Admissibility of cassation appeal in consumer credit case barred by statutory value threshold and finality of appellate judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had rejected the appeals filed by the borrower and guarantor against the first-instance judgment. The underlying dispute involved a claim for the nullity of abusive clauses in a personal bank loan contract, where the first-instance court had partially granted the nullity request and ordered the borrower to pay costs. The decisive legal basis for the dismissal was Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which established that judgments in cases initiated between the law’s entry into force and December 31, 2015, involving claims under 1,000,000 RON (the contract value was 140,000 EUR), were final and not subject to appeal, in accordance with the principle of the legality of remedies and Article 493 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 98 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Admissibility of cassation appeal in consumer credit case barred by statutory value threshold and finality of appellate judgment: The underlying dispute involved a claim for the nullity of abusive clauses in a personal bank loan contract, where the first-instance court had partially granted the nullity request and ordered the borrower to pay costs. The decisive legal basis for the dismissal was Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which established that judgments in cases initiated between the law’s entry into force and December 31, 2015, involving claims under 1,000,000 RON (the contract value was 140,000 EUR), were final and not subject to appeal, in accordance with the principle of the legality of remedies and Article 493 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 februarie 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4196 din 26 iulie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenienta C., a constatat nulitatea absolută a clauzelor inserate în a.5 teza a III-a din condiţiile speciale şi art. 2.6, 2.10a, 2.11a, 3.7 din condiţiile generale ale contractului de credit nr. x/14.07.2008, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.650,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 4196 din 26 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atât reclamantul A. şi intervenienta C., cât şi pârâta B. S.A. au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 127A din 23 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi apelanta-intervenientă C., de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 4196 din 06.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A. şi intervenienta C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 127A din 23 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal respingerea recursului, ca inadmisibil, prin raportare la valoarea obiectului acţiunii, faţă de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Părţile nu au formulat puncte de vedere la raportul întocmit.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
În speţă, obiectul acţiunii de constatare nulitate clauze abuzive inserate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x încheiat între reclamantul A., în calitate de împrumutat şi intervenienta C., în calitate de garant, pe de o parte şi pârâta B. S.A., în calitate de împrumutător, de cealaltă parte, cu consecinţa anulării acestor clauze, denotă faptul că valoarea totală a pretenţiilor formulate nu depăşeşte pragul de 1.000.000 RON, în condiţiile în care valoarea contractului de credit este de 140.000 Euro, fiind astfel vorba de o acţiune evaluabilă în bani care nu se încadrează în textul de lege anterior evocat.
Se reţine că, potrivit prevederilor art. 98 C. proc. civ., pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.
Aşa fiind, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea atacată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei civile nr. 127A din 23 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei civile nr. 127A din 23 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 februarie 2018.