Consumer loan clauses dispute referred to Constanța Court of Appeal as recourse forum.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea adresată Judecătoriei Constanţa la data de 23 aprilie 2015 şi înregistrată la această instanţă sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună următoarele în privinţa contractului de credit nr. x din 8 ianuarie 2008:

1.să se constate că prevederile contractuale ce fac obiectul art. 3.3 şi 3.4 teza ultimă, ce prevăd obligaţia de plată a comisionului de administrare şi respectiv posibilitatea băncii de a revizui în mod unilateral nivelul dobânzii penalizatoare au caracter abuziv şi pe cale de consecinţă să se constate nulitatea absolută a acestora;

2.să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare;

3.să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la momentul restituirii.

Prin sentinţa civilă nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A.. S-a constatat nulitatea absolută ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse în art. 3.4 din contractul de credit nr. x din 8 ianuarie 2008 privitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul dobânzii penalizatoare în funcţie de politica sa de creditare. S-a respins ca neîntemeiată cererea în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzei nr. 3.3 din contractul de credit, privind comisionul de administrare şi cererea privind restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi capătul de cerere având ca obiect denominarea creditului prin transformarea acestuia în moneda naţională şi stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la nivelul înregistrat la momentul încheierii contactului de credit.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii A. şi E., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1688 din 15 decembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanţii A. şi E., în contradictoriu cu intimata D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi E. şi A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) şi a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 1688 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2018.