Negative jurisdictional conflict in labor salary dispute resolved by assigning competence to neighboring appellate court

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Buzău, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa:

1. să constate discriminarea şi faptul că reclamanta era îndreptăţită, din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate, pentru perioada cuprinsă între 10 mai 2014 şi 1 decembrie 2015, respectiv de 445,5 RON, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 şi 10 mai 2017 şi pentru viitor;

2. să dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale începând cu 2 mai 2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite;

3. să dispună obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2007 şi O.U.G. nr. 57/2015.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 1031/2017 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Buzău a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi art. 130 alin. (2) raportat la art. 131 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă vizând drepturi salariale.

Instanţa a constatat că, din copia tabelului anexat la dosar, rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Corabia, str. x. judeţul Olt, reclamanta nefăcând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reşedinţa la o altă adresă.

S-a mai reţinut că noţiunea de reşedinţă nu se referă la domiciliul procesual ales, ci la adresa la care partea locuieşte în mod efectiv.

Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalul Olt.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 12 decembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 25 iunie 2018, Tribunalul Olt a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa nr. 405/2018 din 25 iunie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Olt a evocat dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 din Codul muncii, reţinând că în privinţa stabilirii competenţei teritoriale interesează locul unde reclamantul locuieşte efectiv.

Prin "domiciliu" în sens procesual se înţelege acela pe care o persoana şi l-a stabilit în fapt, respectiv localitatea în care trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate cu privire la existenţa procesului, pentru a se da eficienţă dreptului la apărare.

Ca atare, în măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în speţă, judeţul Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care se află în raza municipiului Bucureşti, unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă.

În speţă, reclamanta a optat să învestească instanţa de la locul său de muncă (cu respectarea însă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta este grefier la Tribunalul Bucureşti şi a sesizat Tribunalul Buzău), această opţiune aparţinând exclusiv reclamantei, iar instanţa nu o poate cenzura.

După evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 raportat la art. 216 din Legea nr. 62/2011, instanţa de judecată a conchis că în cauză este incidentă competenţa teritorială alternativă.

Pentru aceste motive, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 iulie 2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Olt şi Tribunalul Buzău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii vizează drepturi salariale specifice unui litigiu de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

În temeiul acestor texte de lege, competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Prin noţiunea de "domiciliu" în sens procedural trebuie să se înţeleagă adresa la care partea locuieşte efectiv, chiar dacă aceasta figurează cu un alt domiciliu în registrele de evidenţă a persoanelor.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, deşi reclamanta figurează ca având domiciliul în localitatea Corabia, judeţul Olt, aceasta domiciliază în fapt în municipiul Bucureşti, unde îşi desfăşoară activitatea.

Având în vedere că reclamanta îşi desfăşoară activitatea, în calitate de grefier, la instanţa căreia i-ar fi revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă - Tribunalul Bucureşti, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii raportat la 210 din Legea nr. 62/2011, devin incidente normele imperative prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi grefierilor conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Or, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Astfel, reclamanta era ţinută să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Cum Tribunalul Bucureşti este instanţa la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea rezultă că sesizarea Tribunalului Buzău s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât cele două instanţe se află în circumscripţiile unor curţi de apel învecinate.

Prin urmare, Tribunalul Buzău este instanţa competentă să soluţioneze conflictul de muncă dedus judecaţii.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.