Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3516/2018 AI generated

Petition for revision of corporate assembly nullity judgment dismissed due to failure to meet statutory conditions

Case Number Decizia nr. 3516/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision, leaving the 2013 decision—which had previously upheld the lack of active procedural standing of the individual shareholders and thereby rejected their action—firmly in force. The dispute involved a challenge to the absolute nullity of a 2006 General Shareholders' Assembly resolution of a joint-stock company, which the original appellate courts had found void due to insufficient quorum and the participation of non-shareholders; the petitioners sought to revise the final 2013 cassation judgment by arguing it was based on a "false" document (a 2011 assembly resolution appointing a special administrator) whose absolute nullity was later confirmed in separate insolvency proceedings. The court held that the conditions for revision under Article 322(1)(4) and (5) of the Code of Civil Procedure were not met: it distinguished legal falsity from mere nullity, noting no criminal or civil declaration of forgery existed for the cited document, and further determined that the subsequent 2017/2018 judgments regarding the 2011 resolution did not constitute a disavowal or modification of the foundational rulings upon which the 2013 decision relied, as the two sets of proceedings addressed distinct issues without a relationship of determination.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Petition for revision of corporate assembly nullity judgment dismissed due to failure to meet statutory conditions: Consideră revizuenţii că, în condiţiile în care decizia civilă nr. 4223/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data pronunţării ei, s-a întemeiat pe o cauză şi un act nereal, fals, respectiv Hotărârea AGA din 17 martie 2011 a S.C. TT. S.A. Botoşani, a cărei nulitate a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 1548/SID din 21 decembrie 2017 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia nr. 170 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, sunt îndeplinite condiţiile de revizuire a acesteia, în temeiul art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
lack of shareholder standing revision of a judgment declaration of nullity joint stock companies insolvency article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
În realitate revizuenţii confundă, din perspectiva efectelor juridice, falsul unui înscris cu nulitatea acestuia, hotărârea AGA din 17 martie 2011 fiind constatată nulă din cauza unor vicii de cvorum în raport de art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În ceea ce priveşte cel de-al doilea temei al cererii de revizuire, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenţii se raportează în susţinerea acestuia la sentinţa nr.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 4223/2013
Consideră revizuenţii că, în condiţiile în care decizia civilă nr. 4223/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data pronunţării ei, s-a întemeiat pe o cauză şi un act nereal, fals, respectiv Hotărârea AGA din 17 martie 2011 a S.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă de faţă;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x din 24 mai 2018 revizuenţii A. personal şi B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. şi SS. în calitate de unici asociaţi PAS şi asociaţi ai S.C. TT. S.A. Botoşani (fostă S.C. UU. S.A. Botoşani) au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii S.C. TT. S.A. (fostă S.C. UU. SA), VV. şi WW. şi XX., revizuirea deciziei civile nr. 4223 din 27 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2009, retractarea acestei decizii şi rejudecarea recursurilor formulate de recurenţii S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator YY. şi intimaţii, persoane fizice ZZ., VV., WW. şi intervenientul XX., împotriva deciziei civile nr. 60/A din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi.

Revizuenţii îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., aducând în susţinere următoarea argumentaţie.

Împotriva hotărârii AGA din 29 septembrie 2006 a S.C. TT. S.A., în calitate de unici asociaţi, revizuenţii au formulat acţiune în nulitate absolută a hotărârii, motivat de adoptarea ei de către o structură de persoane fără calitate de acţionari ai societăţii, în ceea ce îi priveşte pe numiţii ZZ., VV., WW., cu excepţia lui AAA., deţinător doar al unui număr de 3.121 acţiuni.

În judecarea cererii, Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 23 din 4 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. x/2008, a admis acţiunea, a anulat Hotărârea AGEA din 29 septembrie 2006, pe excepţia lipsei calităţii de acţionari a persoanelor participante la adunare şi implicit a lipsei de cvorum.

Apelul promovat de părţile adverse împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Galaţi prin decizia nr. 60/A din 3 iulie 2012, definitivă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenţii- pârâţi S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator YY., ZZ., VV., WW. şi recurentul-intervenient XX..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 4223 din 27 noiembrie 2013, a admis recursul recurenţilor-pârâţi şi pe cel al recurentului-intervenient, a modificat, în parte, decizia atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor persoane fizice.

A schimbat în parte sentinţa nr. 23 din 4 martie 2008 a Tribunalului Botoşani în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.

A respins acţiunea reclamanţilor persoane fizice, ca inadmisibilă.

A menţinut restul dispoziţiilor deciziei recurate şi sentinţei apelate şi a obligat intimaţii-reclamanţi persoane fizice la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către recurentul intervenient XX..

În continuare sunt redate pasaje din decizia în care se regăseşte raţionamentul instanţei în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Revizuenţii precizează că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în forma simplificată a debitoarei S.C. TT. S.A. Botoşani a fost formulată şi promovată la data de 8 octombrie 2010, de către o persoană fără calitate de reprezentant legal al acesteia, în persoana numitei BBB. şi fără îndeplinirea condiţiilor legale necesare declanşării procedurii de faliment.

Tribunalul Suceava, învestit cu cererea debitoarei, deşi necompetent teritorial, prin încheierea nr. 159 din 20 decembrie 2010, a admis cererea de intrare în faliment, în condiţiile în care revizuenţii s-au opus acestui demers, opoziţia acestora fiind justificată de existenţa cererii înregistrate sub nr. x/2010 la Tribunalul Botoşani, dar şi faptul că acţiunea de deschidere a falimentului s-a făcut la cererea unei persoane fără calitate legală, ca de altfel şi numirea administratorului special, măsuri dispuse de către o structură de persoane străine de societate, în sensul că nu au calitatea de acţionari ai societăţii.

Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 1548/SID din 21 decembrie 2017, definitivă prin decizia nr. 170 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, a statuat în sensul că structura de persoane formată din XX., CCC. şi BBB., fiind persoane străine de societate, au "adoptat" o hotărâre nulă absolut, fără capacitatea acesteia de a produce vreun efect juridic legal privind exercitarea acestei calităţi.

Din această perspectivă revizuenţii arată că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4223 din 2013, la data pronunţării ei, s-a întemeiat pe o cauză şi un act cu conţinut fals, atunci când sa apreciat şi considerat ca legală desemnarea în cauză ca administrator special a numitei BBB. şi care, potrivit instanţei, putea reprezenta interesele revizuenţilor în cauza în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire o solicită.

Apreciază revizuenţii că, faţă de faptul că Tribunalul Braşov a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 17 martie 2011 prin care a fost desemnat administratorul special BBB. şi având în vedere efectul retroactiv şi subsecvent al principiului nulităţii actului juridic, se poate considera că în cauză nu a fost niciodată desemnat administrator special iar revizuenţii niciodată nu au avut reprezentate interesele legale în cauza, potrivit Legii nr. 85/2006 de la deschiderea procedurii prin încheierea nr. 159 din 20 decembrie 2010 şi până în prezent.

Consideră revizuenţii că, în condiţiile în care decizia civilă nr. 4223/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data pronunţării ei, s-a întemeiat pe o cauză şi un act nereal, fals, respectiv Hotărârea AGA din 17 martie 2011 a S.C. TT. S.A. Botoşani, a cărei nulitate a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 1548/SID din 21 decembrie 2017 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia nr. 170 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, sunt îndeplinite condiţiile de revizuire a acesteia, în temeiul art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

Revizuenţii invocă efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 1548/SIND din 21 decembrie 2017 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia nr. 170 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, incidente în prezenta cauză, motivat de faptul că prin aceste hotărâri au fost anulate motivele şi temeiurile care au stat la baza pronunţării deciziei nr. 4223/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În final, revizuenţii solicită să se constate că, în speţă, sunt întrunite condiţiile de admitere a cererii de revizuire a deciziei nr. 4223/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, retractarea deciziei atacate şi, în rejudecarea recursurilor părţilor adverse, să se constate păstrată calitatea procesuală activă a revizuenţilor în cauză şi respingerea recursurilor ca nefondate.

Intimata S.C. TT. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate inadmisibilitatea cererii de revizuire întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire din perspectiva condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 322 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin decizia nr. 4223 din 27 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâţii S.C. TT. S.A. Suceava prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă YY., persoanele fizice WW., VV., ZZ. şi de intervenientul XX. împotriva deciziei nr. 60/A din 3 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, Maritimă şi Fluvială, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, persoane fizice.

A schimbat în parte sentinţa nr. 23 din 4 martie 2008 a Tribunalului Botoşani, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active. A respins acţiunea reclamanţilor persoane fizice, ca inadmisibilă.

A menţinut restul dispoziţiilor deciziei recurate şi sentinţei apelate.

A obligat intimaţii-reclamanţi persoane fizice la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către recurentul-intervenient XX..

În pronunţarea acestei soluţii Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a reţinut, în esenţă, că demersul judiciar a fost iniţiat de persoane fără calitate procesuală activă, astfel că acţiunea vizând anularea hotărârii AGA din 29 septembrie 2006 este inadmisibilă pentru lipsa calităţii procesuale active a acestora, întrucât Legea nr. 85/2006 nu permite acţionarilor să formuleze astfel de cereri.

Prin sentinţa civilă nr. 1548/SIND din 21 decembrie 2017 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Braşov, în dosarul civil nr. x/2015, a anulat acţiunea formulată de reclamantele DDD. şi EEE., în contradictoriu cu pârâta SC "TT." S.A. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă YY. şi prin administrator special BBB., ca fiind introdusă de persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., FFF., D., E., J., F., G., H., I., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., GGG., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB.,CC., DD., EE., FF., GG., HH., HHH., JJ., KK., MM., LL., NN., OO., III., PP., QQ., RR., SS., JJJ., KKK., S., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., toţi prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâta SC "TT." S.A. Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă YY. şi prin administrator special BBB. şi partea interesată BBB. în calitate de administrator special al debitoarei.

A constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. TT. S.A. din data de 17 martie 2011.

A obligat pârâta SC "TT." S.A. Botoşani la plata către reclamanţi a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator judiciar YY. şi administratorul special BBB. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea recursurilor şi în principal casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.

Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin decizia nr. 170/R din 24 aprilie 2018, a respins recursurile declarate de parata S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator judiciar YY. şi administratorul special BBB. împotriva sentinţei civile nr. 1548/S/2017 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine.

A admis în parte recursul declarat de reclamanţii K., CC. şi HH. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că:

A obligat pe pârâta S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator judiciar YY. să plătească reclamanţilor K. suma de 1300 RON, CC. - 2500 RON şi HH. - 500 RON, cheltuieli de judecată la fond reprezentând onorariu avocaţial.

A menţinut neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

A obligat pe recurenta S.C. TT. S.A. Botoşani prin lichidator judiciar YY. să plătească intimatului A., suma de 4500 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.

De asemenea, se mai poate cere conform pct. 5 al aceluiaşi text de lege, şi dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză.

Înscrisul fals la care se referă revizuenţii constă în hotărârea AGA din 17 martie 2011 a cărei nulitate a fost constatată prin sentinţa nr. 1548/SIND din 21 decembrie 2017 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Braşov, în dosarul nr. x/2015, soluţie rămasă irevocabilă prin decizia nr. 170/R din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă.

În cauză nu s-a invocat existenţa unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals şi a cărei soluţionare să se fi finalizat prin declararea ca fals a înscrisului avut în vedere de revizuenţi.

De asemenea, revizuenţii nu au indicat nicio cauză civilă în care să fi fost invocat falsul acestui înscris.

În realitate revizuenţii confundă, din perspectiva efectelor juridice, falsul unui înscris cu nulitatea acestuia, hotărârea AGA din 17 martie 2011 fiind constatată nulă din cauza unor vicii de cvorum în raport de art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Aşadar, în condiţiile în care nu s-a invocat şi nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive care să fi declarat fals înscrisul la care revizuenţii fac referire, în speţă nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prescrise de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea temei al cererii de revizuire, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenţii se raportează în susţinerea acestuia la sentinţa nr. 1548/SIND din 21 decembrie 2017 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Cum în cauză obiect al revizuirii îl formează decizia nr. 4223 din 27 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză nu este îndeplinită cerinţa anteriorităţii introducerii cererii de chemare în judecată soluţionată prin hotărârea pe care revizuenţii o au în vedere în susţinerea art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., faţă de momentul pronunţării hotărârii definitive ce se doreşte a fi revizuită.

Astfel, în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, în care s-a pronunţat soluţia nr. 1548/SINF din 21 decembrie 2017 acţiunea a fost introdusă la data de 9 octombrie 2015, ulterior datei de 27 noiembrie 2013, moment la care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită.

Pe de altă parte, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Braşov - Judecător sindic, a cărei judecată a fost finalizată prin decizia nr. 170/R din 24 aprilie 2018, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA S.C. TT. S.A., din data de 17 martie 2011 pricina fiind soluţionată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, demersul judiciar iniţiat fiind determinat de specificul procedurii insolvenţei.

În cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2009 a cărei judecată a fost finalizată prin decizia nr. 4223 din 27 noiembrie 2013, obiectul judecăţii instanţelor a purtat exclusiv asupra admisibilităţii acţiunii din perspectiva existenţei sau nu a calităţii procesuale active a reclamanţilor, în cauză neexistând judecată pe fond.

Astfel, nu se poate reţine că între cele două cauze, respectiv între cele două hotărâri ar putea exista o relaţie de determinare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., C., D., E., I., H., J., F., G., K., N., L., M., O., P., Q., R., S., GGG., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., A., CC., DD., EE., FF., GG., KK., HH., II., JJ., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. şi SS. împotriva deciziei nr. 4223 din 27 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2018.