CHF mortgage currency-risk clauses set aside; appeal on fee nullity ruled inadmissible for exceeding jurisdictional threshold.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. reprezentată de D. S.A. şi E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv şi în consecinţă să se constate nulitatea absolută a clauzei de risc valutar, cu consecinţa stabilirii cursului de schimb CHF-LEU la cursul existent la momentul încheierii contractului de credit ipotecar pentru achiziţionarea unui imobil, în sumă de 71.420 CHF, valabil pe toată perioada derulării acestuia.

S-a solicitat, de asemenea, constatarea caracterului abuziv şi deci constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale referitoare la comisionul de administrare plătibil lunar în procent de 0,15% precum şi la comisionul de acordare în procent de 2% din valoarea împrumutată.

Prin sentinţa nr. 1162 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. reprezentată de D. S.A. şi E. şi a fost constatată nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la comisionul de administrare de 0, 15% plătibil lunar, clauză prevăzută în Cap. V, art. 5.1. lit. c) din contractul de credit şi în consecinţă obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor achitate cu acest titlu; nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare în procent de 2% din valoarea împrumutată, clauză prevăzută în cap. V, art. 5.1. lit. b) din contractul de credit şi în consecinţă a obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 1.428, 40 CHF achitată cu acest titlu.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei de risc valutar prevăzută la art. 6.1.-6.1.3 din contractul de credit, capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la cursul de 2,2919 RON existent la momentul semnării contractului de credit pentru toată perioada derulării contractului, precum şi capătul de cerere privind denominarea în monedă naţională a plăţilor.

De asemenea, a fost obligată pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de apelantele-pârâte C. S.A. şi E. prin mandatar C. S.A., ca nefondat.

S-a admis apelul incident declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1162 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în sensul că a fost schimbată în parte sentinţa atacată, s-a constatat nulitatea clauzei de risc valutar prevăzută la art. 6.1-6.1.3 din contractul de credit şi stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la cursul de 2,2919 RON existent la momentul semnării contractului de credit pe toată perioada derulării contractului.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

La 29.11.2017, recurentele-pârâte C. S.A. şi E. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18.12.2017.

Prin memoriul de recurs, recurentele-pârâte au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului acestora, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată şi respingerea apelului incident formulat de reclamanţi.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentele au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 având în vedere că niciuna din condiţiile prevăzute de textul legal menţionat nu este îndeplinită în cauză. Au mai arătat recurentele că la momentul acordării creditului, banca nu avea nicio obligaţie legală de a informa consumatorul cu privire la consecinţele posibile ale suportării sarcinilor pecuniare generate de variaţiile cursului de schimb între moneda realizării veniturilor şi moneda creditului iar obligaţia de informare/avertizare/consiliere cu privire la riscul valutar, şi chiar cele privind evidenţierea riscului valutar în analiza gradului de îndatorare au fost introduse abia recent în legislaţia bancară prin Regulamentul BNR nr. 12/2012 privind unele condiţii de creditare şi Regulamentul BNR nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice în considerarea efectelor imprevizibile ale crizei financiare produse în România începând cu ianuarie 2009.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 27 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de munca şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Prezentul recurs este inadmisibil având în vedere că pricina priveşte o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretenţiilor în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia reclamanţii au precizat că partea din contract dedusă judecăţii ar avea o valoare estimată de 351.083 RON.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 îşi produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Înalta Curte reţine că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 11.02.2015, aşadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme. Tot în contextul considerentelor ce susţin inadmisibilitatea prezentului recurs, se cuvine a se menţiona următoarele:

Ulterior pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale este de precizat că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I Civilă în dosarul nr. x/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei(20 iulie 2017)."

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanşării procesului.

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. şi E. împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. şi E. împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2018.