul îşi are domiciliul.
Astfel, instanţa de executare trebuie stabilită prin raportate la domiciliul şi nu la reşedinţa părţii, întrucât reşedinţa reprezintă locuinţa secundară, conform dispoziţiilor legale în vigoare, iar aceasta se stabileşte pe o perioadă determinată de timp, conform art. 31 din O.U.G. nr. 97/2005.
În materia executării silite trebuie să existe o stabilitate în privinţa instanţei de executare având în vedere că toate incidentele care se pot ivi pe parcursul executării silite se soluţionează de instanţa de executare, iar un astfel de deziderat nu se poate realiza decât dacă se are în vedere domiciliul legal al părţii şi nu eventualele locuinţe secundare ale acesteia care se pot schimba.
Numai în măsura în care se are în vedere domiciliul legal al părţii sunt satisfăcute exigenţele de claritate şi previzibilitate ale dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la competenţa instanţei de executare.
În caz contrar, competenţa ar fi lăsată la latitudinea debitorului care poate să aibă în acelaşi timp locuinţa principală într-un loc, iar pe cea secundată în alt loc, fiind astfel afectate interesele creditorului care solicitând, prin intermediul executorului, încuviinţarea executării silite instanţei de la domiciliul debitorului ar putea să suporte consecinţele anulării executării silite pe motiv că instanţa care a încuviinţat executarea silită nu ar fi fost competentă pentru că debitorul are şi o locuinţă secundară.
Având în vedere că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. face referire la domiciliul debitorului, precum şi necesitatea existenţei unei stabilităţi a instanţei de executare faţă de consecinţele nerespectării normelor de competenţă absolută asupra executării silite, s-a apreciat că instanţa de executare este instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul debitorul şi nu cea în a cărei circumscripţie se află reşedinţa.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 714 raportat la art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Focşani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la 1 februarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.
Prin cererea depusă la 23 martie 2018, constestatorul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Focşani.
Prin sentinţa civilă nr. 4461 din 29 mai 2018, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Focşani a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare depinde de identificarea domiciliului debitorului la data sesizării organului de executare.
În ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu, instanţa a apreciat că legiuitorul a avut în vedere domiciliul de fapt al debitorului, respectiv locul unde acesta locuieşte şi munceşte, şi nu cel de drept, menţionat în actul de identitate, aceeaşi soluţie impunându-se şi în materia executării silite.
Instanţa a constatat că executarea silită a început la 25 noiembrie 2016, astlfel cum rezultă din dosarul de executare silită, iar din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D. reiese că, la acel moment, contestatorul avea domiciliul legal în jud. Vrancea.
De asemenea, instanţa a constatat că din cererea de executare silită, precum şi din încheierea de încuviinţare a executării silite din dosarul execuţional nr. x/2016, rezultă că domiciliul în fapt al contestatorului, la data începerii executării silite, era în Bucureşti, şos. x, aspect care reiese şi din sentinţa civilă nr. 2552/16.06.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (punctul 3 din acordul de mediere).
Pentru aceste motive, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 iunie 2018.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Focşani şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Prin contestaţia înregistrată la 7 decembrie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite şi a încheierii din 21 noiembrie 2017, din dosarul execuţional nr. x/2016, al B.E.J. C., precum şi întoarcerea executării silite în privinţa sumei de 710,58 RON.
Prin decizia nr. 1665 din 9 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între aceleaşi instanţe, a stabilit că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este competentă să soluţioneze litigiul având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva formelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2016 al B.E.J. C..
Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".
Textul de lege anterior menţionat prevede că beneficiază de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată atât hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, cât şi cele prin care se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural.
Cum conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti are natura unui incident procedural rezultă că hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea conflictului beneficiază de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze incidentele procedurale din dosarul execuţional nr. x/2016 al B.E.J. C. a fost stabilită definitiv ca fiind Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin decizia nr. 1665 din 9 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Astfel, chestiunea litigioasă privind stabilirea instanţei de executare competente să soluţioneze incidentele procedurale ivite în legătură cu dosarul execuţional nr. x/2016 al B.E.J. C. a fost tranşată prin decizia anterior evocată.
Cum hotărârea prin care se soluţionează conflictul de competenţă are caracter definitiv, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia anterior evocată se impune a fi respectată şi cu ocazia soluţionării prezentului conflict negativ de competenţă, pentru a se asigura respectarea principiului autorităţii de lucru judecat.
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 430 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.