Territorial jurisdiction for disciplinary challenge by court clerk: interplay of domicile rule and statutory bar on local court competence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning the case to the Mehedintiu Court of Appeal as the territorially competent instance. The dispute arose when a court clerk, domiciled in Craiova, challenged a disciplinary salary reduction imposed by the president of the local court of appeal; following a transfer by the Craiova Court of Appeal to the Mehedintiu Court of Appeal, the latter declined competence to the Arges Court of Appeal based on statutory restrictions for judicial staff, while the Arges Court admitted a territorial incompetence exception and referred the conflict to the Supreme Court. Relying on Article 89(4) of Law No. 567/2004, which grants exclusive jurisdiction to the tribunal in the contestant's domicile (Dolj), and Article 127(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, which creates an absolute negative territorial competence for the court where the staff member works and an alternative positive competence for courts in neighboring appellate districts, the court held that the initial judicial transfer (stramutare) validly prorogated jurisdiction to Mehedintiu, a neighboring court, thereby curing the initial lack of competence and precluding subsequent declination to other courts.
Legislator headnote
AI generatedArt. 127 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 89 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for disciplinary challenge by court clerk: interplay of domicile rule and statutory bar on local court competence: Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. care se aplică corespunzător şi grefierilor, interzice sesizarea instanţei competente (în speţă Tribunalul Dolj), fiind o normă care reglementează o necompetenţă teritorială absolută în ceea ce priveşte instanţa în care îşi desfăşoară efectiv calitatea judecătorul/procurorul/grefierul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. dosar x/2017, contestatoarea A., grefier în cadrul secţiei Penale a Tribunalului Dolj, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 17 din 20 martie 2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova prin care a fost sancţionată cu reducerea 10% a salariului pe o durată de 2 luni, începând cu data de 1 aprilie 2017, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 17 din 20 martie 2017 şi să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 17 din 20 martie 2017 până la soluţionarea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 71 din 14 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea de strămutare formulată de contestatoarea A. şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Dol, la Tribunalul Mehedinţi.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 4 iulie 2017 a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului spre soluţionare la Tribunalul Mehedinţi.
Venind spre competenţă soluţionare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la data de 12 iulie 2017, sub nr. dosar x/2017
La data de 17 septembrie 2017 a fost înregistrată la dosarul cauzei o cerere formulată de contestatoare, prin care s-a solicitat declinarea judecării cauzei către "Tribunalul Piteşti".
Prin sentinţa nr. 513 din 28 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul Mehedinţi a reţinut următoarele:
Prin instituţia procesuală a strămutării, o instanţă competentă, potrivit regulilor generale de competenţă este desesizată de judecarea cauzei în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei.
Art. 127 C. proc. civ. reglementează o prorogare de competenţă teritorială în favoarea unei alte instanţe decât cea competentă pentru ipoteza în care un judecător/procuror/grefier este o parte într-un proces o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului grefier de a alege între instanţe deopotrivă competente.
Contestatoarea, având calitate de grefier la Tribunalul Dolj, potrivit art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. avea obligaţia sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa în care îşi desfăşoară activitatea.
Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. care se aplică corespunzător şi grefierilor, interzice sesizarea instanţei competente (în speţă Tribunalul Dolj), fiind o normă care reglementează o necompetenţă teritorială absolută în ceea ce priveşte instanţa în care îşi desfăşoară efectiv calitatea judecătorul/procurorul/grefierul.
În această situaţie, contestatoarea, care are calitatea respectivă are, însă, posibilitatea alegerii între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor, fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă (facultativă), după cum reiese, de altfel din denumirea prevederii legale.
Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanţii de imparţialitate obiectivă, sunt norme speciale, derogatorii atât de la dreptul comun în materia strămutării, cât şi de la normele de competenţă teritorială, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică ori de ordine privată şi chiar dacă acestea ar fi cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale.
Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. apar astfel ca fiind alternative la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării lor nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din pricina calităţii părţilor.
Contestatoarei îi revenea obligaţia de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia curţii de apel învecinate, având însă alegerea dintre oricare aceste instanţe.
Tribunalul Mehedinţi, investit prin încheierea de strămutare, este instanţă din raza Curţii de Apel Craiova şi nu instanţă aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate cu Curtea de Apel Craiova.
Dreptul de opţiune al contestatoarei cu privire la alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor nu poate fi înlăturat prin admiterea cererii sale de strămutare în cazul de faţă, norma de competenţă prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fiind o normă de competenţă de ordine publică ce nu poate fi înlăturată, contestatoarei revenindu-i dreptul de alegere să sesizeze o instanţă competentă material şi teritorial, în condiţiile de vecinătate prevăzute de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 24 octombrie 2017 sub nr. dosar x/2017
Au fost citate părţile, iar la data de 8 decembrie 2017 Curtea de Apel Craiova, reprezentată legal prin Preşedinte, a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, solicitând declinarea judecării cauzei la Tribunalul Mehedinţi.
Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 81 din 11 ianuarie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş, invocată de pârâtă.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Curţii de Apel Craiova, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.
În pronunţarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a coroborat dispoziţiile art. 89 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, dat fiind domiciliul contestatoarei cu cele ale art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în considerarea calităţii contestatoarei, de grefier la Tribunalul Dolj şi a făcut aplicarea statuărilor cuprinse în decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, conform cărora sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul (sau grefierul) îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.
Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Mehedinţi este competent teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele se vor arăta.
În stabilirea instanţei competente teritorial sunt determinante calitatea contestatoarei, de grefier în cadrul Tribunalului Dolj şi domiciliul acesteia, situat în Craiova.
Art. 89 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice instituie o normă de competenţă teritorială cu caracter imperativ.
Potrivit acestei dispoziţii decizia de sancţionare poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul contestatorul.
Contestatoarea A. are domiciliul în Craiova, jud. Dolj, potrivit copiei de pe actul său de identitate depusă la dosar, astfel că în aplicarea normei de competenţă reglementată de art. 89 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii formulată de contestatoare ar fi revenit Tribunalului Dolj.
Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora:
"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul (sau grefierul) îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.
Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul judecător/grefier, iar pe de altă parte prevăd o prorogare de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate; este vorba despre o competenţă teritorială alternativă (facultativă), ceea ce înseamnă însă că alegerea instanţei competente, dintre cele determinate potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie făcută de reclamant la data sesizării instanţei judecătoreşti.
Anterior verificării competenţei de către Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă sentinţa civilă nr. 71 din 14 iunie 2017, prin hotărâre definitivă, a strămutat judecata cauzei la Tribunalul Mehedinţi realizându-se astfel o prorogare judecătorească a competenţei teritoriale, în favoarea acestui tribunal.
În concluzie, în raport de norma specială de competenţă teritorială exclusivă cuprinsă în art. 89 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în considerarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. care instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, în prezenţa unei prorogări judecătoreşti de competenţă, având în vedere statuările cuprinse în Decizia nr. 7/2016 a ICCJ, instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei este Tribunalul Mehedinţi.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Mehedinţi este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2018.