State liability for moral damages: inadmissibility of cassation appeal due to failure to substantiate statutory grounds for annulment

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 12.10.2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE la plata următoarelor sume: echivalentul în RON al sumei de 500.000 de Euro, actualizat la data plăţii, cu titlu de daune morale; o indemnizaţie lunară de 3.500 RON, pentru acoperirea cheltuielilor generate de necesitatea legală care impune asigurarea prezenţei şi pregătirii în vederea apărării intereselor legitime ale reclamantului şi ale societăţii B., în faţa organelor abilitate ale statului şi a instanţelor de judecata din judeţele ţării.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de RON/zi de întârziere, în condiţiile în care nu se va conforma de îndată hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 998, art. 999, art. 1003 şi următoarele din C. civ. de la 1865, vs. art. 1349 alin. (1)-(2) din Noul C. civ. raportat şi coroborat cu prev. art. 148 alin. (2), art. 11, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3), art. 22-alin. (1)-(2), art. 15, alin. (1), art. 16 alin. (1)-(2), art. 31 alin. (1)-(2), art. 41 alin. (1) teza I, art. 45, art. 50, art. 52 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţia României, raportat şi coroborat cu prevederile D.U.D.O, raportat la legislaţia CJUE precum şi Tratatele U.E. la care România este parte, la art. 6 alin. (1) şi următoarele din CEDO cu aplicarea celorlalte legi speciale în materie incidente cazului, respectiv şi cu aplicarea art. 7 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin sentinţa civilă nr. 683 din 16 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât prin întâmpinare, şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Împotriva sentinţei civile nr. 683/16.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, reclamantul A. a declarat recurs.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în argumentarea recursului, redând şi pasaje din decizia atacată, reclamantul critică soluţia instanţei de apel, susţinând, în esenţă, complinirea cerinţelor legii privind angajarea răspunderii civile delictuale a STATULUI ROMÂN reglementată de prevederile art. 998 şi 999 C. civ. de la 1864, art. 1349 C. civ., respectiv existenţa prejudiciului moral, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptele delictuale ale pârâtului şi, în consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, întrucât atât motivarea, cât şi dispozitivul acesteia sunt nefondate; de asemenea solicită obligarea pârâtului la plata daunelor menţionate în petitul acţiunii.

Intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE nu a formulat întâmpinare.

Recurentul-reclamant A. a depus note scrise şi set de înscrisuri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând, în esenţă, respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Prealabil, se impune precizarea că, deşi recurentul a arătat, atât în cuprinsul cererii de recurs, cât şi în punctul de vedre la raportul întocmit în cauză, că îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile "art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. de la 1865 vs art. 488 pct. 6 şi 8 Noul C. proc. civ..", legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere, dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul A. din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi aplicabil speţei de faţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 - 8, iar din interpretarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că recurentul-reclamant a indicat formal în cuprinsul cererii de recurs motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât a adus în discuţie chestiuni care vizează fondul litigiului, s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Criticile recurentului nu susţin nici motivul privind nemotivarea hotărârii judecătoreşti recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport cu stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant, reiterarea unor situaţii de fapt, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

De altfel, instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Faptul că se invocă încălcarea unor dispoziţii legale (ex: art. 998, art. 999 C. civ. etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. - nu poate să atragă nicio analiză, întrucât, indicarea formală a acestora, nu înseamnă dezvoltarea motivelor, astfel cum impune textul legal.

Succesiunea de fapte şi susţineri din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 98 A din 3 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 februarie 2018.