Jurisdictional gap for extraordinary appeal on claims under 1M RON: ICJ declines, assigning competence to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 4047 din 27 martie 2017, Judecătoria Iaşi a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi A. VENIAMIN, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A..

A constatat caracterul abuziv al clauzei înserate la art. 2.10 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1140 din 22 iunie 2007, în condiţii Generale de creditare - Anexă şi pe cale de consecinţă, dispune anularea acesteia.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 17761 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând diferenţa dintre dobânda percepută de bancă şi cea datorată potrivit dispoziţiilor art. 2.10.b din Contract calculată din luna iulie 2008 şi până la data de 29 septembrie 2015 precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, în cuantum de 2602,63 euro în echivalent RON la data plătii, potrivit răspunsului la obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, întocmit de doamna expert E..

A obligat pârâta să achite în continuare dobânda legală aferentă debitului, de la data de 30 septembrie 2015 şi până la achitarea efectivă a debitului.

A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

A obligat pârâta să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 5880 RON (3000 RON onorariu avocat şi 2880 RON onorariu expert).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât A., B. şi A. VENIAMIN cât şi S.C. D. S.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile declarate de A., B. şi A. VENIAMIN şi S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4047 din 27 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs D. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 95 din 19 martie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea recursului.

A declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului formulat de D. S.A. împotriva deciziei nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv a fost declarată neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, că prin această decizie s-au atribuit noi valenţe art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform căruia "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", reţinând că rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - de unificare a jurisprudenţei - nu se poate realiza numai pe calea recursului în interesul legii, ci şi prin casarea hotărârilor instanţelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile, astfel că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2018.