Incompetence of the Supreme Court to hear appeal against tribunal decision in execution distribution dispute; jurisdiction declined to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la 23 martie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul B.E.J. A., în contradictoriu cu intimaţii B.E.J. B. ŞI C., M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.J.F.P. GALAŢI, D., E., F. şi G., a solicitat anularea proiectului de distribuire din 6 martie 2017, întocmit în dosarul execuţional nr. x/2014, de B.E.J. B. ŞI C., precum şi suspendarea distribuirii sumelor cuprinse în proiectul contestat.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 865 alin. (3) C. proc. civ.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la 23 martie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea E., în contradictoriu cu intimaţii D., F., G., M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.J.F.P. GALAŢI, B.E.J. A. şi B.E.J. B. ŞI C., a solicitat anularea proiectului de distribuire din 6 martie 2017, întocmit în dosarul execuţional nr. x/2014, de B.E.J. B. ŞI C., precum şi suspendarea distribuirii sumelor cuprinse în proiectul contestat.

Contestaţia nu a fost întemeiată în drept.

Prin încheierea din 5 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Galaţi a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 5134/2017 din 26 iunie 2017, Judecătoria Galaţi, secţia Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei împotriva proiectului de distribuire; a admis în parte contestaţia împotriva proiectului de distribuire formulată de contestatorul B.E.J. A., în contradictoriu cu intimaţii B.E.J. B. ŞI C., M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.J.F.P. GALAŢI, D., E., F. şi G.; a admis în parte contestaţia împotriva proiectului de distribuire formulată de contestatoarea E., în contradictoriu cu intimaţii D., F., G., M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.J.F.P. GALAŢI, B.E.J. A. şi B.E.J. B. ŞI C.; a respins ca inadmisibile contestaţiile împotriva proiectului de distribuire, cu excepţia contestaţiilor prin care se invocă omisiunea executorului de a distribui proporţional sumele rezultate din vânzarea imobilului, raportat la valoarea creanţei fiecărui creditor; a respins ca neîntemeiate contestaţiile împotriva proiectului de distribuire, în ceea ce priveşte sumele distribuite pentru stingerea creanţelor având ca obiect cheltuieli de executare; a admis contestaţiile împotriva proiectului de distribuire cu privire la modul de distribuire a sumelor de bani în vederea stingerii creanţelor creditorilor D. şi E., cu excepţia cheltuielilor de executare; a anulat proiectul de distribuire din 6 martie 2017, cu privire la modul de distribuire a sumelor de bani în vederea stingerii creanţelor creditorilor D. şi E., cu excepţia cheltuielilor de executare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel F., D., G., E. şi B.E.J. A..

Prin decizia nr. 1610/2017 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta E. împotriva sentinţei civile nr. 5134/2017 din 26 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Galaţi, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte contestaţia formulată de B.E.J. A. şi E. împotriva proiectului de distribuire din 6 martie 2017, întocmit de B.E.J. B. ŞI C. în dosarele de executare nr. 4/VVI/2014, 217/2015, 473/2015, 324/2007, 142/2014, 413/2010, 143/2014 şi 208/2015.; a anulat în parte proiectul de distribuire anterior evocat şi a stabilit că suma obţinută din executare silită va fi repartizată astfel: suma de 14.023 RON, cu titlu de cheltuieli de executare silită în dosarele de executare nr. 4/VVI/2014 şi 217/2015; suma de 9.038,73 RON, cu titlu de cheltuieli de executare silită în dosarul de executare nr. 153/MLP/2013; suma de 10.542,27 RON, cu titlu de creanţă cuvenită creditoarei M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. - A.J.F.P. GALAŢI; suma de 57.683,36 RON, cu titlu de creanţă cuvenită creditoarei E.; suma de 38.702,99 RON, cu titlu de creanţă cuvenită creditoarei D.; a înlăturat din proiectul de distribuire dispoziţiile contrare deciziei din apel şi a menţinut celelalte dispoziţii ale actului contestat; a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul B.E.J. A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins ca nefondate apelurile declarate de intimaţii D., F. şi G. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs F., prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata E. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata D. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Intimatul B.E.J. B. ŞI C. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 158/R din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 mai 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul F. împotriva deciziei nr. 1610/2017 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2018.